Legătura cu pământul
- Dorul de ducă e frate cu primăvara. De ce simţim mai ales în anotimpul acesta dorinţa imperioasă de a ieşi în aer liber?
- Fiindcă avem mare nevoie să compensăm deficitul de lumină, căldură şi aer proaspăt din lunile trecute. Iarna ne place mai curând să stăm comod pe canapeaua de acasă. Nu e vorba de tentaţia de a trândăvi, ci mai degrabă de un instinct ancestral, care ne îndeamnă să reducem consumul de energie al organismului. Odată cu venirea primăverii, corpul nostru îşi mobilizează spontan forţele. Pretutindeni în jur se văd semnele unui nou început: coroanele copacilor înverzesc, animalele sălbatice se deşteaptă din hibernare, păsările îşi înjghebează cuiburi şi încep să-şi clocească ouăle, toată suflarea pădurii naşte pui. De ce ar trebui să fim noi, oamenii, singurele fiinţe care să nu-şi regăsească primăvara bucuria de a fi activi?
- Cum acţionează natura asupra noastră, atunci când ne aflăm în mijlocul ei?
- Ne reface legătura cu pământul. Simţurile noastre sunt acordate pe frecvenţa naturii, iar nu pe cea a calculatorului şi a tabletei. Într-o ambianţă virtuală, noi nu le folosim plenar, iar mintea noastră funcţionează într-un registru foarte restrâns, strict limitat de rutina zilnică. În momentul când ieşim dintre cei patru pereţi, ne eliberăm de toate aceste constrângeri. De aceea, o adiere răcoroasă ori câteva picături de ploaie prelinse pe obraji sunt de ajuns, pentru a ne da o senzaţie de prospeţime şi înviorare.
- Unde putem întâlni natura, în diversitatea ei originară?
- Dacă nu vrem să ne îndepărtăm prea mult de zonele în care mâna omului a intervenit pentru a face modificări în peisaj, putem căuta o pajişte plină de flori - şi cu cât vom găsi acolo mai multe specii de plante, cu atât mai bine. Chiar şi rămânând în oraş, avem la îndemână posibilitatea de a merge într-un parc, ca să ne destindem la umbra unui copac.
- Înseamnă că natura şi oraşul nu se exclud reciproc?
- Desigur, trebuie să recunoaştem că există un anumit nivel de poluare permanentă, aerul este foarte uscat şi încărcat cu gaze şi pulberi fine. Cu toate acestea, şi locuitorii oraşelor au parte de contactul cu natura, iar în unele cazuri, diversitatea speciilor este mai mare decât în mediul rural. Sunt metropole europene renumite în această privinţă. De pildă, Berlinul găzduieşte cea mai mare populaţie de ulii din lume. Pentru aceste păsări, clădirile nu sunt altceva decât nişte stânci cu forme ciudate.
Copacii vorbesc între ei
- Unde ne odihnim cel mai bine?
- La malul mării, în munţi şi în pădurile de foioase. Arbori foioşi se găsesc pretutindeni, inclusiv în marile centre urbane. Când ne aflăm într-o pădure de foioase, asistăm fără să ne dăm seama la comunicarea ce are loc între copaci, una de tip special, căci ei "îşi vorbesc", eliberând în aer anumiţi compuşi chimici. Iar aceştia au un efect benefic asupra noastră: produc o scădere a tensiunii arteriale. În schimb, coniferele emană în zilele cu temperaturi foarte ridicate o aromă intensă, generatoare de stres, care nu ne face deloc bine. De-a lungul evoluţiei noastre ca specie, dezvoltarea creierului a fost mereu strâns legată de utilizarea focului în diferite moduri, printre altele la prepararea alimentelor - şi din acest motiv, avem o afinitate specială cu lemnul şi cu arborii. Ne simţim bine atunci când părăsim spaţiile delimitate artificial, în interiorul cărora ne ducem viaţa de zi cu zi, pentru a ne întoarce în pădure.
Băile de pădure
- Ei îi dau omului modern, continuu grăbit şi agitat, un minunat exemplu de calm, de revenire la ritmul normal al vieţii, dar şi de solidaritate, deoarece arborii cooperează neîntrerupt prin rădăcini. Iar copilăria lor se desfăşoară lent, durează 200 până la 300 de ani. Cei mai mulţi dintre oameni, în schimb, nu reuşesc nici măcar la o ieşire în natură să se dezveţe de obiceiul de a face totul în viteză, ca şi cum ar fi mânaţi de cineva de la spate. Pentru ei, pădurea este un simplu decor, un perimetru unde au un traseu de parcurs, un program de fitness de executat, în conformitate cu un orar stabilit cu precizie, în acelaşi fel ca la serviciu sau acasă. De aceea mi se par salutare aşa-numitele "băi de pădure".
- Japonezii cultivă această tradiţie, de a merge în pădure şi de a o lăsa să acţioneze asupra lor în linişte.
- Da, odată ajunşi acolo, avem toate condiţiile să ne liniştim, să ne relaxăm şi să cercetăm în detaliu bogăţia acestui univers absolut fabulos. Ar fi de ajuns să observăm comportamentul copiilor şi să-i imităm. Când nu sunt grăbiţi de părinţii lor, ei se zbenguie mai întâi prin pădure, ca să-şi descarce surplusul de energie, dar apoi devin cuminţi şi curioşi. Sunt în stare să se uite ceasuri întregi la câte un trunchi de copac culcat la pământ, pe care se plimbă tot felul de gândăcei.
- Cum contribuie soarele la starea nostră de bine?
- Cu toţii avem nevoie de căldură. Lumina soarelui ne insuflă bună dispoziţie, iar radiaţiile infraroşii ne revarsă în corp o senzaţie plăcută de confort. Se adaugă la aceasta şi paleta de culori a pădurii. După cum ştim, simplul fapt de a privi copacii îi ajută pe bolnavi să se însănătoşească. Această combinaţie de aer curat, belşug de lumină, căldură şi nuanţe de verde reprezintă pachetul perfect de remedii pentru starea noastră de bine.
- Dar câteodată începe să plouă ori se stârneşte din senin o furtună ...
- Şi aceşti stimuli au o acţiune pozitivă asupra noastră. Dacă ne-am hotărât, într-adevăr, să ieşim în natură, chiar dacă vremea e "rea", şi ne îmbrăcăm adecvat pentru a rezista la intemperii, nu va fi prea greu să ne depăşim inhibiţiile. Nimeni nu trebuie să se ude până la piele. E suficient ca ploaia sau o pală rece de vânt să ne atingă faţa. În clipa aceea, ne simţim dintr-o dată ca nişte mici eroi, porniţi într-o aventură pe măsura noastră.
Lupul, paznic la oi
- În păduri unde imixtiunea omului este cât mai puţin vizibilă. Ele mai există încă, dar din păcate se împuţinează văzând cu ochii. Îmi sunt dragi mai ales fagii bătrâni.
- Ce anume faceţi, pentru a vă relaxa în aer liber?
- Îmi îngrijesc straturile de legume din grădina casei mele, sparg lemne, mă plimb cu câinele meu ciobănesc. Asemenea activităţi satisfac pe deplin nevoia mea de linişte şi destindere. În ce priveşte însă plimbările prin pădure, trebuie să recunosc că la început, ele sunt mai degrabă obositoare. Îmi vine greu să mă lepăd de reflexele mele profesionale. Atunci când mă aflu într-o pădure străină, întâi de toate mă uit să văd ce au făcut acolo forestierii, deşi îmi dau seama că magia plimbării se va sfârşi. E ciudat, dar cei mai mari duşmani ai copacilor sunt chiar cei care ar trebui să îi protejeze. Lupul paznic la oi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
