Stimată redacţie "Formula AS",
Numele meu este Dragne Gheorghe şi am trei copii. Îmi este ruşine de situaţia în care mă aflu, dar credeţi-mă că nu ştiu încotro s-o apuc. În luna aprilie, am fost dat afară de la locul de muncă, pe motiv că nu am decât patru clase (lucram la o firmă de curierat). De atunci au început problemele noastre. Am căutat de lucru peste tot, dar am întâmpinat fel de fel de greutăţi: că nu sunt calificat, că nu am experienţă. Am lucrat cu ziua pe timp de vară, dar banii câştigaţi nu mi-au ajuns să cumpăr lemne sau să procur ceva alimente pentru iarnă. Nu avem ce să mai punem pe masă. Ca să încălzim, aducem spini de pe câmp, la spinare. Copiii nu au hăinuţe groase şi casa mai are puţin şi cade. Fiind bătrânească, s-a crăpat şi vântul intră în voie, acoperişul a fost luat de o furtună şi am pus nişte carton care s-a rupt şi el.
Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, fetiţa cea mare s-a îmbolnăvit. Am fost cu ea la ORL, mi s-a dat o reţetă, dar nu am bani să o cumpăr. Diagnosticul este epistaxis, şi un singur fel de medicamente costă 120 lei şi le pot procura doar pe comandă. Nu am banii necesari să iau tratamentul fetiţei şi nici să merg cu ea la Bucureşti.
Apelez la dumneavoastră pentru că sunteţi singura mea speranţă. Ajutaţi-mă să-mi fac fetiţa bine. Are doar opt ani şi este foarte greu să o văd cum suferă şi să nu pot face nimic.
Dumnezeu să vă ajute pe toţi! Cu respect,
DRAGNE GHEORGHE - Şos. Alexandriei nr. 72, sat Hodivoaia, com. Putineiu, jud. Giurgiu, cod 087186, tel. 0736/37.23.87
"Am scleroză în plăci de la 15 ani, dar lupt cu viaţa"
Stimată doamnă director,
Numele meu este Simona Trifan şi locuiesc în Zlatna, strada Pârâul Roşu, nr. 10, jud. Alba. Am 37 de ani, dar mă aflu într-un scaun cu rotile, deoarece am scleroză în plăci, încă de la 15 ani. Am crescut în casa de copii, după divorţul părinţilor şi decesul tatălui meu, iar studiile le-am întrerupt în ultimul an de şcoală profesională, tot datorită acestei suferinţe pentru care, la 18 ani, eram deja pensionată, pe caz de boală. Dar nu acesta este motivul pentru care vă scriu, deoarece am fost şi sunt o luptătoare - ca dovadă, m-am măritat, am făcut un copil (pentru care mi-am riscat viaţa, dar nu am niciun regret, pentru că e o fetiţă frumoasă şi deşteaptă, acum la liceu), am cumpărat o căsuţă mai veche - la banii pe care şi-i pot permite două persoane invalide (şi soţul meu a fost operat, de două ori, pe coloană). Marele necaz e că, de curând, ne-a luat casa foc, de la un horn supraîncălzit, şi deşi pompierii au intervenit rapid, stricăciunile sunt mari şi a trebuit să ne împrumutam pe la vecini ca să ne putem reface hornul şi planşeul pentru a nu sta în frig. Aveam, oricum, greutăţi cu tratamentul şi scutecele pentru adulţi, dar ceea ce s-a adăugat depăşeşte puterea noastră de a mai putea face faţă cheltuielilor. De aceea apelez la bunăvoinţa dvs. şi a cititorilor dvs., pentru a ne ajuta să depăşim acest necaz. Poate are cineva şi un scaun cu rotile (cel vechi nu mai poate fi folosit) şi aş avea nevoie şi de un scaun pentru baie, pe care, în actuala situaţie, nu mi-l mai pot permite. Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a-mi fi citit aceste rânduri şi măcar pentru gândul de rugăciune pe care îl puteţi îndrepta spre familia mea, greu încercată, Domnul să vă ocrotească pe toţi! Ataşez actele doveditoare şi pozele făcute după stingerea incendiului. Telefonul meu este: 0757/24.29.89.
TRIFAN SIMONA-IOANA - Str. Pârâul Roşu nr. 10, Zlatna, jud. Alba, cod 516100
Stimată redacţie,
Stimată doamnă director,
Vă scriu în numele unei foste eleve de-a mea, Simona Trifan, crescută la casa de copii, care şi-a întrerupt şcoala din cauza diagnosticării, în liceu, cu scleroză multiplă. S-a căsătorit totuşi, şi şi-a riscat viaţa ca să aducă pe lume un copil, o fetiţă sănătoasă, frumoasă şi inteligentă, aflată acum la liceu. Boala a avansat, acum Simona fiind într-un scaun cu rotile, dar motivul acestei scrisori este, de fapt, incendiul recent care i-a adus mari pagube, în condiţiile în care, cu mari eforturi, şi-a cumpărat o căsuţă (cam veche şi cam părăginită, e adevărat), soţul având şi el un grad de invaliditate.
Vă felicit pentru tot ceea ce faceţi şi vă doresc sănătate şi puterea de a continua acest proiect binecuvântat.
Prof. MIRELA CIOFLICĂ