Acela este primul loc luminat de razele soarelui, în fiecare zi, indiferent de anotimp. Acolo, pe o creangă care iese un pic în afara coroanei şi se termină într-un unghi ascuţit, acolo vin şi se aşază fel de fel de păsări, iar între ele, apare una mai mare, cu pene cenuşii albăstrii şi cu aripi dungate în alb şi negru. Ea vine când iarna pleacă şi frigul zilei nu mai este aşa de mare, dar când îngheţul de noapte este încă stăpân. Am văzut-o şi anul trecut, şi acum doi ani, şi a venit şi acum.
I-am zis Pasărea Primăverii, pentru că după ce vremea se încălzeşte şi ramurile părului se umplu de frunze şi de flori, ea dispare, ca şi cum şi-ar fi încheiat misiunea. N-am auzit-o niciodată cântând, şederea ei pe creangă fiind însoţită doar de sunetele şi mişcările primăverii. Pocnete moi, de crengi ce se dezmorţesc de ger, murmur firav de zăpezi ce se topesc, ape care curg din streşini prea pline. Dar dacă ai răbdare şi aştepţi o vreme fără să faci nimic, să stai doar cu ochii închişi şi să asculţi, atunci poţi să auzi înfiripindu-se, undeva, aproape, un foşnet fin. Vine din aer? Vine de sub pământ, dintre pomi sau din spatele tufelor goale de frunze? Cine face aşa? Al cui e freamătul acesta care se face simţit doar atunci când se apropie primăvara? Ca şi cum ar fi uruitul dezmorţit al pământului care se trezeşte din somnul iernii.
Întâmplări din grădina mea
Luni
Am curăţat de frunze şi crengi peticul de iarbă de lângă vişin. La ultima furtună cu ploaie îngheţată, vişinul bătrân s-a despicat în două. Partea rămasă în picioare e schilodită, nici nu ştiu cum ar fi mai bine, să tăiem vişinul de tot şi să-l înlocuim cu un pom tânăr sau să-l lăsăm aşa. Imaginea lui nu e armonioasă deloc. Poate că dacă va înfrunzi, se va şterge oarecum disperarea pe care o lasă urmele rupturii.
Marţi
Azi am cercetat îndeaproape tufele de lalele, narcisele şi zambilele. De-abia şi-au iţit vârfurile din pământul încă rece. M-a mirat mereu repeziciunea şi puterea de primenire cu care se schimbă natura primăvara, depăşind întotdeauna ostilitatea frigului. De la o zi la alta, se petrece un miracol. Tot ce era amorţit se trezeşte. Unul câte unul, una câte una, pe rând, reînvie copaci, arbuşti, ierburi, flori. E un mister din care încerc să mă hrănesc cât mai mult. Intru şi eu în competiţie cu îngheţul şi inerţia, privesc tot mai des cerul şi-abia aştept să vină căldura, să pot semăna florile din jurul casei. Mi-aduc aminte de mama, care în curtea casei noastre din Maramureş, semăna flori şi în straturile de legume. Lângă ceapă avea mereu gălbenele şi busuioc, lângă roşii punea conduraşi, cărora ea le zicea "capuţineri", din stratul de usturoi răsăreau mândre dalii şi cârciumărese. Dar şi în straturile de flori găseai câte o ceapă rătăcită sau câte un fir de usturoi ori vreo tufă stingheră de ardei. Această risipă aparentă, această dezordine printre plante îmi este dragă acum, deşi atunci, pe vremuri, n-o puteam înţelege. "Toate-s amestecate în viaţă, important e să ştii ce vrei", spunea, uneori, Buna, căreia-i ziceam "Căpitanu", pentru că era foarte energică, dură şi nemiloasă cu toate greşelile celor din preajma ei. Cât ţinea primăvara, îşi lega sub năframa de pe cap frunze de pătlagină şi de brusture, ca să n-o doară capul. Capul o durea şi mai tare când eram lăsaţi în grija ei, şi oricât de largă ar fi fost grădina în care aveam voie să ne jucăm, ea devenea un ţarc neîncăpător, când Buna începea să poruncească.
Miercuri
Azi a plouat, dar parcă vremea s-a mai încălzit. M-am trezit în zgomotul iute şi grăbit pe care picurii de ploaie îi făceau pe acoperiş, într-o darabană veselă. Ploaia asta va grăbi cu siguranţă trezirea pomilor şi a ierburilor. Am fost la cumpărături: gazon, seminţe de flori şi de zarzavaturi, câteva ghivece noi. Am cumpărat şi trei pomi, un măr ionatan, un cireş şi un vişin tânăr, cu care o să-l înlocuiesc pe cel rupt. Ploaia de azi mi-a adus în minte o întâmplare din vremea copilăriei, când primăvara a înmugurit şi în mine. Eram cu Buna în pădurea de lângă casă şi a început ploaia. Buna m-a aşezat sub crengile unui fag scorburos, ca să mă apere. Ghemuită lângă trunchiul gros al copacului, ascunsă de picăturile mari care brăzdau aerul cu şuierat ascuţit, am auzit un fel de tropot care venea de undeva de tare departe şi se apropia pe sub iarbă, însufleţind-o într-o legănare uriaşă. Frunzele tremurau mărunt şi des, crengile săltau şi parcă răspundeau freamătului de sub pământ ce m-a cuprins şi pe mine, încetul cu încetul. Atunci mi s-a părut că în loc de degete mi-au crescut frunze, în loc de mâini ridicam în aer nişte ramuri subţirele, iar picioare îmi erau doi lujeri firavi de mesteacăn tinerel. Eram în mijlocul pădurii şi ploua. Creşteam şi eu, în ploaia de primăvară, şi pădurea se bucura fremătând. Oare dacă ploaia aceea s-ar întoarce la mine acum, s-ar mai deschide muguri în trupul meu obosit? Aş mai putea simţi cum primăvara biruie iarna timpului meu?
Joi
Vineri
Nevoia de curăţenie şi de ordine pe care o resimt imediat ce se apropie,primăvara este, cu siguranţă, un îndemn care vine dinspre puterea de primenire a naturii. Ca să faci curăţenie într-o grădină, presupune mai întâi să te străduieşti s-o cunoşti. Să pătrunzi în armonia ei ascunsă, să descifrezi semnele şi legăturile dintre pomi şi flori, să te întrebi de ce unele cresc într-un colţ, altele în altul, iar altele împreună, îngăduindu-se sub lumina soarelui de care se bucură, toate, în mod egal. Ca să faci curăţenie într-o grădină, e bine să porneşti de la această armonie care s-a stabilit de la început între "locuitorii" ei. Să-i respecţi firea şi felul de-a fi. Să n-o pângăreşti cu intruşi nepotriviţi. Eu cred că există un înţeles în felul în care cresc plantele într-o grădină, un rost al lor care trebuie respectat.
Sâmbătă
E şi mai cald decât ieri. La vremea amiezii îmi scot din magazie, pentru prima oară în anul acesta, uneltele de grădinărit, o greblă şi o sapă mică. Nu mă apuc încă de munci mari, dar am văzut că în straturile de anul trecut au răsărit câteva cepe pe care nu le-am scos şi vreau să împrospătez pământul în jurul lor. Ar mai fi şi tufele de pătrunjel şi de ţelină, înverzite deja. Atât. Când se va face şi mai cald, voi săpa şirurile de usturoi pe care l-am plantat încă din toamnă, iar când va fi cald bine şi ziua, şi noaptea, voi pregăti straturile de legume şi zarzavaturi. Ce bun ar fi un pic de gunoi de grajd, pe care să-l presar pe pământ, înainte de a săpa... Mană cerească pentru tot ce-aş semăna acolo! Dar de unde aşa ceva, aici, în marele oraş? Îmi amintesc cum miroseau câmpurile în copilărie, în vremea săpatului şi-a aratului. Crud, proaspăt, înviorător.
Duminică
E zi de sărbătoare, dar asta nu mă împiedică să fac o "inspecţie" prin grădină. Trec pe lângă păr şi el îmi agaţă cu o creangă pulovărul pe care-l port. Nu-l bag în seamă şi trec mai departe, spre cireşii de lângă gard, care au deja muguri gata-gata să izbucnească în frunze şi flori. Caisul are vârfurile crengilor acoperite de broboane mici, rozalii, semn că florile sunt deja pe cale de-a se deschide. Fire de iarbă subţiri şi firave joacă în lumină. Modestă şi nebăgată în seamă tot anul, iarba cea banală şi obişnuită, aceea pe care o călcăm în picioare, tocmai ea, este purtătorul de stindard al primăverii. Cu o bucurie nestăvilită pune stăpânire pe tot pământul. Mă întorc spre casă şi părul mă trage iar de mânecă. Parc-ar vrea să mă certe că nu l-am băgat în seamă, fiindcă are să-mi spună un lucru important: a venit primăvara!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
