Pădurea de foioase încă e desfrunzită. Printre arborii înalţi, ici şi colo, strălucesc în soarele timid, pâlcuri de ghiocei. Şoseaua mă aduce în Govora - o localitate curată şi îngrijită care mă face să-l laud în gând pe primarul care o gospodăreşte. E extrasezon, iar fără turişti, străzile par aproape pustii. Opresc lângă doi lucrători care curăţă parcul imens al localităţii de frunze şi uscături. Aflu că cea mai modernă bază de tratament - şi singura deschisă, de altfel - e la Hotelul "Palace". Urc, ghidându-mă după indicatoare. Hotelul, construit în stil interbelic, e frumos şi impunător. Parcarea - plină de maşini. După numerele de înmatriculare - CT, BZ, GL, B, TM, BV, TL, IF etc. - îmi dau seama că la Băile Govora vin turişti din toată ţara. Nu mi-am programat înainte interviul şi medicul stabilimentului, d-na dr. Cristina Preda, se scuză; nu are timp, e ocupată cu pacienţii, dar mă îndrumă către d-na Elena Rădescu, asistent medical principal, specializat în balneofizioterapie.
"Locul unu pe ţară la microclimat"
- Stimată doamnă, aş vrea să vorbim mai întâi despre factorii terapeutici din staţiunea Govora, care are o vechime istorică. Ce o face, climatic, aşa de deosebită, de vin atâţia oameni aici?
- Govora a fost binecuvântată cu doi importanţi factori naturali terapeutici: o climă cu totul aparte şi ape minerale cu o compoziţie specială, izvorâte din inima pământului. Govora este singura staţiune din ţară care are trei tipuri de ape minerale distincte: ape minerale iodurate sărate, ape minerale sărate bromurate şi ape minerale sărate sulfuroase, care au multiple proprietăţi terapeutice. Iată de ce staţiunea noastră este profilată atât pe recuperarea afecţiunilor respiratorii, cât şi pe tratarea afecţiunilor circulatorii, cardiace, digestive şi locomotorii. Apele iodurate şi sulfuroase pot fi utilizate atât sub formă inhalatorie, cât şi sub formă de băi, pentru cura externă asupra aparatului locomotor. Aceleaşi ape minerale pot fi folosite şi în cura internă, pentru unele afecţiuni digestive: diskinezii biliare, constipaţii atone, gastrite cronice etc. Un alt factor terapeutic important este aerul din staţiune. În Govora, raportul dintre ionii negativi şi cei pozitivi este 1, ceea ce ne situează pe primul loc în ţară în materie de microclimat benefic. E dovedită ştiinţific influenţa aerului atmosferic asupra organismului uman, iar climatul din Govora, în combinaţie cu tratamentul balnear, ajută foarte mult la recuperarea afecţiunilor respiratorii.
Vindecări miraculoase ale copiilor
- Ce afecţiuni respiratorii se tratează la Govora? Staţiunea e renumită în întreaga lume pentru vindecarea miraculoasă a acestor boli...
- Dintre afecţiunile aparatului respirator, în primul rând aş aminti astmul bronşic, pentru că este o afecţiune des întâlnită, mai ales la copii, apoi BPOC-ul (bronhopneumopatia cronică obstructivă - n. red.), bronşitele (cronică, tabagică, astmatiformă) şi bronşiolitele. Factorii naturali de cură tratează şi unele afecţiuni ORL, cu care se confruntă atât adulţii, cât şi copiii: rinite, rinite alergice, rinite vasomotorii, laringite, faringite, faringo-amigdalite, amigdalite cronice, sinuzite cronice, sinuzite maxilare, sinuzite frontale, procese inflamatorii sinuzale etc.
- Aminteaţi de copiii care vin în staţiune cu astm bronşic. Aţi avut multe cazuri vindecate?
- Foarte multe! Chiar pot spune că staţiunea Govora a vindecat foarte mulţi copii, şi nu numai din România, ci din întreaga lume! Am avut mulţi pacienţi sosiţi tocmai din Australia, Noua Zeelandă, SUA şi ţările nordice, de exemplu. Copiii reacţionează extraordinar de bine la cura balneară. Terapia nu este invazivă, dureroasă sau stresantă pentru ei. Cei mici sunt feriţi, astfel, de terapia injectabilă. Mai mult de atât, în timpul tratamentului, ei se pot juca; mişcarea e chiar încurajată! Am avut pacienţi copii care purtau măşti de oxigen, şi după doi ani de cură inhalatorie, n-au mai avut nevoie de ele, nici de alte terapii medicamentoase. În general, la noi vin copii cu afecţiuni respiratorii cronice, copii care se confruntă cu o imunitate scăzută din punct de vedere respirator. Prin curele cu ape minerale sub formă inhalatorie, copiii nu doar că nu mai sunt atât de expuşi virozelor respiratorii, ci îşi consolidează în acelaşi timp şi imunitatea. Nu putem cădea în extreme, să spunem că nu vor mai avea niciodată vreo viroză respiratorie, însă formele vor fi mult mai rare şi mai puţin agresive - este un adevăr dovedit. Am observat acest lucru în timp, mai ales la copiii care au venit cu consecvenţă şi au fost perseverenţi în realizarea terapiilor indicate de medic.
- Cum sunt folosiţi factorii naturali de cură? Ce tratamente urmează pacienţii?
- Pentru toate afecţiunile aparatului respirator, folosim cura cu ape minerale sub formă inhalatorie. În baza balneară se fac trei proceduri de inhaloterapie. Avem o cameră specială pentru pulverizaţii, unde apele minerale sulfuroase şi iodurate sunt pulverizate în particule mari. Acolo, pacienţii se aşează pe băncuţe şi respiră, pur şi simplu, într-un mod relaxant. În cabinetul de ultrasonoaerosoli folosim o altă particulă a apelor minerale, mai mică, de profunzimea plămânului, în proceduri individuale: pacientul se aşază în faţa unui nebulizator şi inhalează aburii realizaţi de aparat cu ajutorul ultrasunetelor. Mai facem şi proceduri de inhalaţie cu anioni de iod şi brom, care dau rezultate foarte bune în afecţiunile căilor respiratorii superioare (sinuzite, procese inflamatorii sinusale, rinite, rinite alergice etc.).
Victorii contra reumatismului
- Interesant este faptul că aceiaşi factori naturali de cură sunt potriviţi şi în alte afecţiuni...
- Exact! Pentru afecţiunile aparatului locomotor, apele minerale sunt folosite doar în curele externe. Dintre afecţiunile osteoarticulare tratate cu succes la Govora amintesc reumatismul degenerativ, artrozele articulaţiilor mari, mijlocii şi mici, dar şi afecţiuni reumatismale inflamatorii cronice, de exemplu spondilita anchilozantă (aceasta numai în afara puseului acut!). De asemenea, băile cu ape iodurate sunt recomandate în cura externă pentru anumite afecţiuni neurologice, cum ar fi unele pareze, paralizii flaşte sau hemiplegii. Aceleaşi ape minerale iodurate sunt indicate şi în unele afecţiuni ginecologice, de exemplu anexitele cronice.
- Cât durează o cură balneară şi câte cure sunt necesare pentru consolidarea rezultatelor obţinute?
- O cură completă durează 10-12 zile, în şedinţe zilnice sau la două zile - în funcţie de recomandările medicului. Pentru rezultate bune şi de durată ar trebui să se realizeze minimum o cură completă pe an, trei ani consecutiv.
- Cei care vor să se trateze mai repede pot face două cure pe an - una de tratament şi una de consolidare?
- Da, pentru rezultate optime este ideal să se facă anual două cure în regim complet, de 10-12 zile. Dar unii pacienţi nu-şi permit să plătească de două ori pe an costurile deplasării şi ale şederii în staţiune, ori poate n-au atât timp liber de la serviciu. Totuşi, este importantă consecvenţa şi perseverenţa pacientului, pentru că vorbim de stimularea imunităţii organismului cu factori naturali, mai ales din punct de vedere respirator, ceea ce necesită o durată mai mare de timp. Desigur, rezultate vizibile pot apărea şi după o singură cură de tratament, dar din experienţă ştim că o cură nu e suficientă, deoarece consolidarea rezultatelor se face întotdeauna în timp! Sunt şi situaţii în care pacienţii renunţă la tratament. Vin în baza balneară, fac o cură balneară, li se pare că n-au obţinut cine ştie ce rezultate, iar după 6 luni sau anul următor nu mai revin. Pierd esenţa tratamentului, din păcate, pentru că efecte pozitive au, cu siguranţă, dar e nevoie de timp pentru a le observa şi fizic...
- În condiţii de tratament complet, odată vindecată o afecţiune, ea nu mai recidivează?
- Factorii naturali de cură ai staţiunii Govora nu pot avea efecte asupra cauzelor unei afecţiuni, pentru că de multe ori în declanşarea unei boli concură un cumul de factori. Mulţi dintre pacienţii noştri maturi, care au afecţiuni respiratorii, sunt expuşi la noxe profesionale - şi mă refer aici la cei care lucrează în praf, scame, umiditate crescută, la cei care sunt expuşi la diferiţi alergeni sau la substanţe toxice (cum e cazul celor care lucrează în industria petro-chimică). Aceşti pacienţi vin în Govora, au rezultate foarte bune după o cură sau două, dar indiferent de consecvenţa cu care fac terapia, nu-şi pot consolida pe termen lung rezultatele obţinute, dacă nu renunţă la mediul care le provoacă boala!
- Apele minerale folosite în terapie ajung direct din izvoare în baza balneară a Hotelului Palace?
- Din izvoarele aflate în natură, prin împrejurimi, apele minerale sunt captate în bazine speciale, iar de acolo sunt pompate în baza noastră, unde alimentează atât bazinele pentru băi individuale, cât şi sălile de terapii balneare inhalatorii. Există şi izvoare cu ape minerale de băut amenajate în natură, de exemplu izvorul Ferdinand, care este activ, cu acces liber, debitul nu este raţionalizat sau ţinut sub control.
- Cu ce acte medicale ar trebui să se prezinte pacienţii pentru a urma o cură balneară? E bine să vină cu analize medicale, cu un istoric al bolilor de care suferă?
- Dacă vin în staţiune pentru prima dată, pacienţii sunt consultaţi de medicul nostru de specialitate din baza balneară, care are o experienţă vastă în domeniu, iar în urma consultaţiei, stabileşte planul terapeutic al fiecărui pacient, în funcţie de afecţiunile cu care se prezintă şi de nevoile individuale. Dacă cei care vor să vină la Govora au un istoric medical al bolii de care suferă, este bine să-l prezinte la prima consultaţie.
Nu e nevoie de trimitere de la medicul de familie ori de la medicul specialist, pentru că hotelul nostru nu lucrează cu "Casa de Asigurări de Sănătate" şi nici cu "Casa de Pensii", dar avem diverse variante accesibile tuturor. Aş putea spune că orice pacient, indiferent de veniturile sale, poate să facă o cură balneară în baza noastră de tratament, nu este ceva de neatins. Important de menţionat este faptul că copiii până la o anumită vârstă beneficiază de costuri la jumătate pentru tratament. Mai avem şi pachete cu preţuri speciale, care diferă în funcţie de sezon. Desigur, ofertele sunt mult mai atractive în extrasezon. De asemenea, pacienţii pot urma cura balneară şi în ambulator - se pot caza în staţiune unde doresc, şi fac la noi doar tratamentul.
- În ce cazuri este contraindicată cura balneară la Govora?
- În cura balneară este de evitat manifestarea acută a oricărei afecţiuni respiratorii. Nu pot beneficia de cura externă cu ape minerale pacienţii cu leziuni tegumentare şi cei cu afecţiuni dermatologice. De asemenea, tratamentul balnear este contraindicat în caz de tumori maligne, TBC pulmonar sau alte boli grave ale aparatului respirator, de exemplu bronşiectaziile, în situaţii hemoptoice sau hemoptizice. Este bine să fim contactaţi telefonic înainte de programarea la cura balneară, pentru a putea cântări opţiunile disponibile pentru fiecare pacient în parte.
"Primul hotel din ţară cu bază balneară şi cabinet medical privat"
- Să vorbim puţin şi despre superbul hotel care găzduieşte stabilimentul dvs. de sănătate. Câte locuri de cazare sunt în Hotelul Palace?
- În total sunt 132 de camere, dintre care 90, de patru stele. Hotelul este un monument istoric, o adevărată bijuterie arhitecturală: a fost construit de arhitectul francez Ernest Doneaud, între anii 1911-1914, care a îmbinat elemente împrumutate din art nouveau cu elemente de inspiraţie neoromânească. S-a investit enorm în renovarea hotelului şi transformarea lui în ceea ce vedeţi astăzi. Din câte ştiu, este primul hotel din ţară cu bază balneară şi cabinet medical privat. Aici nu există deloc poluare; baza de tratament e situată la o altitudine de circa 350 de metri, înconjurată de dealuri împădurite cu brazi, molizi, fagi, stejari şi salcâmi, departe de centrul oraşului, chiar la marginea parcului din Govora (cel mai mare parc balnear din ţară!). În centrul nostru de balneoterapie se pot face multe alte proceduri de recuperare: kinetoterapie respiratorie, hidroterapie (terapie Kneipp, băi cu ape minerale iodurate şi sulfuroase, băi hidroelectrice, hidrokinetoterapie, duşuri subacvale), electroterapie, magnetoterapie, termoterapie (împachetări cu nămol sapropelic de Techirghiol, comprese cu parafină). În plus, oaspeţii noştri care doar însoţesc copiii la tratament sau vin în staţiune pur şi simplu pentru frumuseţea locurilor se pot relaxa în centrul de wellness şi spa, unde pot face diferite tipuri de masaj, tratamente corporale, hammam, saună umedă sau cu infraroşu, jacuzzi sau pot înota în piscina acoperită. Un argument în plus, dacă mai era nevoie, care ne recomandă atât turiştilor care caută oaze naturale şi relaxare, cât şi bolnavilor care vor să-şi redobândească sănătatea!
- Pe mine m-aţi convins! Abia aştept să vin câteva zile la Govora, să mă răsfăţ!
D-na ELENA RĂDESCU poate fi contactată la Centrul de balneoterapii al Hotelului "Palace" din Băile Govora, Str. Parcului nr. 1, jud. Vâlcea, tel. 0250.770.070, 0250.770.550