"Puține orașe au un ziar făcut de copii"
Ioana are nouă ani. Părul blonziu, împletit în codițe, ochii mari și albaștri. E îmbujorată și așteaptă cu emoție întrebările mele, nefiind obișnuită să stea de cealaltă parte a microfonului pentru că... ea este unul dintre micii reporteri ai ziarului botoșănean "Buzz". Totuși, îmi răspunde profesionist, fără să stea prea mult pe gânduri.
- Ce crezi, Ioana, jurnalismul mai este o forță în lumea de azi? Ar putea să o schimbe?
- Sigur, ar putea să o schimbe în bine. Pentru că jurnalismul te face să îți deschizi mintea și să ai acea sensibilitate cu iubire pentru tot ce este frumos. Sunt oameni foarte visători, care apreciază tot ce este frumos, orice floare, orice frunză le atrage atenția. Jurnalismul mi se pare un fel de artă, ca o povestire în care descrii tot ce este frumos. Da, cred că el poate schimba lumea în bine, făcând-o mai sensibilă și mai solidară.
- De ce crezi că a fost inventat jurnalismul?
- Îți trebuie foarte multă dreptate și sinceritate în viață, și cred că jurnalismul pentru asta a fost făcut, pentru această nevoie a oamenilor ca cineva să le spună păsurile. Asta este dorința pe care trebuie să o aibă un jurnalist adevărat.
- Tu cum ai ajuns jurnalist?
- Păi... totul a început cu această redacție. Și mie, cum sunt mai vorbăreață, doamna învățătoare a zis că poate mi-ar plăcea. În plus, este o meserie bună, de viitor. Prima mea emisiune a fost Minutul de dicție, o rubrică foarte mică, la televiziunea de pe internet, care m-a învățat să vorbesc foarte clar. Înainte, și eu eram puțin sâsâită, din cauză că aveam lipsă niște dinți. În plus, am învățat să îmi spun punctul de vedere, indiferent dacă este pozitiv sau negativ și să îmi susțin părerea.
- Crezi că ziarul vostru are audiență în Botoșani? A schimbat ceva?
- Eu așa cred. Puține orașe au un ziar făcut de copii, de obicei există ziare mari, făcute de adulți. Mulți locuitori ai orașului ne-au lăudat pentru ceea ce facem, pentru că au încredere că noi nu mințim, că suntem sinceri și pasionați de ce facem.
- Ce ți se pare cel mai dificil la meseria de jurnalist?
- Nimic nu mi se pare greu. Singura problemă e că, uneori, când mergem cu microfonul să luăm interviuri, întâlnim oameni care nu ne iau în serios și nu vor să ne răspundă la ce îi întrebăm. Dar noi insistăm și până la urmă reușim să obținem răspunsuri.
- Ioana, la 8 kilometri de Botoșani se află Ipoteștiul, satul în care s-a născut și a copilărit Eminescu. Când scrii, te gândești vreodată la marele poet al românilor?
- De gândit mă gândesc, merg adesea acolo să mă inspir, îi caut urmele prin ograda cea mare unde a copilărit, dar de scris, nu cred că are cineva îndrăzneala să se gândească la așa ceva. Un gând ca ăsta mă înspăimântă. Eminescu este de neatins!
"Buzz", o mie de exemplare epuizate imediat
Povestea acestui ziar unic în România, pentru că este făcut integral de copii și adolescenți, între 9 și 17 ani, a început cu ideea unui alt jurnalist, de data aceasta profesionist: Ioana Matfeev. După șapte ani de presă pentru "România Liberă" și pentru alte ziare, în 2011, Ioana a avut ideea unei întâlniri cu adolescenții din Botoșani, ca să discute despre ce înseamnă jurnalismul. Era vară, era vacanță, și cum Biblioteca județeană a acceptat ideea, s-a pus la cale întâlnirea. "Am fost la bibliotecă și i-am propus doamnei directoare să fac vara un mic curs de jurnalism. Ea mi-a acceptat ideea cu multă bucurie, dar eu abia după aceea m-am panicat: ce o să le spun copiilor? Cum să le țin un curs? Ce să îi învăț? Am avut mari emoții la prima întâlnire... Am dat anunțul și m-am gândit că nu o să vină nimeni. Prima surpriză a fost că m-am trezit cu 27 de copii! Și după ce le-am vorbit două ore despre jurnalism, de-am crezut că i-am plictisit de moarte și nu vor mai veni niciodată, ne-am dat întâlnire săptămâna următoare. Eram convinsă că nu va mai veni niciunul. Asta a fost a doua surpriză: săptămâna următoare au venit toți cei 27! Eu știind că jurnalismul nu se face în birou, am început să caut evenimente care să îi intereseze, ca să mergem pe teren. Am ales evenimente pentru copii și la început nu i-am învățat nimic altceva decât să aibă răbdare, să învețe să asculte și cum să pună întrebări. În felul ăsta au depășit cel mai greu pas, acela de a nu mai avea emoții, de a se putea exprima liber și deschis. Le-a plăcut foarte mult și au propus să ne vedem în fiecare sfârșit de săptămână. Așa ne-a venit ideea de a scoate și un ziar. Am scos un singur număr, că de atât am avut eu bani, și apoi ne-am oprit. Anul următor însă, i-am găsit pe cei de la Asociația Ro-rec și ei ne-au sprijinit și ne sprijină să scoatem ziarul lunar. Sigur, avem și alți sponsori. Nu este ușor să ai banii pentru tipar, dar uite că am reușit să supraviețuim și existăm și azi".
Ziarul "Buzz" împlinește opt ani de apariție neîntreruptă, cele o mie de exemplare lunare epuizându-se imediat. Redacția micilor reporteri ia în calcul chiar o mărire a tirajului!
O redacție efervescentă
Opt pagini color despre istorie, actualitate, modă, sport, sănătate dar mai ales despre cultură - așa arată ziarul "Buzz", făcut de copiii botoșăneni. Am fost foarte curios să mă lămuresc cum se vede la fața locului o astfel de redacție-junior, așa că am pornit la pas pe străzile superbe ale Botoșaniului, către redacția "Buzz", nu departe de biserica Uspenia, unde a fost botezat Eminescu, chiar la intrarea în centrul vechi al orașului. "Acum redacția este într-o clădire modernă, din fericire. Dar la început nu au fost bani decât pentru o cămăruță într-o clădire veche. Era întunecoasă și destul de insalubră, cu scări care scârțâiau ca într-un film de groază. Probabil că așa este jurnalismul... trebuie să pornești mereu de jos ca să te bucuri după aceea de ce ai reușit să faci", spune Ioana Matfeev, în timp ce urcăm la noul sediu al ziarului. Și imediat ce am deschis ușa redacției și am intrat... m-am simțit mai tânăr cu 20 de ani! Nu doar pentru că toți redactorii erau foarte-foarte tineri, ci pentru că brusc am redescoperit atmosfera efervescentă de la începuturile presei românești post-revoluționare. Camera nu este foarte mare și peste tot sunt teancuri cu ziare, rafturi de cărți și dosare cu materiale documentare, fotografii ale echipei sau ale celor ce le-au trecut pragul, fotografii de pe teren. Afișele cu evenimentele organizate de redacție se amestecă cu afișele evenimentelor importante la care copiii au participat, în calitate de corespondenți pentru ziarul lor. E un pic de înghesuială, sunt mai multe mese de lucru, tinerii stau și pe scaune și direct pe jos, pe mochetă, toți cu ochii la redactorul șef, Ioana. O coală mare, lipită pe ușă, anunță temele și subiectele lunii. Toți reporterii sunt curioși, au idei, propun și întreabă, câteodată se contrazic sau se completează. Sigur că cei mai mari, de 16-17 ani, poate vorbesc mai mult, dar și cei mai mici sunt ascultați cu atenție și își argumentează punctele de vedere cât pot de bine. O atmosferă de redacție cum nu știu să mai existe în multe locuri, la ziare, câteodată de talie națională! Unde mai pui că într-un colț este amenajat și un mic studio de televiziune! Da, cei de la ziarul "Buzz" au simțit nevoia să experimenteze în mai multe genuri massmedia și fac mici emisiuni de televiziune. Sigur, este o televiziune care transmite doar pe internet - TeleBuzz.ro - dar au știri, reportaje și interviuri! Au peste o sută de telespectatori fideli, deja, și publicul crește de la o lună la alta. Însă cel mai important este că ei, micii reporteri, fac totul - de la filmare la montaj și transmisiuni!
Interviuri cu actori și cântăreți
Unul dintre elevii reporteri a terminat deja liceul și este student la Facultatea de jurnalism din Iași, unde și lucrează ca ziarist foarte bun. Printre cei ce încă sunt în redacția "Buzz" presa este un vis împlinit. Mulți dintre ei și-au descoperit talentul de jurnalist aici. De exemplu Carina, numită și Veterana, pentru că a fost în redacție încă de la începuturile ziarului, a descoperit că are o atracție specială pentru camera de filmat. Acum este operatorul redacției, "omul cu camera de filmat", și se gândește că asta este ceea ce vrea să facă și mai departe: "Îmi place foarte mult să filmez, și asta este ceea ce vreau să fac și mai departe. Nu știu încă dacă mă voi opri la jurnalism sau voi merge către cinematografie... știți, am făcut și un scurtmetraj împreună cu cei din redacție!".
Ecusonul pe care scrie "Presă"
Mulți dintre micii reporteri sunt foarte mândri, pentru câ ecusonul pe care scrie PRESĂ le oferă intrare liberă peste tot, oferindu-le totodată și ocazia de a descoperi ce le place. Așa se face că unii dintre ei, după ce au avut acces în culisele Teatrului Eminescu, pentru interviuri cu actorii, și-au dat seama că îi atrage actoria, iar alții, după interviuri cu diverși cântăreți ajunși la Botoșani, au decis să urmeze o carieră muzicală. Jurnalismul, dincolo de meseria în sine, le oferă acestor mici reporteri șansa de a-și descoperi veleități, mai mult decât o face școala. Și poate la fel de important este că își caută singuri drumul, în afara autorității părinților. Ioana îmi explică: "Sunt foarte bucuroși, pentru că într-un fel, autoritatea părinților nu există în redacție, și nimeni nu îi forțează la nimic. Își asumă responsabilități în funcție de ce le place, fără constrângerile părintești. Asta îi maturizează, le formează personalitatea și îi face să se bucure de o anumită libertate. E adevărat că mulți dintre ei au vrut să facă parte din redacție pentru a avea intrarea liberă la concerte și pentru a putea sta de vorbă cu idolii generației lor, gen Smiley sau Andra, dar nu trebuie să îi judecăm după ceea ce admiră neapărat, ci după curiozitatea lor și dorința de a cunoaște și a înțelege. E important că pe lângă dorința de a cunoaște un astfel de artist, ei fac și reportaje de prezentare a principalelor monumente istorice din Botoșani, descoperă istoria și tradițiile locului. Cred că în cele din urmă e un câștig pentru ei".
Termene de predare, ședințe de redacție, corectură, secretariat general al redacției și multe altele devin pentru copiii de la "Buzz" un stil de viață care le întărește personalitatea: "Unul dintre copii a venit într-o zi la mine plângând, că a văzut pe cineva care după ce a citit ziarul, l-a aruncat la coșul de gunoi. I se părea nedrept și nu înțelegea de ce ar putea să facă cineva așa ceva! Am încercat să-l consolez, dar cred că cel mai bine este să facem și o antologie de texte, în felul ăsta, ceea ce scriu ei va rămâne într-o carte". O altă problemă complicată cu care se confruntă Ioana Matfeev în redacție este... telefonul mobil. Copiii stau cu ochii în telefon mereu și e greu să îi scoți din această dependență. Cumva, așa s-a născut și ideea televiziunii, ca să nu le interzică telefonul, ci ca să îl transforme în altceva - într-o cameră de filmat reportaje, de exemplu.
Ca să vadă cum arată niște reporteri adevărați, Ioana i-a dus pe copii în excursie la București. Dincolo de aventura drumului și de emoțiile mersului cu metroul, micii jurnaliști au putut să vadă ce înseamnă niște redacții cu adevărat mari: Radio România Actualități și Televiziunea Română. Prin ochii lor de copii curioși au sorbit tot ce au văzut acolo, de la studiouri de transmisie la camere de machiaj și mixere enorme. La întoarcerea în mica lor redacție din Botoșani, au rămas cu uimirea și mirarea celor văzute la București. Așa se face că au hotărât să aibă la Ipotești o tabără de vară pentru micii reporteri, în care să invite și reporteri profesioniști. Timp de cinci zile, în fiecare an, există acum o tabără pentru micii jurnaliști. Profesioniștii vin și le explică de la cum trebuie să stea în față camerei de filmat, la cum să prezinte știrile, cum trebuie să vorbească, să monteze un reportaj sau să îl documenteze. Pas cu pas, redacția "Buzz" devine tot mai importantă pentru orașul Botoșani și pentru întreg județul. Până la urmă, alături de "Monitorul", este singurul ziar tipărit cu succes în județ, deși totul a pornit de la o joacă...
Un coleg de breaslă în vârstă de 9 ani
O parte din redacția revistei "Formula AS" a vizitat redacția Micilor Reporteri. Aproape două ore nu au fost de ajuns ca să le răspundem tuturor întrebărilor. Le-am împărtășit cu bucurie din experiența noastră și am aflat lucruri interesante din munca lor. În ciuda diferenței de vârstă, a fost o atmosferă colegială, în care ne-am plâns cu toții de presiunea termenelor limită și de momentele grele în care nu ai inspirație și te uiți lung la pagina albă. La sfârșit, eu am stat de vorbă cu cel mai mic dintre reporteri, Raul Pricop, de nouă ani. Am stat deoparte, așa, ca doi vechi reporteri, și ne-am mărturisit lucruri învățate de-a lungul timpului în această meserie. L-am ascultat atent: "Cred că ziarul nostru chiar ar putea să schimbe orașul și județul... El zice realitatea, și oamenii ar afla ce este adevărat, nu doar minciuni. Eu aș vrea să fiu un jurnalist care să zică adevărul, doar atât. Nu vreau să fiu printre cei mai mari, dar să spun adevărul. Nu sunt chiar sigur că România ar arăta altfel dacă ar fi mai mulți jurnaliști ca mine, dar în unele cazuri, cred că da. Eu am vrut să fiu jurnalist ca să pot să încerc să scot adevărul la lumină și ca lumea să își dea seama unde trăim. Cum îmi aflu subiectele? Uneori ele plutesc în aer, pe lângă mine. Ciulesc urechea și le înhaț. Acum sunt tocmai în căutarea a ceva nou. Voi cum găsiți subiectele pentru reportaj? Ce e mai greu? Să găsești sau să scrii?".