Mai aveţi chef de Moş Crăciun?

Pe stradă, cu "Formula AS"

Anca Săceanu, 60 de ani, contabil
"Abia aştept minunea acelor zile"

(Am întâlnit-o în Parcul Moghioroş, într-o zi de duminică. Se oprise să hrănească porumbeii. Cât a vorbit, a stat cu privirea la ei, zâmbind.)
"Când eram mică, n-aveam nici o grijă. Era, cum să zic?, era magic, era bucuria aia mare a Cră­ciu­nului. Mă bucuram şi atât. Nu-mi dădeam sea­ma că toate minună­ţii­le pe care le găseam sub pom în­semnau atâtea sacri­ficii, atâtea chel­tuieli din par­tea părinţilor. Acum, ce să zic, mă îngrijorez, mă zbat şi eu, aşa cum s-au zbătut şi ei, dar, cumva, tot copil mă simt pe dinăuntru, tot aştept încre­ză­toare bucuria săr­bă­torii. Cred că a fost mereu fru­mos de Cră­ciun, şi când eram tris­tă, şi când au fost neca­zuri. Nu ştiu cum să spun, dar în Noap­tea de Ajun par­că se în­tâm­plă ceva ce-ţi curăţă grijile sau ne­mulţumirile. La mine e de ajuns să vină fetiţa mea acasă. Bine, fetiţa are 32 de ani, dar tot fetiţa mea ră­mâne, mă simt fericită, stăm amân­două în bucă­tarie şi trebăluim, facem toate bu­nă­tă­ţurile Crăciu­nului, ne punem colinde, povestim şi râdem. Sigur, ne mai şi întristăm, mai vorbim des­pre oamenii care s-au dus şi de care ne e foarte dor, ne emo­ţio­năm, plângem, dar, să nu râdeţi de mine, de fiecare dată îi simţim lângă noi. Şi atunci zâmbim iar. Aşa suntem, prea mult nu putem fi triste. Cel mai mult ne place când împodobim bradul, când primim co­lin­dătorii. Da, mereu a fost frumos de Crăciun, şi cred că ţine de fiecare om în parte să facă frumosul ăsta. Eu abia aştept minunea acelor zile. Şi mai ştiu că, dacă eşti sănătos, dacă nu eşti singur în zilele alea, dacă poţi să faci ceva bun şi să împarţi din binele tău, bucuria n-are cum să nu vină."


Alexandru Crişan, 72 de ani, pensionar
"Crăciunul înseamnă familie!"

(L-am întâlnit în piaţă. Voia să cumpere go­go­şari. N-a mai cumpărat. I s-au părut scumpi. Şi-a aran­jat fularul - "Frig, domnule, frig" - şi a în­ceput să povestească.)
"De Crăciun o să merg la Bistriţa, la soră-mea. De când nu mai e soţia, petrec acolo sărbătorile. E frumos. Stăm de vorbă, ne amintim, râdem, mai ui­tăm de necazuri. Şi acum văd cum îmbrăcam nucile în staniol şi ni le puneam sub brad, cum ne făcea bu­nica noastră cozonac la foc de lemne, cum ne punea tata să facem pârtie, Dumnezeu să-i ierte! Orice aş face, tot copil mă văd. M-am gândit anul ăsta să nu mă duc, să stau acasă, dar cum să-mi iau bucuria asta? Crăciunul înseamnă familie! Eu asta ştiu! Dar e greu, domnule, e foarte greu! Griji peste griji şi calcule peste calcule! De două luni mă per­pelesc să-mi dau seama dacă am bani de drum, dacă am bani să contribui şi eu la ce cumpără sora, dacă am bani să iau nişte cadouri pentru nepoată, că e învăţată cu rasfăţul; măcar o jucărie frumoasă să-i cumpăr şi nişte dulciuri, măcar atât. Şi peste toate astea, trebuie să îmi rămână bani pentru căldură, bani pentru me­di­camente, bani, bani, bani. Vezi, parcă totul se în­vâr­te în jurul banului, aşa ne-a învăţat societatea as­ta. Înainte mi-era mai uşor, eram în putere, îmi trăia soţia, ne descurcam, erau două sa­larii în casă. Copii n-am avut. Aşa a fost să fie. No­roc cu nepoata. Staţi să vă arăt o poză. Tare alin­tată, draga de ea!"


Dragoş, 27 de ani, agent de vânzări
"O să-i dau bunicului meu un fes pe care scrie «Rezist»"

(L-am văzut la raionul cu jucării, într-un hiper­market. Ţinea în mână un camion roşu, îl întorcea pe toate părţile. Am intrat în vorbă, m-a întrebat dacă îmi place. I-am spus că da.)
"De Crăciun, merg acasă, la Piteşti. Am o fa­milie maaaare... Mama împodobeşte toată casa, in­clusiv ficusul şi trandafirul japonez. Îţi dai seama... Face chiar şi fursecuri în formă de brăduţ, pe care le or­nează cu bomboane colorate şi steluţe. Mă­nânci, nu te încurci! Vin fratele meu din Ita­lia, soţia lui, nepoţii, soră-mea, cum­na­tul, o mă­­tuşă, bunicii, toţi în trei camere de bloc. Ne înghesuim, dar asta e. Pro­blema n-ar fi asta, dar ajungem mereu să avem dis­cu­ţii, mai ales d-astea poli­tice. E amuzant, ştiu. Sunt sigur că şi anul ăsta o să fie la fel ca anul trecut, eu o să mă re­trag pe o canapea cu tataia şi o să pu­nem ţara la cale. El e singurul din familie care pare să-nţeleagă cât de rău e gu­ver­nul ăsta, cum îşi bate, pur şi simplu, joc de noi. Sunt convins că, dacă ar fi mai în putere, ar veni la Bucu­reşti şi-am merge îm­pre­ună la proteste. Crede-mă, fiecare protest, oricât de mic, poa­te să schimbe ceva. Mă­car în menta­litatea oamenilor. Am o mătuşă care era foar­te fericită în vară, că uite, are bani de la Dragnea să plece la mare o săptămână. Aş vrea să în­ţeleagă că asta e o mită şi că în felul ăsta n-o să ne facem niciodată bine. Bine că dăm bilete la mare, când ţara se duce de râ­pă, cu toate datoriile externe, cu toate spitalele care sunt praf! În fine, de Crăciun o să-i dau bunicului meu un fes. L-am făcut pe comandă, scrie pe el "Rezist''. Mi se pare un cadou bun, bu­nicul meu are 74 de ani, o să-l poarte cu mândrie. Altfel, ce să zic, nu cred în minuni de Crăciun, dar aş vrea ca tinerii să se implice mai mult în politică, iar părinţii noştri să-şi revină odată din amorţeala asta cu "hai că mer­ge şi-aşa". E timpul să se schimbe ceva, să ne în­noim, să ne deşteptăm, ştii, să ne respectăm noi pe noi, să ne dăm seama că me­ri­tăm mai mult. Asta aş vrea să se întâmple, dar de la Moş Crăciun, sincer, aş vrea o placă nouă de sunet."


Grig Bărbulescu, 39 de ani
"Ce-mi doresc de Crăciunul ăsta? Să fie soare!"

(Am intrat în vorbă într-un mall. A zâmbit relaxat când l-am întrebat ce meserie are. Mi-a spus că nu contează şi că pot trece orice, alergător după ziua de ieri, de exemplu. Am zâmbit şi eu.)
"Cel mai mult îmi place să umblu după cadouri. Nu neapărat să le cum­păr sau să le dăruiesc, deşi, evident, e o mare bucurie, ci tot ritualul ăsta în care colinzi prin magazine şi te gândeşti ce o să alegi. Pe mine mă relaxează, sunt atâtea chestii faine, colorate, pot să stau o zi întregă să mă uit la ele. Mi-aduc aminte când eram mic, cu câtă nerăbdare aştep­tam cadou­rile sub brad. Era o mi­nune, ceva extra, nu ştiu dacă mă înţelegi! Acum pot să fiu propriul meu Moş Crăciun şi asta e grozav! De fapt, acum nici nu mai aştept cu atâta nerăbdare un cadou, apreciez mult mai mult alte lucruri. Uite, faptul ca îmi permit să fac plimbarea asta lungă prin magazine, faptul că pot cumpăra ceva ce-mi place, faptul că am ajuns să câştig suficient, cât să nu-mi mai fac griji pentru cheltuieli. Altfel, toate sărbă­torile astea frumoase se transformă într-o corvoadă. Liniştea financiară e un cadou de care mă bucur în fiecare zi. Înainte, eram mai agitat, mă înconjuram de mulţi oameni; între timp cercul s-a mai subţiat, prietenii s-au cernut. E mult mai bine aşa, câţiva prieteni, dar buni, pe care mă pot baza. O să fac Cră­ciunul cu mama, fratele meu e plecat din ţară, tata nu mai e. Nu e nimic trist în asta, cred că sunt îm­păcat. O să mănânc ceva bun, o să beau un pahar cu vin, o să mănânc iar, de fapt, cea mai mare provo­care de sărbători ar fi să nu mă îngraş, asta ca să şi glumesc un pic. Îmi amintesc că anul trecut a fost o vreme incredibilă, cu mult soare, aveam impresia că e Paştele. Am fost la nişte prie­teni în vizită, am stat în curte, am făcut grătar, am râs. E mare lucru să fii înconjurat de oameni cu care te simţi în largul tău, oameni care te iubesc. Şi vre­mea aia a fost in­credibilă! Primăvară în plin de­cembrie! Soare, mult soare! Uite, asta îmi doresc de la Crăciunul ăsta: să fie soare!"


Rodica Dumitru, 67 de ani, pensionară
"Îngeraşul vine şi acum, îl simt"

(Doamna Rodica este vecina mea. Cea care udă în­totdeauna florile de la etajul patru. Cele mai fru­moase flori din tot blocul. Am rugat-o să-mi spună cum aşteaptă Crăciunul, mi-a răspuns că mai bine îmi scrie. Am găsit bileţelul ăsta în cutia poştală.)
Crăciunul sunt eu, cu trăirile mele, cu sentimen­tele mele. Şi acum, la fel ca înainte, în anii copi­lăriei, Crăciunul îmi tre­zeşte aceeaşi emoţie, aceeaşi trăire. Nimic nu s-a schimbat în fiinţa mea, în sensul că tot ceea ce simt este la intensitate maximă. Mă emoţionez şi trăiesc la fel, exact ca în copilărie. Atunci când mă rugam la îngeraş să-mi aducă linişte, împlinire, bucu­rie. Îngeraşul vine şi acum, îl simt. E o stare de pace care mă face feri­cită. Crăciunul îmi dă nişte trăiri cum nu am în altă perioadă a anului. Ascult şi primesc colindători, tră­iesc şi retrăiesc perioada asta cu o emoţie greu de descris. Cel mai frumos pom de Cră­ciun rămâne primul meu brăduţ, care avea numai globuri, bomboane şi ornamente făcute de mine. Mă văd copil, mă văd la săniuş, mă văd la joacă în ză­padă, mă văd zburdând şi zburând într-o lume a mea care mă împlineşte şi mă face fericită. Eu în­sămi sunt o zi de iarnă: rece, friguroasă, în aparenţă, dar vreau să cred că am un suflet cald, gata să dă­ruiască dragoste oricui are nevoie de ea.