Șapte sfaturi pentru a vă salva căsnicia

Alina Olteanu
- Iubirea vine, dar ca să rămână, e nevoie să te și străduiești -

Am văzut zeci de inimi zdrobite în urma unor divorțuri - inimi de adulți, dar și inimi de copii. Divorțurile au devenit ceva atât de des întâlnit, încât cârcotașii mai că sunt tentați să pună pariuri nu dacă mariajul proaspeților însurăței va dura, ci cât timp va trece până la o separare cu cântec. Pentru mulți dintre cei care au trecut prin tortura lui, divorțul este asociat unei acute senzații de eșec. Cel mai intens senti­ment pe care-l lasă însă în urmă este durerea. O durere pustiitoare, după care unii nu-și mai pot reveni. Dar de ce să ajungem acolo? Este oare divorțul atât de greu de evitat? Nu există soluții pentru a evita calvarul? Care este secretul acelor frumoase perechi, care reușesc să pășească în armonie prin viață până în ultima clipă?

1. Întrebarea de la care pornește totul: Cine ești tu și ce-ți dorești să ajungi?

O să râdeți, dar răspunsurile la între­ba­rea de mai sus vă pot feri de divorț. Pentru că, de la bun început, vă pot ține departe de relații care sunt din fașă sortite eșecului. O tâ­nără a cărei natură este veselă și încrezătoare și care visează să ajungă o femeie de carieră, cu o viață socială antrenantă, punctată de călătorii splendide și aventuroase în țări exotice, nu ar trebui, probabil, să umble după genul de bărbat in­trovertit, timid, molatec și lipsit de simțul aven­turii. Tipul intelectualului rasat, care visează să de­vină un autor celebru de romane ori tratate filo­zofice nu prea ar face pereche bună cu o fată sim­pluță, cititoare avidă de reviste mondene și preo­cupată, înainte de toate, de poșetuțe cochete și mers la solar, indiferent de cât de frumușică și de cochetă ar fi respectiva domnișoară. Deci, pentru a ști pe cine să vă alegeți drept partener de viață, trebuie mai întâi să știți cine sunteți și încotro doriți să vă îndreptați. Alegeți un om care să se po­trivească scenariului dvs. de viață, să aveți nă­zuințe comune, să-l placeți și să vă placă, fără a simți nevoia să-l schimbați în vreun fel.

2. Perfecționați-vă neîncetat

O verișoară de-a soțului meu m-a impresionat profund, făcând un gest de un mare curaj. Această tânără era o brunetă frumoasă, cu un temperament pe cât de atrăgător, pe atât de năvalnic. Brici de inteligentă! Dar avea două mari probleme care nu-i dădeau pace. În primul rând, fiind micuță de statură, tindea să ia imediat în greutate. În al doilea rând, era nefericită în dragoste. Toate relațiile ei eșuau. Situația era cu atât mai presantă, cu cât se îndrăgostise de un bărbat deosebit. Știa asta și dorea din toată inima să reușească să-l păstreze. Să nu eșueze și de această dată. Drept pentru care a apelat la doi specialiști: la un nutriționist și la un psi­ho­log. A fost un act de curaj, nu numai pentru că, pe vremea aceea, era considerat cumva "rușinos" să mergi la asemenea doctori, ci și pentru că această fată a avut tăria să-și privească problemele direct în ochi și să lupte ca să scape de ele. Odată specialiștii contactați, tânăra noastră mignonă a avut și meritul de a se ține până la capăt de re­comandările lor (nu puțini sunt cei care merg la doctor, dar procedează până la urmă tot cum îi taie pe ei capul). De atunci au trecut peste 15 ani. Ve­rișoara soțului meu este mai în formă ca niciodată: nu doar că urmează regimul alimentar prescris de nutriționist, dar face și multă mișcare. Credeți-mă, micuță, așa cum e, are o siluetă de invidiat. Mai mult, se află într-un mariaj fericit cu bărbatul vieții ei, cel care a impulsionat-o fără să vrea să por­nească la vânătoare de soluții.

3. Nu vă "dizolvați" în relație. Rămâneți centrul propriului dvs. univers

"Nu pot să înțeleg. L-am transformat în centrul vieții mele, i-am oferit to­tul, iar el, iată, e la un pas să mă părăsească", mi-a spus, cândva, o bună prie­tenă. Așa era. Fusesem mar­tora căsniciei ei. Aproa­pe tot ce făcea era cu gân­dul la el. Gătea? Atunci pregătea cu si­guranță una dintre mân­că­rurile lui preferate. Citea o carte? Chiar în vreme ce-i par­curgea rândurile, se gân­dea la ce ar crede el despre pasajul respectiv. Ieșea la cumpărături? Lua tot ce știa că-i este lui pe plac, în vreme ce de propriile ei preferințe mai că uita. Și tocmai aceasta a fost marea ei gre­șeală. Prietena mea nu mai exista ca o entitate apar­te. Femeia aceea șar­mantă și sclipitoare, de care se îndră­gostise soțul ei, se anulase pe sine, topindu-se complet în relație și dispăruse ca un vălătuc de fum. Iar într-un cuplu este nevoie de doi. Era limpede că situația nu mai putea continua așa. El avea nevoie de o parteneră pe măsura sa, cu individualitate în toată legea, care să-l sur­prindă, să-l mire, să-l frapeze, poate și să-l scoată din sărite din când în când. Iar ea avea nevoie să afle cine este fără el. Pentru că de prea multă vreme habar nu mai avea. Era păcat de acel mariaj, care începuse atât de bine. Cu atât mai mare păcat cu cât soluția de evitare a acestui sce­nariu trist era atât de simplă. Tot ce ar fi trebuit să facă prietena mea pentru a evita divorțul era să... continue să fie ea însăși, acea femeie frumoasă și sclipitoare, in­dependentă, plină de inițiativă, cu o viață in­terioară și socială bogată, uneori impre­vizibilă, tă­ioasă, amuzantă, profundă, mofturoasă și com­plexă.

4. Ascultă cu atenție și fă-te limpede înțeles

Culmea este că, dintre toți oamenii, tocmai apropiaților uităm uneori să le arătăm respectul cuvenit. Și cum soțul ne este de multe ori cel mai apropiat om dintre toți, vă dați seama ce dezastru poate ieși. De aceea, pentru a evita o asemenea gafă de neiertat, ascultați mereu cu urechile ciulite ce are să vă spună partenerul de viață. Dacă nu puteți chiar în clipa aceea, nu-i nimic, va înțelege, dar asigurați-vă că nu trece ziua până nu și-a spus oful. Iar dacă oful acesta se referă chiar la dvs., nu săriți imediat în sus. Ascultați până la capăt. Cu atenție (nu cu iritare sau con­des­cendență). Iar apoi spuneți sincer ce gândiți. Și ce simțiți. Vorbiți din inimă, dar lăsați agresi­vitatea undeva departe, la ușă. Nu vă va ajuta cu nimic. Mai degrabă puteți să vă arătați, dim­potrivă, vulnerabilitatea în toată măreția ei. Oare nu este persoana iubită, singura care și-a câștigat accesul la această zonă secretă? Fiți așadar deschiși. Și limpezi. Pentru că dacă nu vă exprimați cu claritate, pot să apară neînțelegeri. Iar acestea pot, la rândul lor, să nască adevărate dra­me. Asigurați-vă că a înțeles EXACT ce ați dorit să spu­neți. Dacă nu a înțeles, reformulați pro­blema, cu calm și cu răbdare. Lu­ați-o din alt unghi. Până la urmă, dacă există iubire și po­trivirea ne­cesară, va înțelege. Dacă nu, poate că nu-și mai au rostul nici discuția și nici relația.

5. Făceți-vă din partener un prieten și-un aliat

Un mariaj sănătos este acela în care pe lângă dragoste, există și camaraderie și spirit de echipă. Iubirea nu "se consumă", cum spun unii. Pasiunea fizică se mai poate ostoi cu timpul, deși nu este neapărat ne­cesar, dar iubirea are o viață a ei și nu face decât să se dezvolte cu timpul, dacă îi dăm combustibil. Iar combustibilul de care are nevoie iubirea este combinația de sin­ce­ritate, devo­ta­ment, încredere și prietenie. N-am putut să nu remarc, de când l-am văzut pentru pri­ma dată pe so­țul meu, cât este de fru­mos. Toate femeile întorceau capul după el. Doar că nu m-a inte­resat frumusețea lui mai mult decât fru­musețea vreunui tablou. M-am în­dră­gos­tit de el abia când am vă­zut cât de mult își res­pec­tă pă­rinții. Când am văzut că, pe lângă un su­flet curat, are o minte deschisă, iscoditoare, pro­fun­dă. Că este un bun psiholog. Al naibii de bun, aș adă­uga. Că și-a filtrat cultura ge­nerală, lă­sând-o să treacă prin pro­pria minte, re­interpretând pe alocuri, contestând în alte privințe și râzând cu poftă de unele convenții. Toate aceste lucruri m-au făcut să-l admir, să-l apreciez și să mi-l doresc ca prieten și confident. Și ca iubit, desi­gur, că doar nu eram nebună să las să-mi scape așa o minune de om prin­tre degete. Apoi au venit copiii și, implicit, munca în echipă pentru a ține familia. Fiecare a contribuit cu ce se pricepea mai bine. Une­ori eram de-a dreptul hăituiți. Ui­tam de noi înșine. Nu ne mai vedeam capul, cum se spu­ne. Dar n-am uitat ni­ciodată unul de ce­lălalt. Seara ne ve­dem. Cu majus­cule. Vorbim. Povestim. Ne re­desco­perim. Bârfim. Purtăm dis­cu­ții în contra­­dictoriu. Râdem ca proștii. As­cul­tăm muzică. Sau ne uităm la tele­vizor, în tihnă. Dar "ne vedem" și ne "în­treținem" relația. La o relație se muncește! Doar că, dacă relația este bună, această muncă nu este percepută ca atare, ci ca o dulce plăcere. Oricum ar fi, relația cu propria noastră pereche de viață trebuie cul­tivată. Ea cere efort și atenție permanentă pentru a dura.

6. Nu lăsați conflictele să escaladeze

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac oamenii - în orice fel de relație - este să "treacă cu vederea" diverse lucruri care îi deranjează. "Iar a lăsat pasta de dinți fără capac! Ei, nu-i mare lu­cru, de data asta îl pun eu la loc". "Iar și-a aruncat șo­setele pe jos! Ei, lasă, le adun și tac din gură, că doar nu o să încep o discuție pentru atâ­ta lucru". Și uite așa, pi­cătură insignifiantă, cu pică­tură insignifiantă, se umple pa­harul până când, oameni fiind, nu mai rezistăm și răbufnim. De obi­cei, tot dintr-un nimic. Să zicem că de data asta omul nostru s-a făcut vinovat de ne­go­lirea scrumierei. Vai, și ce scan­dal îl mai așteaptă! De­sigur, bietul de el nu pricepe nimic. "Ok, nu am golit scru­miera, dar de ce trebuie să facem din asta un capăt de țară?". La care vine o replică de tipul "Tu nu mă înțelegi de­loc!". Ceea ce este adevărat. Dar din vina cui? Din vina cui nu și-a ex­primat fățiș gândurile și senti­mentele de fiecare dată când ar fi fost cazul să o facă? Există și situația "în oglindă", când simțim că în parte­nerul nostru se acumu­lează, treptat, o tensiune. Ideal ar fi să in­ter­venim imediat - cu tact și di­plo­­mație, desigur. Poate par­te­nerul nostru este trist și moro­cănos și, dacă îl întrebăm de-a dreptul: "Ce se întâmplă, ești supărat? Ai pățit ceva?", el nu ne va răspunde decât mono­silabic și evaziv. Nu tre­buie reluată discuția decât după un moment plăcut - o baie fier­bin­te, un masaj, un pahar de bere, o ma­să bună sau un moment sim­pa­tic în familie. Dacă tot nu vrea să vorbească, nu-i nimic. Însă trebuie să-l asigurăm că, indiferent care e pro­blema, noi îi suntem alături și îi stăm la dispoziție (nu să ne în­fu­riem - asta nu va ajuta). Și n-ar stri­ca nici să ne dăm memoria înapoi pentru a ve­rifica dacă nu cumva suntem noi înșine sursa aces­tei indispoziții (poate și noi ne-am lăsat șo­setele pe jos). Dacă vom constata că am greșit, ne vom scu­za și vom remedia situa­ția. Dacă, dim­po­trivă, nu ne descoperim nici cea mai mică vină, vom sta cu sufletul împăcat și cu mingea în terenul celuilalt.

7. Amintiți-vă să fiți tandri

Aveți, cumva, printre cunoscuți, și prieteni care, deși formează de ani buni un cuplu, continuă să se țină de mână, să-și spună cuvinte pline de duioșie sau să-și surâdă fără motiv? Oare există cineva care nu și-ar dori să împărtășească cu omul iubit aceeași dulce tandrețe până la adânci bă­trâneți? Întrebarea este cum anume să procedăm. Dușmani ai tandreții există destui. Chiar și stresul de zi cu zi este uneori suficient pentru a îndepărta cuplurile. Se întâmplă să venim aca­să morți de oboseală și moro­cănoși, fără chef de nimeni și de nimic, în afară, poate, de un duș fierbinte sau un serial bun la televizor. Apoi cădem lați în pat și gata, s-a terminat ziua. Adică o nouă zi în care am uitat să-i spunem omului nostru că-l iubim sau să-l alintăm cu alte cuvinte frumoase, pe care, cu siguranță, le merită din plin și de care nimeni nu are cum să se sature vreodată. Cu­vinte care ne vin de la sine pe buze, cu condiția să ne amintim să-l privim cu toată ființa și să-l vedem așa cum e, până în adâncul sufletului său. Măcar o dată pe zi. Să-i spunem că ne-a lipsit azi, că ne e drag și foame de el. Din nefericire, aceste frumoase sentimente sunt atât de clare pentru unii oameni, încât au impresia că nu mai este necesar să le și împăr­tă­șească. Iubirea din cuplu este, cred ei, ceva ce se înțelege cumva de la sine. Pentru partener însă, nu este chiar așa. Din punctul acesta de ve­dere, func­ționăm cu toții cam la fel: așa cum avem permanent nevoie de aer, de apă sau de hrană, avem ne­voie să ni se arate constant și afec­țiune. Nu ne este de ajuns să știm că ea există undeva, bine sigilată, prin cotloanele tainice ale inimii parte­ne­rului nostru. Un cuvânt frumos, o mân­­gâiere sau chiar un ghiont pe ne­pusă masă au darul să ne hrănească în permanență nu doar iu­bi­rea, ci și propriul suflet și pe cel al perechii noas­tre. "Te văd", era vorba pe care și-o spuneau în semn de apreciere personajele grațioase ale cele­brului film Avatar, care-și du­ceau zilele pe o frumoasă planetă în­depărtată. "Te văd", să-i spu­nem și noi iubirii noastre, cu vorba și cu fap­ta, arătându-i necontenit și fă­ră-nconjur bucuria și recunoștința pe care o simțim pentru privilegiul de a o avea alături.