Un prilej de distracţie oferit amatorilor de muzică bună şi de dansuri prin roua înserării. Anul trecut au participat la eveniment peste 10 mii de oameni şi organizatorii încearcă să ţină pasul şi anul ăsta cu numărul mare de spectatori aşteptaţi. Tentaţiile muzicale sunt de excepţie. Vor veni să cânte la Blaj Irina Rimes, The Motans, Mihail, Marú, Gramofone, Blue Velvet şi mulţi alţii, toţi artişti aflaţi în plină ascensiune.
Irina Rimes este prima artistă din România care a scris nu una, ci două trilogii muzicale: "Iubiri Secrete" şi "Trilogia II". Originară din Basarabia, ea a beneficiat de şcoala muzicală foarte bună de acolo şi îşi compune singură piesele, dar scrie melodii şi pentru mulţi alţi artişti consacraţi de la noi, precum INNA, Antonia sau Andra. Primul ei cântec, "Visele", a urcat pe primul loc în toate topurile de la noi. În 2017, Irina scotea pe piaţă primul disc, intitulat "Despre El", cu melodii inspirate chiar din viaţa ei personală. Un an mai târziu, lansa cel de-al doilea album, "Cosmos", sub formatul unei cărţi-album, ce conţine 12 piese muzicale, un set de poezii scrise tot de Irina şi o serie de fotografii. ?n 2018, Irina a devenit şi jurat la "Vocea României".
The Motans este o trupă în mare vogă la ora actuală. Venită şi ea din Basarabia, după ce a debutat pe piaţa românească cu melodia "Versus", a câştigat rapid publicul şi a devenit, la fel ca Irina Rimes, un adevărat fenomen. Aproape toate melodiile lansate de ei au ajuns în fruntea topurilor. Trupa condusă de Denis Roabeş a lansat în 2018 primul album "My Gorgeous Drama Queens", şi chiar acum, pe 31 mai, va susţine la Arenele Romane primul ei concert de anvergură. Cele mai recente melodii ale lor, două colaborări cu Delia - "Rămâi", şi una cu Irina Rimes - "POEM" - s-au bucurat de mare succes şi s-au clasat pe primele două locuri în YouTube trending, în prima săptămână de la lansare.
Mihail face şi el parte din valul de artişti talentaţi veniţi de peste Prut. Tânărul din Doroţcaia, stabilit la Cluj, a devenit cunoscut mulţumită hitului "Mă ucide ea". E o melodie ce a făcut furori la vremea ei, în 2016. Piesa, cu influenţe funk, blues şi pop, a fost cea mai difuzată melodie la radio şi TV în anul respectiv şi a strâns peste 70 de milioane de vizualizări pe YouTube. Azi, însă, solistul moldovean susţine că "Mă ucide ea" nu-l prea reprezintă.
Recunoaşterea internaţională a venit pentru Mihail un an mai târziu, odată cu lansarea piesei "Who You Are", care a ajuns atât în fruntea topurilor din România, dar şi din Italia. Iar dacă până atunci era cunoscut drept "băiatul cu chitara", noul lui single a arătat că a pornit într-o nouă direcţie muzicală, căci melodia este un mix de muzică electronică, alternativă şi pop. Anul trecut, Mihail a susţinut un adevărat tur de forţă în Italia, unde "Who You Are" a fost declarată "Cea mai difuzată piesă internaţională". A cântat pe la festivaluri din România şi de afară, precum: Sopot Festival (Polonia), Wind Music Awards (Verona), Batiti Live (Italia) sau Wind Summer Festival (Roma). La finalul verii 2018, Mihail a filmat patru piese într-un cadru intim, la apusul soarelui, intitulându-şi seria "End Of Summer Session". Aceste melodii au fost urmate la scurt timp de single-ul "Dorul mă ia". Acum, după ce le-a deschis apetitul, fanii aşteaptă cu sufletul la gură primul lui material discografic. Mihail a încheiat anul 2018 pe una dintre cele mai importante scene din lume, în cadrul concertului anual de Crăciun de la Vatican, asta după ce, cu doar câteva zile înainte, susţinuse un întreg concert în exclusivitate pentru Rai Radio 2.
Marú (pe numele ei real Diana Moraru) este o tânără compozitoare, interpretă, şi multi-instrumentistă. A studiat pianul de mică şi mai apoi chitara. A urmat Liceul de Muzică "George Enescu" şi a absolvit magna cum laude "Musik und Kunst Universität" din Viena, la secţia de chitară clasică. A interpretat muzică pe scene importante, precum Ateneul Român din Capitală, dar nu s-a declarat pe deplin satisfăcută de muzica pe care o cânta. Marú a tot experimentat şi, în cele din urmă, s-a orientat către un mix de electro-jazz. Anul trecut şi-a lansat primul EP - "The Richest Girl in Town", iar cele patru melodii cuprinse pe acesta au ajuns repede în fruntea listelor, pe posturi de radio precum: Radio Guerrilla, Rock FM, TanaNana, Radio RFI sau Radio România.
Blue Velvet este o trupă cunoscută în special iubitorilor de muzică din Cluj. Ea a luat fiinţă în 2016 şi este compusă din Liviu Ichim (percuţie), Marieta Manolache (voce), Szabolcs Antal (chitară), Chiorean Tarfin (chitară) şi Nicolae Dachin (bas). Au adoptat un stil alternativ, electronic, electro-pop, rock şi majoritatea pieselor lor sunt scrise în limba română.
IMPORTANT! Participanţilor la festivalul din Blaj nu li se va oferi doar muzică, ci şi preparate de neuitat ale bucătăriei ardeleneşti. Plus alte surprize lansate de organizatori.
(Festivalul Blaj aLive se desfăşoară duminică, 9 iunie, pe Câmpia Libertăţii. Preţul unui bilet este de 60 de lei şi poate fi achiziţionat de pe blt.ro sau direct pe www.blajalive.ro.)