Şapte sfaturi pentru a vă salva căsnicia

- Iubirea vine, dar ca să rămână, e nevoie să te şi străduieşti -

Am văzut zeci de inimi zdrobite în urma unor divorţuri - inimi de adulţi, dar şi inimi de copii. Divorţurile au devenit ceva atât de des întâlnit, încât cârcotaşii mai că sunt tentaţi să pună pariuri nu dacă mariajul proaspeţilor însurăţei va dura, ci cât timp va trece până la o separare cu cântec. Pentru mulţi dintre cei care au trecut prin tortura lui, divorţul este asociat unei acute senzaţii de eşec. Cel mai intens senti­ment pe care-l lasă însă în urmă este durerea. O durere pustiitoare, după care unii nu-şi mai pot reveni. Dar de ce să ajungem acolo? Este oare divorţul atât de greu de evitat? Nu există soluţii pentru a evita calvarul? Care este secretul acelor frumoase perechi, care reuşesc să păşească în armonie prin viaţă până în ultima clipă?

1. Întrebarea de la care porneşte totul: Cine eşti tu şi ce-ţi doreşti să ajungi?

O să râdeţi, dar răspunsurile la între­ba­rea de mai sus vă pot feri de divorţ. Pentru că, de la bun început, vă pot ţine departe de relaţii care sunt din faşă sortite eşecului. O tâ­nără a cărei natură este veselă şi încrezătoare şi care visează să ajungă o femeie de carieră, cu o viaţă socială antrenantă, punctată de călătorii splendide şi aventuroase în ţări exotice, nu ar trebui, probabil, să umble după genul de bărbat in­trovertit, timid, molatec şi lipsit de simţul aven­turii. Tipul intelectualului rasat, care visează să de­vină un autor celebru de romane ori tratate filo­zofice nu prea ar face pereche bună cu o fată sim­pluţă, cititoare avidă de reviste mondene şi preo­cupată, înainte de toate, de poşetuţe cochete şi mers la solar, indiferent de cât de frumuşică şi de cochetă ar fi respectiva domnişoară. Deci, pentru a şti pe cine să vă alegeţi drept partener de viaţă, trebuie mai întâi să ştiţi cine sunteţi şi încotro doriţi să vă îndreptaţi. Alegeţi un om care să se po­trivească scenariului dvs. de viaţă, să aveţi nă­zuinţe comune, să-l placeţi şi să vă placă, fără a simţi nevoia să-l schimbaţi în vreun fel.

2. Perfecţionaţi-vă neîncetat

O verişoară de-a soţului meu m-a impresionat profund, făcând un gest de un mare curaj. Această tânără era o brunetă frumoasă, cu un temperament pe cât de atrăgător, pe atât de năvalnic. Brici de inteligentă! Dar avea două mari probleme care nu-i dădeau pace. În primul rând, fiind micuţă de statură, tindea să ia imediat în greutate. În al doilea rând, era nefericită în dragoste. Toate relaţiile ei eşuau. Situaţia era cu atât mai presantă, cu cât se îndrăgostise de un bărbat deosebit. Ştia asta şi dorea din toată inima să reuşească să-l păstreze. Să nu eşueze şi de această dată. Drept pentru care a apelat la doi specialişti: la un nutriţionist şi la un psi­ho­log. A fost un act de curaj, nu numai pentru că, pe vremea aceea, era considerat cumva "ruşinos" să mergi la asemenea doctori, ci şi pentru că această fată a avut tăria să-şi privească problemele direct în ochi şi să lupte ca să scape de ele. Odată specialiştii contactaţi, tânăra noastră mignonă a avut şi meritul de a se ţine până la capăt de re­comandările lor (nu puţini sunt cei care merg la doctor, dar procedează până la urmă tot cum îi taie pe ei capul). De atunci au trecut peste 15 ani. Ve­rişoara soţului meu este mai în formă ca niciodată: nu doar că urmează regimul alimentar prescris de nutriţionist, dar face şi multă mişcare. Credeţi-mă, micuţă, aşa cum e, are o siluetă de invidiat. Mai mult, se află într-un mariaj fericit cu bărbatul vieţii ei, cel care a impulsionat-o fără să vrea să por­nească la vânătoare de soluţii.

3. Nu vă "dizolvaţi" în relaţie. Rămâneţi centrul propriului dvs. univers

"Nu pot să înţeleg. L-am transformat în centrul vieţii mele, i-am oferit to­tul, iar el, iată, e la un pas să mă părăsească", mi-a spus, cândva, o bună prie­tenă. Aşa era. Fusesem mar­tora căsniciei ei. Aproa­pe tot ce făcea era cu gân­dul la el. Gătea? Atunci pregătea cu si­guranţă una dintre mân­că­rurile lui preferate. Citea o carte? Chiar în vreme ce-i par­curgea rândurile, se gân­dea la ce ar crede el despre pasajul respectiv. Ieşea la cumpărături? Lua tot ce ştia că-i este lui pe plac, în vreme ce de propriile ei preferinţe mai că uita. Şi tocmai aceasta a fost marea ei gre­şeală. Prietena mea nu mai exista ca o entitate apar­te. Femeia aceea şar­mantă şi sclipitoare, de care se îndră­gostise soţul ei, se anulase pe sine, topindu-se complet în relaţie şi dispăruse ca un vălătuc de fum. Iar într-un cuplu este nevoie de doi. Era limpede că situaţia nu mai putea continua aşa. El avea nevoie de o parteneră pe măsura sa, cu individualitate în toată legea, care să-l sur­prindă, să-l mire, să-l frapeze, poate şi să-l scoată din sărite din când în când. Iar ea avea nevoie să afle cine este fără el. Pentru că de prea multă vreme habar nu mai avea. Era păcat de acel mariaj, care începuse atât de bine. Cu atât mai mare păcat cu cât soluţia de evitare a acestui sce­nariu trist era atât de simplă. Tot ce ar fi trebuit să facă prietena mea pentru a evita divorţul era să... continue să fie ea însăşi, acea femeie frumoasă şi sclipitoare, in­dependentă, plină de iniţiativă, cu o viaţă in­terioară şi socială bogată, uneori impre­vizibilă, tă­ioasă, amuzantă, profundă, mofturoasă şi com­plexă.

4. Ascultă cu atenţie şi fă-te limpede înţeles

Culmea este că, dintre toţi oamenii, tocmai apropiaţilor uităm uneori să le arătăm respectul cuvenit. Şi cum soţul ne este de multe ori cel mai apropiat om dintre toţi, vă daţi seama ce dezastru poate ieşi. De aceea, pentru a evita o asemenea gafă de neiertat, ascultaţi mereu cu urechile ciulite ce are să vă spună partenerul de viaţă. Dacă nu puteţi chiar în clipa aceea, nu-i nimic, va înţelege, dar asiguraţi-vă că nu trece ziua până nu şi-a spus oful. Iar dacă oful acesta se referă chiar la dvs., nu săriţi imediat în sus. Ascultaţi până la capăt. Cu atenţie (nu cu iritare sau con­des­cendenţă). Iar apoi spuneţi sincer ce gândiţi. Şi ce simţiţi. Vorbiţi din inimă, dar lăsaţi agresi­vitatea undeva departe, la uşă. Nu vă va ajuta cu nimic. Mai degrabă puteţi să vă arătaţi, dim­potrivă, vulnerabilitatea în toată măreţia ei. Oare nu este persoana iubită, singura care şi-a câştigat accesul la această zonă secretă? Fiţi aşadar deschişi. Şi limpezi. Pentru că dacă nu vă exprimaţi cu claritate, pot să apară neînţelegeri. Iar acestea pot, la rândul lor, să nască adevărate dra­me. Asiguraţi-vă că a înţeles EXACT ce aţi dorit să spu­neţi. Dacă nu a înţeles, reformulaţi pro­blema, cu calm şi cu răbdare. Lu­aţi-o din alt unghi. Până la urmă, dacă există iubire şi po­trivirea ne­cesară, va înţelege. Dacă nu, poate că nu-şi mai au rostul nici discuţia şi nici relaţia.

5. Făceţi-vă din partener un prieten şi-un aliat

Un mariaj sănătos este acela în care pe lângă dragoste, există şi camaraderie şi spirit de echipă. Iubirea nu "se consumă", cum spun unii. Pasiunea fizică se mai poate ostoi cu timpul, deşi nu este neapărat ne­cesar, dar iubirea are o viaţă a ei şi nu face decât să se dezvolte cu timpul, dacă îi dăm combustibil. Iar combustibilul de care are nevoie iubirea este combinaţia de sin­ce­ritate, devo­ta­ment, încredere şi prietenie. N-am putut să nu remarc, de când l-am văzut pentru pri­ma dată pe so­ţul meu, cât este de fru­mos. Toate femeile întorceau capul după el. Doar că nu m-a inte­resat frumuseţea lui mai mult decât fru­museţea vreunui tablou. M-am în­dră­gos­tit de el abia când am vă­zut cât de mult îşi res­pec­tă pă­rinţii. Când am văzut că, pe lângă un su­flet curat, are o minte deschisă, iscoditoare, pro­fun­dă. Că este un bun psiholog. Al naibii de bun, aş adă­uga. Că şi-a filtrat cultura ge­nerală, lă­sând-o să treacă prin pro­pria minte, re­interpretând pe alocuri, contestând în alte privinţe şi râzând cu poftă de unele convenţii. Toate aceste lucruri m-au făcut să-l admir, să-l apreciez şi să mi-l doresc ca prieten şi confident. Şi ca iubit, desi­gur, că doar nu eram nebună să las să-mi scape aşa o minune de om prin­tre degete. Apoi au venit copiii şi, implicit, munca în echipă pentru a ţine familia. Fiecare a contribuit cu ce se pricepea mai bine. Une­ori eram de-a dreptul hăituiţi. Ui­tam de noi înşine. Nu ne mai vedeam capul, cum se spu­ne. Dar n-am uitat ni­ciodată unul de ce­lălalt. Seara ne ve­dem. Cu majus­cule. Vorbim. Povestim. Ne re­desco­perim. Bârfim. Purtăm dis­cu­ţii în contra­­dictoriu. Râdem ca proştii. As­cul­tăm muzică. Sau ne uităm la tele­vizor, în tihnă. Dar "ne vedem" şi ne "în­treţinem" relaţia. La o relaţie se munceşte! Doar că, dacă relaţia este bună, această muncă nu este percepută ca atare, ci ca o dulce plăcere. Oricum ar fi, relaţia cu propria noastră pereche de viaţă trebuie cul­tivată. Ea cere efort şi atenţie permanentă pentru a dura.

6. Nu lăsaţi conflictele să escaladeze

Una dintre cele mai mari greşeli pe care le fac oamenii - în orice fel de relaţie - este să "treacă cu vederea" diverse lucruri care îi deranjează. "Iar a lăsat pasta de dinţi fără capac! Ei, nu-i mare lu­cru, de data asta îl pun eu la loc". "Iar şi-a aruncat şo­setele pe jos! Ei, lasă, le adun şi tac din gură, că doar nu o să încep o discuţie pentru atâ­ta lucru". Şi uite aşa, pi­cătură insignifiantă, cu pică­tură insignifiantă, se umple pa­harul până când, oameni fiind, nu mai rezistăm şi răbufnim. De obi­cei, tot dintr-un nimic. Să zicem că de data asta omul nostru s-a făcut vinovat de ne­go­lirea scrumierei. Vai, şi ce scan­dal îl mai aşteaptă! De­sigur, bietul de el nu pricepe nimic. "Ok, nu am golit scru­miera, dar de ce trebuie să facem din asta un capăt de ţară?". La care vine o replică de tipul "Tu nu mă înţelegi de­loc!". Ceea ce este adevărat. Dar din vina cui? Din vina cui nu şi-a ex­primat făţiş gândurile şi senti­mentele de fiecare dată când ar fi fost cazul să o facă? Există şi situaţia "în oglindă", când simţim că în parte­nerul nostru se acumu­lează, treptat, o tensiune. Ideal ar fi să in­ter­venim imediat - cu tact şi di­plo­­maţie, desigur. Poate par­te­nerul nostru este trist şi moro­cănos şi, dacă îl întrebăm de-a dreptul: "Ce se întâmplă, eşti supărat? Ai păţit ceva?", el nu ne va răspunde decât mono­silabic şi evaziv. Nu tre­buie reluată discuţia decât după un moment plăcut - o baie fier­bin­te, un masaj, un pahar de bere, o ma­să bună sau un moment sim­pa­tic în familie. Dacă tot nu vrea să vorbească, nu-i nimic. Însă trebuie să-l asigurăm că, indiferent care e pro­blema, noi îi suntem alături şi îi stăm la dispoziţie (nu să ne în­fu­riem - asta nu va ajuta). Şi n-ar stri­ca nici să ne dăm memoria înapoi pentru a ve­rifica dacă nu cumva suntem noi înşine sursa aces­tei indispoziţii (poate şi noi ne-am lăsat şo­setele pe jos). Dacă vom constata că am greşit, ne vom scu­za şi vom remedia situa­ţia. Dacă, dim­po­trivă, nu ne descoperim nici cea mai mică vină, vom sta cu sufletul împăcat şi cu mingea în terenul celuilalt.

7. Amintiţi-vă să fiţi tandri

Aveţi, cumva, printre cunoscuţi, şi prieteni care, deşi formează de ani buni un cuplu, continuă să se ţină de mână, să-şi spună cuvinte pline de duioşie sau să-şi surâdă fără motiv? Oare există cineva care nu şi-ar dori să împărtăşească cu omul iubit aceeaşi dulce tandreţe până la adânci bă­trâneţi? Întrebarea este cum anume să procedăm. Duşmani ai tandreţii există destui. Chiar şi stresul de zi cu zi este uneori suficient pentru a îndepărta cuplurile. Se întâmplă să venim aca­să morţi de oboseală şi moro­cănoşi, fără chef de nimeni şi de nimic, în afară, poate, de un duş fierbinte sau un serial bun la televizor. Apoi cădem laţi în pat şi gata, s-a terminat ziua. Adică o nouă zi în care am uitat să-i spunem omului nostru că-l iubim sau să-l alintăm cu alte cuvinte frumoase, pe care, cu siguranţă, le merită din plin şi de care nimeni nu are cum să se sature vreodată. Cu­vinte care ne vin de la sine pe buze, cu condiţia să ne amintim să-l privim cu toată fiinţa şi să-l vedem aşa cum e, până în adâncul sufletului său. Măcar o dată pe zi. Să-i spunem că ne-a lipsit azi, că ne e drag şi foame de el. Din nefericire, aceste frumoase sentimente sunt atât de clare pentru unii oameni, încât au impresia că nu mai este necesar să le şi împăr­tă­şească. Iubirea din cuplu este, cred ei, ceva ce se înţelege cumva de la sine. Pentru partener însă, nu este chiar aşa. Din punctul acesta de ve­dere, func­ţionăm cu toţii cam la fel: aşa cum avem permanent nevoie de aer, de apă sau de hrană, avem ne­voie să ni se arate constant şi afec­ţiune. Nu ne este de ajuns să ştim că ea există undeva, bine sigilată, prin cotloanele tainice ale inimii parte­ne­rului nostru. Un cuvânt frumos, o mân­­gâiere sau chiar un ghiont pe ne­pusă masă au darul să ne hrănească în permanenţă nu doar iu­bi­rea, ci şi propriul suflet şi pe cel al perechii noas­tre. "Te văd", era vorba pe care şi-o spuneau în semn de apreciere personajele graţioase ale cele­brului film Avatar, care-şi du­ceau zilele pe o frumoasă planetă în­depărtată. "Te văd", să-i spu­nem şi noi iubirii noastre, cu vorba şi cu fap­ta, arătându-i necontenit şi fă­ră-nconjur bucuria şi recunoştinţa pe care o simţim pentru privilegiul de a o avea alături.