O boală care îmbracă multe haine
Sub umbrela termenului "reumatism" sunt incluse cel puţin 200 de afecţiuni diferite, printre simptomele cărora se pot număra durerea, inflamarea, roşeaţa ori rigiditatea. Bolile reumatice pot ataca deopotrivă oasele, ligamentele, articulaţiile, tendoanele, muşchii, organele interne sau chiar şi pielea. Printre cele mai des întâlnite boli reumatice pot fi amintite artrozele, poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă şi artrita psoriazică.
Oricât ar fi de diverse bolile reumatice, ele pot fi totuşi împărţite în două mari categorii: cele cauzate de vârstă (reumatismele degenerative), care lovesc de regulă în persoanele trecute de 50 de ani, şi cele inflamatoare, autoimune, care pot afecta şi tinerii. O parte dintre cauzele acestora din urmă nu este deocamdată cunoscută. Unele dintre bolile reumatice autoimune pot să apară însă ereditar sau să aibă drept cauze infecţii intestinale ori urogenitale.
Ravagiile produse de reumatism în România
Deşi în ţara noastră nu s-au făcut studii care să indice procentul exact al celor care suferă de diverse boli reumatice, se estimează că numărul acestora s-ar ridica la aproximativ 600.000. Un raport realizat de organizaţia Work Foundation din Marea Britanie privind impactul afecţiunilor musculo-scheletale asupra forţei de muncă din 26 de ţări europene, printre care şi România, releva în 2010 că nu mai puţin de 143.000 dintre români suferă, de pildă, de artrită reumatoidă. Costurile anuale ale acestei boli erau estimate la data prezentării raportului la aproximativ 619 milioane de euro.
Factori favorizanţi ai reumatismului
Alimentaţia
Pentru a înţelege de ce reumatismul este atât de răspândit, trebuie să aruncăm o privire la factorii care favorizează apariţia acestei dureroase boli. De pildă, alimentaţia. Românului îi place, în general, să mănânce alimente bogate în colesterol. Multă carne, de preferinţă prăjită. Şi să se delecteze cu fel de fel de dulciuri. Eventual, să bea şi să fumeze (factori care nu fac decât să crească nivelul de inflamaţie din corp, agravând simptomele bolii). Ei bine, dacă bolile reumatice nu se pot vindeca complet, ele pot fi ţinute sub control, iar o alimentaţie sănătoasă poate face, din acest punct de vedere, adevărate minuni. Mai ales acum, primăvara, când încep să apară multe dintre verdeţurile recomandate "apăsat" de specialişti, pentru a atenua neplăcutele simptome ale reumatismului.
Dintre legume, un rol deosebit în diminuarea simptomelor reumatismului (mai ales atunci când ne referim la osteoartrită), îl au cele bogate în vitamina K, precum varza, spanacul, fasolea verde, broccoli, pătrunjelul, salata verde.
Fructe: toate, fără excepţie.
Pe lângă zarzavaturi şi fructe, se recomandă produsele lactate, bogate în calciu, ouăle, mierea şi orezul. Se recomandă cu precădere cerealele integrale, seminţele crude de dovleac sau floarea soarelui şi uleiul de măsline, de preferinţă presat la rece, precum şi uleiul de peşte, bogat în Omega-3. Dacă iubiţi prea mult carnea pentru a renunţa complet la ea, optaţi măcar pentru cea de pasăre, de viţel sau de peşte.
Dincolo de aceste recomandări specifice, încercaţi să includeţi în dieta dvs. cât mai multe alimente recunoscute pentru efectele antiinflamatoare, precum ananasul, strugurii, ceapa, usturoiul şi ciocolata neagră. Puternice efecte antiinflamatoare are şi acidul gama linoleic, care se găseşte în luminiţa de seară, în uleiul de limba-mielului, în seminţele de coacăz negru, în ghimbir şi turmeric.
Mâncărurile grase (mezelurile, carnea de porc) sau la conservă, alimentele prea sărate, dulciurile şi murăturile trebuie evitate cu orice preţ.
Sedentarismul
Ideal ar fi ca bolnavii de reumatism să apeleze, în primul rând, la serviciile unui kinetoterapeut, care-i va ajuta să facă exerciţiile medicale potrivite. Programele de kinetoterapie, urmate cu conştiinciozitate vreme de câţiva ani, pot ajuta foarte mult pacienţii, nu doar să se simtă mai bine, ci şi să nu mai aibă nevoie de atâtea medicamente pentru a fi funcţionali. Cu toate astea, nu trebuie să ne limităm la mişcarea pe care o facem la kinetoterapeut, mai ales acum, că a venit primăvara şi există atâtea lucruri frumoase care să ne ademenească afară din casă: soarele strălucitor, primele flori din grădină, ciripitul păsărilor, care ne însoţeşte vesel în aceste zile pe oriunde ne-ar duce paşii. Pentru a reduce rigiditatea articulară şi a evita atrofia musculară, dar şi pentru a stimula producţia endorfinelor şi a ne îmbunăţi sănătatea în ansamblul ei, este indicat să ne mobilizăm un pic şi, oricât am fi de înţepeniţi şi de lipsiţi de chef, să facem zilnic măcar câte o scurtă plimbare sau mişcări uşoare de gimnastică în aer liber, să înotăm sau să pedalăm pe o bicicletă fixă. Totul însă cu mare grijă, fără să ne forţăm, ca să nu ne trezim că facem mai mult rău decât bine. Ca regulă generală, cele mai bune exerciţii sunt cele care nu provoacă nici durere, nici disconfort. Pentru început, daţi măcar câte o raită lejeră prin grădină sau prin cel mai apropiat parc.
Vremea şi reumatismul
Legătura dintre schimbările bruşte de vreme şi durerile reumatice nu e un mit. Deşi oamenii de ştiinţă ştiu că la originea acestei stări se află schimbările bruşte de temperatură şi presiune atmosferică, ei nu au descoperit încă şi mecanismul exact prin care aceşti factori pot spori suferinţa bolnavilor meteosensibili.
Meteosensibilitatea reprezintă, de fapt, amplificarea simptomatologiei reumatismului, dar şi a altor boli la variaţiile atmosferice, în sensul amplificării expresiei clinice a bolii, ce poate evolua spre situaţii de decompensare agravante. Ea doar accentuează anumite suferinţe latente, pe care le avem deja.
Potrivit psihologilor, schimbările meteo, diferenţele bruşte de temperatură şi deviaţiile de presiune atmosferică pot influenţa energia care circulă prin corpul nostru.
În timp ce vremea călduroasă îi binedispune pe cei mai mulţi dintre noi, ploaia se răsfrânge negativ şi ne provoacă indispoziţie. Atunci când afară e foarte frig sau excesiv de cald, dar şi în perioadele de tranziţie, reumatismul se poate acutiza. Milioane de oameni reacţionează la fel la scăderea presiunii, îndeosebi primăvara, atunci când fronturile atmosferice sunt foarte rapide şi întregul organism (în primul rând sistemul circulator) oboseşte repede. Nu trebuie să înţelegem că oscilaţiile meteorologice ne îmbolnăvesc în adevăratul sens al cuvântului. Trecerea de la un front atmosferic la altul poate doar declanşa ori accentua anumite suferinţe.
Articulaţiile, un barometru subiectiv
Pentru unele persoane care suferă de reumatism, articulaţiile sunt un adevărat barometru: încheieturile înţepenesc sau devin dureroase chiar înainte de "stricarea" vremii. Pentru alţii, aceste simptome apar după ce condiţiile meteo se ameliorează, ca un efect întârziat al frontului de aer rece. Deşi nu au o explicaţie clară pentru aceste fenomene, medicii nu le consideră folclor şi nici autosugestie, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei experimentează personal astfel de senzaţii. Care poate fi explicaţia? Artroza reprezintă o degenerare a cartilajului articular, însoţită de inflamaţie, care afectează mai ales genunchii, şoldurile şi degetele mâinii. Potrivit unor teorii, presiunea atmosferică scăzută şi umezeala crescută (deci, vremea ploioasă) ar favoriza umflarea articulaţiilor. În plus, vremea rece provoacă o rigiditate musculară, ceea ce solicită articulaţiile mai mult. Alte voci spun că schimbările meteo nu produc nicio modificare în articulaţii şi că doar ne fac să resimţim mai puternic durerile la acest nivel. Indiferent de realitate, este important ca fiecare dintre noi să îşi cunoască organismul şi să-şi adapteze stilul de viaţă astfel încât să atenueze şi să prevină apariţia acestor simptome.
* Iarna, purtaţi mănuşi atunci când ieşiţi din casă. Dacă vă pregătiţi să faceţi efort în aer rece, acordaţi-vă câteva minute de încălzire a muşchilor.
* Urmaţi tratamentul prescris de medic.
* Aplicaţi seara comprese calde pe articulaţiile dureroase, la temperaturi de cel mult 45 de grade Celsius, pentru a nu leza pielea. Puteţi adăuga în apă caldă sau pe pânză umezită două-trei picături de ulei esenţial de măghiran.
* De asemenea, compresele calde cu infuzie de brânca-ursului dezmorţesc încheieturile.
* Masaţi muşchii din vecinătatea articulaţiei cu unguent pe bază de tătăneasă sau de gălbenele.
* Persoanele care suferă de spondiloză cervicală (artroza coloanei vertebrale, care duce la îngustarea orificiilor prin care vasele vertebrale ajung la creier şi provoacă ameţeli) trebuie să facă mişcări de flexie, de extensie şi de rotire a capului şi să evite somnul pe o pernă prea înaltă.
Prietenii şi duşmanii reumatismului
Prietenii reumatismului:
* Obezitatea şi colesterolul (kilogramele în plus nu fac decât să pună o şi mai mare presiune pe oase, articulaţii şi muşchi şi, în plus, ne reduc în multe cazuri mobilitatea).
* Fumatul, consumul de alcool şi cofeină (acestea pot reduce eficacitatea anumitor medicamente folosite în tratarea bolilor reumatice şi pot înrăutăţi simptomele reumatismului).
* Sedentarismul (favorizează anchilozarea oaselor).
* Stresul şi oboseala (pot exarcerba unele simptome ale reumatismului).
* Frigul şi umezeala (dar şi căldura exagerată).
* Statul prelungit în picioare sau în poziţii fixe.
Duşmanii reumatismului:
* O dietă antiinflamatoare, sănătoasă şi echilibrată.
* Odihna în cantităţi îndestulătoare.
* Mişcarea regulată, efectuată de preferinţă sub îndrumarea unui specialist, îmbunătăţeşte flexibilitatea articulaţiilor şi conduce la reducerea simptomelor reumatismului şi la îmbunăţirea generală a calităţii vieţii.
Remedii naturale care ne pot ajuta în lupta cu reumatismul
Muguri de plante
De îndată de vremea se încălzeşte, apar şi primii muguri ai plantelor, iar mulţi dintre aceştia sunt folosiţi în tratarea efectelor bolilor reumatice.
* Artrite şi artroze: Muguri de coacăz negru.
* Decalcifieri şi demineralizări osoase, osteoporoza şi artrozele: Muguri de mesteacăn pufos.
* Reumatism cronic degenerativ: Muguri de pin, în combinaţie cu cei de mur, coacăz negru şi viţă-de-vie.
(Le găsiţi în farmacii, sub sigla Plantextrakt Cluj-Napoca)
Iubitorii muntelui se vor bucura să afle că şi mugurii de jneapăn acţionează ca un antiinflamator al cartilajelor articulare şi ajută la regenerarea oaselor, putând fi folosiţi pentru prevenirea decalcifierii sau ca adjuvanţi în reumatismul cronic, osteoporoză, coxartroză şi artroză vertebrală.
Pentru a beneficia la maximum de efectele tămăduitoare ale mugurilor, este bine să apelaţi la un fitoterapeut, care vă va recomanda cea mai potrivită formulă de tratament, în funcţie de tipul de reumatism de care suferiţi. (Specialiştii de la Plantextrakt Cluj-Napoca, tel. 0264.260.688)
Florile
Nu numai mugurii anumitor plante, ci şi unele flori specifice primăverii ne pot fi de folos când ne confruntăm cu bolile reumatice. Gingaşele flori de ghiocel (atenţie însă - doar după ce au fost bine uscate) pot fi folosite, de pildă, în apa de baie pentru a calma durerile reumatice. În acelaşi scop, ele pot fi folosite şi la un ceai, din care ni se recomandă să bem două-trei căni pe zi. Dat fiind că bulbii sunt toxici, este totuşi bine să cumpărăm ceaiul de la farmacie. De asemenea, din 16 ghiocei bine uscaţi şi 350 de ml de ţuică se poate prepara o soluţie cu care se fac frecţii împotriva durerilor reumatice. Toporaşii (violetele) sunt alte flori folosite din vechime în tratarea reumatismului. Pentru calmarea durerilor reumatice, se poate face un decoct din rădăcină uscată şi mărunţită a florii, dar tratamentul trebuie să fie unul de durată pentru a da roade. Simptomele specifice reumatismului pot fi însă atenuate şi bând un ceai obişnuit, făcut din frunze şi flori de toporaşi.