"Multă vreme ridicat în slăvi ca fiind «viitorul luminos al omenirii», în prezent se vădeşte a fi fost cel mai negru coşmar al ei" - scrie Thierry Wolton, autorul unei trilogii însumând peste 3000 de pagini (după acest prim volum, vor fi traduse şi celelalte două, "Victimele" şi "Complicii") dedicate comunismului. În vasta sa "încercare de investigaţie istorică", el îşi propune să demonstreze ce a făcut această orânduire ca să-şi merite calificativul de coşmar. Cum se ştie, comunismul a apărut ca idee, concepţie despre lume şi proiect social în sec. 19, când triumful liberalismului a generalizat în lumea occidentală ordinea capitalistă, sădind ideea unui progres mereu ascendent al umanităţii în contextul revoluţiei industriale. Filosofii, gânditorii sociali, artiştii şi-au pus întrebări legate de viitorul omenirii, au căutat căi şi mijloace de a-l prevedea, iar dintre viziunile asupra lumii născute din credinţa în progresul liniar ascendent s-a desprins ca teorie şi ideologie marxismul. Tezele lui Marx, construite printr-o răsturnare şi adaptare la realităţile sociale ale epocii ale idealismului "clasic" hegelian, susţineau existenţa unor legi obiective ale evoluţiei societăţii spre o lume a egalităţii tuturor indivizilor într-o comunitate în care statul, ca instrument de reglare şi organizare a vieţii acestora, dispare. Marx a fondat o utopie care, transformată în ideologie, a devenit justificarea agitaţiilor revoluţionare de la începutul sec. 20 şi, mai apoi, după triumful "revoluţiei socialiste", fundamentul construcţiei sociale numite comunism.
Spre deosebire de celelalte construcţii antiliberale experimentate în sângerosul secol 20 - fascismul italian şi nazismul german - comunismul, cel mai totalitar proiect din cele trei, a avut şi cea mai lungă domnie şi şi-a exercitat vocaţia universalistă pe spaţiul cel mai întins. Istoria a consemnat atrocităţile genocidare ale celor trei forme de totalitarism dar, în cazul comunismului, nu a ajuns încă la concluziile devastatoare ce însoţesc analizele fascismului şi nazismului, deşi el a provocat, de departe, cele mai multe victime. De aceea, poate, are încă susţinători ce vorbesc despre "o aplicare greşită a unei idei generoase" şi reprezintă o tentaţie în special în mediile universitare occidentale. În încercarea lui de a înţelege atracţia exercitată de comunism chiar şi după dezvăluirea crimelor îngrozitoare înfăptuite de acesta în numele unei ideologii autodeclarate "umanistă", Wolton surprinde aspectele esenţiale, dincolo de culorile locale, îi investighează la rece constantele şi invarianţii. El nu propune o analiză istorică, în sensul academic, nici o cercetare morală a mijloacelor pe care regimurile comuniste le-au folosit fără scrupule pentru a modela comunităţile umane după un tipar ideal. Jurnalist şi cronicar al epocii, martor din afară, care n-a trăit pe propria piele comunismul real, Thierry Wolton ne prezintă o sinteză cronologic-explicativă a naşterii, măririi, decăderii şi, în final, a decesului prezumat al orânduirii pe care comunismul năzuia să o universalizeze. Acumularea de fapte şi de reflecţii contemporane asupra avatarurilor lui, descifrarea angrenajelor sistemului îl conduc pe autor la concluzia că, în cele peste 30 de ţări în care s-a impus, comunismul a avut aceleaşi efecte sângeroase, a provocat aceleaşi tragedii absurde ce contrazic logic teoria "aplicării greşite" a unor idei valabile. În lumea noastră, în care sechelele comunismului încă nu au dispărut, lectura acestui prim volum şi a celorlalte două anunţate devine o necesitate, mai ales pentru generaţia tânără.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
