Acela este primul loc luminat de razele soarelui, în fiecare zi, indiferent de anotimp. Acolo, pe o creangă care iese un pic în afara coroanei și se termină într-un unghi ascuțit, acolo vin și se așază fel de fel de păsări, iar între ele, apare una mai mare, cu pene cenușii albăstrii și cu aripi dungate în alb și negru. Ea vine când iarna pleacă și frigul zilei nu mai este așa de mare, dar când înghețul de noapte este încă stăpân. Am văzut-o și anul trecut, și acum doi ani, și a venit și acum.
I-am zis Pasărea Primăverii, pentru că după ce vremea se încălzește și ramurile părului se umplu de frunze și de flori, ea dispare, ca și cum și-ar fi încheiat misiunea. N-am auzit-o niciodată cântând, șederea ei pe creangă fiind însoțită doar de sunetele și mișcările primăverii. Pocnete moi, de crengi ce se dezmorțesc de ger, murmur firav de zăpezi ce se topesc, ape care curg din streșini prea pline. Dar dacă ai răbdare și aștepți o vreme fără să faci nimic, să stai doar cu ochii închiși și să asculți, atunci poți să auzi înfiripindu-se, undeva, aproape, un foșnet fin. Vine din aer? Vine de sub pământ, dintre pomi sau din spatele tufelor goale de frunze? Cine face așa? Al cui e freamătul acesta care se face simțit doar atunci când se apropie primăvara? Ca și cum ar fi uruitul dezmorțit al pământului care se trezește din somnul iernii.
Întâmplări din grădina mea
Luni
Am curățat de frunze și crengi peticul de iarbă de lângă vișin. La ultima furtună cu ploaie înghețată, vișinul bătrân s-a despicat în două. Partea rămasă în picioare e schilodită, nici nu știu cum ar fi mai bine, să tăiem vișinul de tot și să-l înlocuim cu un pom tânăr sau să-l lăsăm așa. Imaginea lui nu e armonioasă deloc. Poate că dacă va înfrunzi, se va șterge oarecum disperarea pe care o lasă urmele rupturii.
Marți
Azi am cercetat îndeaproape tufele de lalele, narcisele și zambilele. De-abia și-au ițit vârfurile din pământul încă rece. M-a mirat mereu repeziciunea și puterea de primenire cu care se schimbă natura primăvara, depășind întotdeauna ostilitatea frigului. De la o zi la alta, se petrece un miracol. Tot ce era amorțit se trezește. Unul câte unul, una câte una, pe rând, reînvie copaci, arbuști, ierburi, flori. E un mister din care încerc să mă hrănesc cât mai mult. Intru și eu în competiție cu înghețul și inerția, privesc tot mai des cerul și-abia aștept să vină căldura, să pot semăna florile din jurul casei. Mi-aduc aminte de mama, care în curtea casei noastre din Maramureș, semăna flori și în straturile de legume. Lângă ceapă avea mereu gălbenele și busuioc, lângă roșii punea condurași, cărora ea le zicea "capuțineri", din stratul de usturoi răsăreau mândre dalii și cârciumărese. Dar și în straturile de flori găseai câte o ceapă rătăcită sau câte un fir de usturoi ori vreo tufă stingheră de ardei. Această risipă aparentă, această dezordine printre plante îmi este dragă acum, deși atunci, pe vremuri, n-o puteam înțelege. "Toate-s amestecate în viață, important e să știi ce vrei", spunea, uneori, Buna, căreia-i ziceam "Căpitanu", pentru că era foarte energică, dură și nemiloasă cu toate greșelile celor din preajma ei. Cât ținea primăvara, își lega sub năframa de pe cap frunze de pătlagină și de brusture, ca să n-o doară capul. Capul o durea și mai tare când eram lăsați în grija ei, și oricât de largă ar fi fost grădina în care aveam voie să ne jucăm, ea devenea un țarc neîncăpător, când Buna începea să poruncească.
Miercuri
Azi a plouat, dar parcă vremea s-a mai încălzit. M-am trezit în zgomotul iute și grăbit pe care picurii de ploaie îi făceau pe acoperiș, într-o darabană veselă. Ploaia asta va grăbi cu siguranță trezirea pomilor și a ierburilor. Am fost la cumpărături: gazon, semințe de flori și de zarzavaturi, câteva ghivece noi. Am cumpărat și trei pomi, un măr ionatan, un cireș și un vișin tânăr, cu care o să-l înlocuiesc pe cel rupt. Ploaia de azi mi-a adus în minte o întâmplare din vremea copilăriei, când primăvara a înmugurit și în mine. Eram cu Buna în pădurea de lângă casă și a început ploaia. Buna m-a așezat sub crengile unui fag scorburos, ca să mă apere. Ghemuită lângă trunchiul gros al copacului, ascunsă de picăturile mari care brăzdau aerul cu șuierat ascuțit, am auzit un fel de tropot care venea de undeva de tare departe și se apropia pe sub iarbă, însuflețind-o într-o legănare uriașă. Frunzele tremurau mărunt și des, crengile săltau și parcă răspundeau freamătului de sub pământ ce m-a cuprins și pe mine, încetul cu încetul. Atunci mi s-a părut că în loc de degete mi-au crescut frunze, în loc de mâini ridicam în aer niște ramuri subțirele, iar picioare îmi erau doi lujeri firavi de mesteacăn tinerel. Eram în mijlocul pădurii și ploua. Creșteam și eu, în ploaia de primăvară, și pădurea se bucura fremătând. Oare dacă ploaia aceea s-ar întoarce la mine acum, s-ar mai deschide muguri în trupul meu obosit? Aș mai putea simți cum primăvara biruie iarna timpului meu?
Joi
E cald, ies aburi din pământ, parcă undeva acolo, în străfundurile lui, fierbe un cazan din care în curând urmează să se reverse preaplinul. Trunchiurile pomilor strălucesc proaspăt în lumina dimineții. E o stare de bucurie și un aer de sărbătoare care se simte până și în cele mai ascunse cotloane ale grădinii. E prima zi în care, în sfârșit, aud mai multe păsări cântând. Ciripitul lor vesel e semn clar că ce-a fost mai greu a trecut. Nu ne mai putem întoarce la iarnă, nici măcar zăpada mieilor nu ne mai poate înspăimânta.
Vineri
Nevoia de curățenie și de ordine pe care o resimt imediat ce se apropie,primăvara este, cu siguranță, un îndemn care vine dinspre puterea de primenire a naturii. Ca să faci curățenie într-o grădină, presupune mai întâi să te străduiești s-o cunoști. Să pătrunzi în armonia ei ascunsă, să descifrezi semnele și legăturile dintre pomi și flori, să te întrebi de ce unele cresc într-un colț, altele în altul, iar altele împreună, îngăduindu-se sub lumina soarelui de care se bucură, toate, în mod egal. Ca să faci curățenie într-o grădină, e bine să pornești de la această armonie care s-a stabilit de la început între "locuitorii" ei. Să-i respecți firea și felul de-a fi. Să n-o pângărești cu intruși nepotriviți. Eu cred că există un înțeles în felul în care cresc plantele într-o grădină, un rost al lor care trebuie respectat.
Sâmbătă
E și mai cald decât ieri. La vremea amiezii îmi scot din magazie, pentru prima oară în anul acesta, uneltele de grădinărit, o greblă și o sapă mică. Nu mă apuc încă de munci mari, dar am văzut că în straturile de anul trecut au răsărit câteva cepe pe care nu le-am scos și vreau să împrospătez pământul în jurul lor. Ar mai fi și tufele de pătrunjel și de țelină, înverzite deja. Atât. Când se va face și mai cald, voi săpa șirurile de usturoi pe care l-am plantat încă din toamnă, iar când va fi cald bine și ziua, și noaptea, voi pregăti straturile de legume și zarzavaturi. Ce bun ar fi un pic de gunoi de grajd, pe care să-l presar pe pământ, înainte de a săpa... Mană cerească pentru tot ce-aș semăna acolo! Dar de unde așa ceva, aici, în marele oraș? Îmi amintesc cum miroseau câmpurile în copilărie, în vremea săpatului și-a aratului. Crud, proaspăt, înviorător.
Duminică
E zi de sărbătoare, dar asta nu mă împiedică să fac o "inspecție" prin grădină. Trec pe lângă păr și el îmi agață cu o creangă pulovărul pe care-l port. Nu-l bag în seamă și trec mai departe, spre cireșii de lângă gard, care au deja muguri gata-gata să izbucnească în frunze și flori. Caisul are vârfurile crengilor acoperite de broboane mici, rozalii, semn că florile sunt deja pe cale de-a se deschide. Fire de iarbă subțiri și firave joacă în lumină. Modestă și nebăgată în seamă tot anul, iarba cea banală și obișnuită, aceea pe care o călcăm în picioare, tocmai ea, este purtătorul de stindard al primăverii. Cu o bucurie nestăvilită pune stăpânire pe tot pământul. Mă întorc spre casă și părul mă trage iar de mânecă. Parc-ar vrea să mă certe că nu l-am băgat în seamă, fiindcă are să-mi spună un lucru important: a venit primăvara!