În primul rând vă mulţumesc că existaţi. Vă citesc de la prima apariţie cu regularitate, în ciuda "criticilor" făcute de unii şi alţii pe seama revistei, dar fiind o persoană neinfluenţabilă, nu am cedat sub nicio formă. Vă mulţumesc că existaţi pentru că ne mai scoateţi din stresul acesta cotidian, care probabil se va accentua în viitor. Mulţumesc întregului colectiv care îşi duce la îndeplinire sarcinile cu foarte mult profesionalism.
Problema principală pentru care am "îndrăznit" să vă scriu este de a răspunde, cu ceva întârziere, domnului Mihai din Piatra Neamţ (F. AS nr. 1316) şi Mihaelei (F. AS nr. 1346). Trebuie să spun că sinuzita este vindecabilă 100% prin tratament naturist şi susţin acest argument cu toată responsabilitatea.
Am mers un an de zile la un doctor militar, în fiecare lună, şi primeam medicaţia corespunzătoare tratamentului pentru sinuzită, care de fapt doar ameliora boala. Era în anul 1982, an în care surorii mele din Piatra Neamţ îi apăruse o pată pe bronhia stângă, în urma unui tratament cu antibiotice. La a doua radiografie s-a constatat că pasa se mărise. Iarăşi tratament cu antibiotice, dar fără rezultat, deoarece ea tuşea în continuare. Printr-o întâmplare fericită, a aflat de un călugăr de la Sighetul Marmaţiei, Mihai Neamţu (a murit între timp), care îţi "scana" corpul cu mintea şi vedea de ce suferi. I-a spus că este intoxicată cu medicamente şi mai are şi sinuzită. I-a recomandat să ia listele de ceaiuri corespunzătoare bolilor. Sora mea, ştiind că eu mă tratez de sinuzită, mi-a trimis imediat lista de ceaiuri. Trebuia să adun personal plantele şi să fac inhalaţii trei luni, câte douăzeci de zile pe lună. Vă mărturisesc că după doar două săptămâni nu am mai avut nimic, nici urmă de puroi. Desigur, de atunci am mai răcit uşor, dar puroi nu am mai avut absolut deloc. Şi încă o precizare: am făcut, la scurt timp, operaţie de apendicită şi, ca la fiecare operaţie, trebuiau făcute analize, printre care şi o radiografie la plămâni. Radiologul a rămas uimit de felul cum arătau plămânii mei, încât a chemat alt doctor să vadă şi el, exclamând că am plămâni de adolescent.
Redau mai jos lista de ceaiuri pentru sinuzită (lista nr. 6): Cicoare, coada-şoricelului, frunze de măr pădureţ, frunze de mur, flori de muşeţel, frunze de nuc, frunze de pătrunjel, flori de soc, frunze de stejar, flori de tei, flori de trifoi.
Se amestecă toate plantele de mai sus, se mărunţesc. Pentru o inhalaţie, se iau 3 linguri din acest amestec şi se pun într-un săculeţ de pânză, care se fierbe un minut, în 4 litri de apă (atenţie: săculeţul se introduce în oală sau cratiţă când apa începe să fiarbă). Ceaiurile pot fi folosite şi în proporţie de 70%, dar e mai bine să fie toate. Dacă nu se găsesc la plafar, le puteţi aduna. Eu la timpul respectiv le-am cules pe toate. Imediat se fac inhalaţii 5-10 minute, 20 zile pe lună, timp de trei luni. Se inhalează o dată pe nas, o dată pe gură. Se pune un prosop pe cap, ca să nu se împrăştie vaporii. În tot acest timp, trebuie să vă feriţi de curent.
Ceaiurile călugărului Mihai Neamţu pot fi găsite şi pe internet ("Ceaiuri unchiul Mihai - liste ceaiuri"). O nepoată a sa a editat o carte cu aceste ceaiuri. Sora mea a avut-o, a împrumutat-o, şi nu i s-a mai returnat. Am citit pe internet că ar fi vindecat peste un milion de oameni. Oricum, de atunci am mare încredere în puterea de vindecare a plantelor.
V-am descris întreaga "poveste", exact aşa cum s-a întâmplat. Dumneavoastră publicaţi ce este absolut necesar. Vă mulţumesc din tot sufletul pentru tot binele pe care îl faceţi pentru noi, cei care vă suntem fideli. Multă sănătate! Cu stimă,
SILVIA O. - Piteşti
"Am o unghie încarnată la picior şi nu vreau să mă operez"
(Răspuns pentru VLAD P., F. AS nr. 1356)
Când o unghie încarnată începe să provoace durere, încercaţi următorul tratament: umpleţi până la jumătate un lighean cu apă caldă, în care adăugaţi o lingură-două de sare, amestecând până aceasta se dizolvă. Înmuiaţi-vă picioarele în această apă timp de 15-20 de minute, în fiecare zi. Apa caldă ajută la înmuierea ţesutului din jurul unghiei, iar sarea acţionează împotriva infecţiilor şi reduce inflamaţia. Apoi spălaţi-vă picioarele cu apă caldă şi săpun, clătiţi şi lăsaţi să se usuce. Introduceţi o bucăţică de vată între marginea ascuţită a unghiei şi pielea pe care o taie. Luaţi o scobitoare, înmuiaţi-o în spirt medicinal şi cu ajutorul ei, împingeţi bucata de vată sub unghie, astfel ca marginea tăioasă să fie izolată de zona afectată, apoi tamponaţi cu un unguent antiseptic pentru a preveni infecţia. Repetaţi în fiecare zi acest procedeu până la vindecare. * Schimbaţi ciorapii în fiecare zi. * De fiecare dată când faceţi baie, frecţionaţi-vă picioarele cu o bucată de material textil îmbibat în săpun, după care ungeţi locul afectat cu un unguent antiseptic. În timpul verii, purtaţi încălţăminte cu vârful deschis (sandale), iar iarna încălţăminte cu vârful lat. * Tăiaţi unghiile drept, lăsând puţin din unghie în fiecare parte, apoi piliţi colţurile.
Să auzim de bine!
E. ZAMFIR - Drăgăşani
"Am o cicatrice cheloidă pe piept"
(Răspuns pentru SORIN R., F. AS nr. 1360)
Privind solicitarea dvs., vă recomand Bitterul suedez. Aplicaţi comprese cu Bitter. Înainte de aplicare, ungeţi cicatricea cu cremă de gălbenele (pentru evitarea iritării pielii). Compresa să fie menţinută umedă, permanent. Atenţie! Bitterul să fie cel original, preparat după reţeta Mariei Treben.
Nu-L uitaţi pe Dumnezeu!
Multă sănătate!
RODICA O. - Cluj-Napoca
"Fac foarte des răni în nas şi nu pot respira normal
(Răspuns pentru SIMION G. - Bucureşti, F. AS nr. 1362)
Conform afirmaţiilor dvs., aţi folosit o gamă largă de unguente pentru tratarea rănilor din nas, ceea ce duce la concluzia că s-a format o rezistenţă la antibioticele conţinute în aceste unguente. Încă nu este prea târziu să mergeţi la un medic, iar acesta să vă ajute să faceţi analiza secreţiei nazale şi antibiograma, pentru a vă da antibioticul corect, inclus în unguentul special creat pentru dvs. Dacă nu aveţi această posibilitate, vă prezint mai jos soluţiile naturale.
M-am confruntat şi eu cu fenomene asemănătoare, iar soluţia mea este foarte simplă şi ieftină: se folosesc badijonări cu apă oxigenată 3% de la farmacie, cu ajutorul beţişoarelor pentru urechi, înmuiate în soluţia de apă oxigenată, turnată într-o linguriţă. Beţişoarele umezite se plimbă pe pereţii interiori ai nărilor, de la intrare cât de adânc suportaţi (maximum 2,5 cm), în cercuri, astfel ca să scoată afară cojile şi celelalte secreţii nazale. Atenţie: badijonarea nu creează disconfort deosebit, dar turnarea de picături de apă oxigenată direct în nări duce la dureri foarte violente. Deci, nu lăsaţi să cadă picături în nări, staţi drept, astfel ca excesul de apă oxigenată să se scurgă în jos. Utilizarea apei oxigenate porneşte de la faptul că bacteriile şi viruşii sunt, în majoritate, anaerobi iar expunerea la apa oxigenată are efect de curăţare şi distrugere a lor. Veţi observa că toate cojile formate se dizolvă imediat şi pot fi suflate sau îndepărtate cu beţişorul utilizat. Timpul de badijonare este de 1-2 minute pentru fiecare nară, iar apa oxigenată din linguriţă se aruncă pentru a nu contamina toată sticluţa. După circa 15 minute, se poate face tratarea rănilor cu tinctură de propolis fără alcool pentru a nu produce usturimi. Acest propolis este un antibiotic natural, fără contraindicaţii. Propolisul se aplică tot prin badijonare, cu alt beţişor de vată pentru urechi, care se înmoaie în lichidul pus în altă linguriţă. Propolisul va închide rănile, va proteja şi va grăbi vindecarea. Pentru rănile mai adânci, faceţi o soluţie de apă fiartă cu sare (o linguriţă la o ceaşcă de cafea) şi o folosiţi ca să vă spălaţi cavitatea nazală prin aspirarea apei turnate dintr-un păhărel mic pe o nară şi refularea ei spre chiuvetă. Uşurarea respiraţiei survine în maximum 5 minute de la badijonarea cu apă oxigenată. Repet: să fiţi foarte atent să nu picuraţi apa oxigenată în nas, nu foloseşte la nimic şi este foarte dureroasă. Badijonarea înseamnă ştergerea nărilor pe interior cu apă oxigenată, este ca o dezinfectare a unei mucoase, fără a produce durere. Acest tratament este şi protecţia recomandată în cazul când sunteţi vizat de viroze sau gripă, deoarece nasul este poarta lor de intrare.
MIRCEA P.
"Soţul meu are neoplasm de colon ascendent"
(Răspuns pentru DIANA F., F. AS nr. 1363)
Mergeţi la un magazin de plante medicinale, să vă facă comandă pentru Telom-R şi Bioseleniu. Luaţi şi rădăcină de Brusture, Sulfină, pentru circulaţia periferică a sângelui, şi Trei-fraţi-pătaţi, un laxativ uşor.
Tot de la farmacie luaţi şi picături Beres Plus, flacon mare. Mai luaţi Vitamina C cu Zinc Beres şi Detrigal, pentru ridicarea imunităţii. Timp de 7 zile, să facă clisme cu ulei de măsline extravirgin, 100 ml în fiecare dimineaţă, şi să ţină uleiul în colon cât mai mult. Picăturile Beres se vor lua dimineaţa, la prânz şi seara. Când aţi consumat 80% din mâncare, puneţi în apă plată 20 picături Beres, dar înainte agitaţi flaconul. Alimente anti-cancer: spanac, în stare caldă, la prânz se pune deoparte până seara şi seara se consumă încă o dată. Morcov, la care să se menţină coaja exterioară, gălbenuş de ou. Fructe: portocale, bostan, dovlecei, seminţe de dovleac şi ulei din seminţe de dovleac, gulie verde şi ţelină. Se păstrează coaja exterioară la ţelină.
Însănătoşire grabnică!
L.R.