- D-le Motorca, dvs. cum trăiţi sănătos acuma, în plină iarnă? Aveţi vreun secret?
- Eu ce pot să vă spun e că tratamentul se personalizează în funcţie de om. Un om obosit, stresat, extenuat, care munceşte mult are nevoie de odihnă şi de energizante. Un altul care a fost lovit de boli şi a luat multe tratamente are nevoie de detoxifiere şi de curăţarea sângelui, omul care se află în convalescenţă trebuie să-şi refacă imunitatea. Ce fac eu ca să rămân sănătos? Păi mănânc sănătos, fac mişcare, joc tenis de masă şi alerg câte 3 km, pe zi, fie în parc, fie în pădure, mă odihnesc la prânz, beau ceaiuri şi soluţii hidroalcoolice din plante pe care le prepar singur, de 30 de ani. Am o reţea de culegători de plante medicinale cu care păstrez legătura, vorbesc mult cu oamenii, sunt activ şi deschis la poveşti şi situaţii de viaţă şi aşa, cu inima deschisă şi cu credinţă în Dumnezeu, viaţa e mult mai luminoasă.
- În interviul alăturat, d-l dr. Simu spune că stresul atacă şi zonele emoţionale. Pentru ele există medicament?
- Weekend-urile, mai ales dacă e timp frumos, eu şi soţia mea mergem la mânăstiri să ne rugăm şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce am primit. În anul ce a trecut am mers la 29 de mânăstiri. L-am făcut bine şi pe Arhimandritul Moldovei, Părintele Melchisedec, de la Putna, cu ceaiurile mele. Portbagajul maşinii mele este plin mereu cu ceaiuri şi sticle cu soluţii din plante. Le ofer mereu oamenilor care au nevoie, călugări sau mireni, în drumurile mele prin ţară. Deci, în faţa puterii miraculoase a plantelor lăsate de Domnul, răcelile nu au nicio şansă. Eu aşa zic!