Mai aveți chef de Moș Crăciun?

Florin Matei
Pe stradă, cu "Formula AS"

Anca Săceanu, 60 de ani, contabil
"Abia aștept minunea acelor zile"


(Am întâlnit-o în Parcul Moghioroș, într-o zi de duminică. Se oprise să hrănească porumbeii. Cât a vorbit, a stat cu privirea la ei, zâmbind.)
"Când eram mică, n-aveam nici o grijă. Era, cum să zic?, era magic, era bucuria aia mare a Cră­ciu­nului. Mă bucuram și atât. Nu-mi dădeam sea­ma că toate minună­ții­le pe care le găseam sub pom în­semnau atâtea sacri­ficii, atâtea chel­tuieli din par­tea părinților. Acum, ce să zic, mă îngrijorez, mă zbat și eu, așa cum s-au zbătut și ei, dar, cumva, tot copil mă simt pe dinăuntru, tot aștept încre­ză­toare bucuria săr­bă­torii. Cred că a fost mereu fru­mos de Cră­ciun, și când eram tris­tă, și când au fost neca­zuri. Nu știu cum să spun, dar în Noap­tea de Ajun par­că se în­tâm­plă ceva ce-ți curăță grijile sau ne­mulțumirile. La mine e de ajuns să vină fetița mea acasă. Bine, fetița are 32 de ani, dar tot fetița mea ră­mâne, mă simt fericită, stăm amân­două în bucă­tarie și trebăluim, facem toate bu­nă­tă­țurile Crăciu­nului, ne punem colinde, povestim și râdem. Sigur, ne mai și întristăm, mai vorbim des­pre oamenii care s-au dus și de care ne e foarte dor, ne emo­țio­năm, plângem, dar, să nu râdeți de mine, de fiecare dată îi simțim lângă noi. Și atunci zâmbim iar. Așa suntem, prea mult nu putem fi triste. Cel mai mult ne place când împodobim bradul, când primim co­lin­dătorii. Da, mereu a fost frumos de Crăciun, și cred că ține de fiecare om în parte să facă frumosul ăsta. Eu abia aștept minunea acelor zile. Și mai știu că, dacă ești sănătos, dacă nu ești singur în zilele alea, dacă poți să faci ceva bun și să împarți din binele tău, bucuria n-are cum să nu vină."


Alexandru Crișan, 72 de ani, pensionar
"Crăciunul înseamnă familie!"


(L-am întâlnit în piață. Voia să cumpere go­go­șari. N-a mai cumpărat. I s-au părut scumpi. Și-a aran­jat fularul - "Frig, domnule, frig" - și a în­ceput să povestească.)
"De Crăciun o să merg la Bistrița, la soră-mea. De când nu mai e soția, petrec acolo sărbătorile. E frumos. Stăm de vorbă, ne amintim, râdem, mai ui­tăm de necazuri. Și acum văd cum îmbrăcam nucile în staniol și ni le puneam sub brad, cum ne făcea bu­nica noastră cozonac la foc de lemne, cum ne punea tata să facem pârtie, Dumnezeu să-i ierte! Orice aș face, tot copil mă văd. M-am gândit anul ăsta să nu mă duc, să stau acasă, dar cum să-mi iau bucuria asta? Crăciunul înseamnă familie! Eu asta știu! Dar e greu, domnule, e foarte greu! Griji peste griji și calcule peste calcule! De două luni mă per­pelesc să-mi dau seama dacă am bani de drum, dacă am bani să contribui și eu la ce cumpără sora, dacă am bani să iau niște cadouri pentru nepoată, că e învățată cu rasfățul; măcar o jucărie frumoasă să-i cumpăr și niște dulciuri, măcar atât. Și peste toate astea, trebuie să îmi rămână bani pentru căldură, bani pentru me­di­camente, bani, bani, bani. Vezi, parcă totul se în­vâr­te în jurul banului, așa ne-a învățat societatea as­ta. Înainte mi-era mai ușor, eram în putere, îmi trăia soția, ne descurcam, erau două sa­larii în casă. Copii n-am avut. Așa a fost să fie. No­roc cu nepoata. Stați să vă arăt o poză. Tare alin­tată, draga de ea!"


Dragoș, 27 de ani, agent de vânzări
"O să-i dau bunicului meu un fes pe care scrie «Rezist»"


(L-am văzut la raionul cu jucării, într-un hiper­market. Ținea în mână un camion roșu, îl întorcea pe toate părțile. Am intrat în vorbă, m-a întrebat dacă îmi place. I-am spus că da.)
"De Crăciun, merg acasă, la Pitești. Am o fa­milie maaaare... Mama împodobește toată casa, in­clusiv ficusul și trandafirul japonez. Îți dai seama... Face chiar și fursecuri în formă de brăduț, pe care le or­nează cu bomboane colorate și steluțe. Mă­nânci, nu te încurci! Vin fratele meu din Ita­lia, soția lui, nepoții, soră-mea, cum­na­tul, o mă­­tușă, bunicii, toți în trei camere de bloc. Ne înghesuim, dar asta e. Pro­blema n-ar fi asta, dar ajungem mereu să avem dis­cu­ții, mai ales d-astea poli­tice. E amuzant, știu. Sunt sigur că și anul ăsta o să fie la fel ca anul trecut, eu o să mă re­trag pe o canapea cu tataia și o să pu­nem țara la cale. El e singurul din familie care pare să-nțeleagă cât de rău e gu­ver­nul ăsta, cum își bate, pur și simplu, joc de noi. Sunt convins că, dacă ar fi mai în putere, ar veni la Bucu­rești și-am merge îm­pre­ună la proteste. Crede-mă, fiecare protest, oricât de mic, poa­te să schimbe ceva. Mă­car în menta­litatea oamenilor. Am o mătușă care era foar­te fericită în vară, că uite, are bani de la Dragnea să plece la mare o săptămână. Aș vrea să în­țeleagă că asta e o mită și că în felul ăsta n-o să ne facem niciodată bine. Bine că dăm bilete la mare, când țara se duce de râ­pă, cu toate datoriile externe, cu toate spitalele care sunt praf! În fine, de Crăciun o să-i dau bunicului meu un fes. L-am făcut pe comandă, scrie pe el "Rezist''. Mi se pare un cadou bun, bu­nicul meu are 74 de ani, o să-l poarte cu mândrie. Altfel, ce să zic, nu cred în minuni de Crăciun, dar aș vrea ca tinerii să se implice mai mult în politică, iar părinții noștri să-și revină odată din amorțeala asta cu "hai că mer­ge și-așa". E timpul să se schimbe ceva, să ne în­noim, să ne deșteptăm, știi, să ne respectăm noi pe noi, să ne dăm seama că me­ri­tăm mai mult. Asta aș vrea să se întâmple, dar de la Moș Crăciun, sincer, aș vrea o placă nouă de sunet."


Grig Bărbulescu, 39 de ani
"Ce-mi doresc de Crăciunul ăsta? Să fie soare!"


(Am intrat în vorbă într-un mall. A zâmbit relaxat când l-am întrebat ce meserie are. Mi-a spus că nu contează și că pot trece orice, alergător după ziua de ieri, de exemplu. Am zâmbit și eu.)
"Cel mai mult îmi place să umblu după cadouri. Nu neapărat să le cum­păr sau să le dăruiesc, deși, evident, e o mare bucurie, ci tot ritualul ăsta în care colinzi prin magazine și te gândești ce o să alegi. Pe mine mă relaxează, sunt atâtea chestii faine, colorate, pot să stau o zi întregă să mă uit la ele. Mi-aduc aminte când eram mic, cu câtă nerăbdare aștep­tam cadou­rile sub brad. Era o mi­nune, ceva extra, nu știu dacă mă înțelegi! Acum pot să fiu propriul meu Moș Crăciun și asta e grozav! De fapt, acum nici nu mai aștept cu atâta nerăbdare un cadou, apreciez mult mai mult alte lucruri. Uite, faptul ca îmi permit să fac plimbarea asta lungă prin magazine, faptul că pot cumpăra ceva ce-mi place, faptul că am ajuns să câștig suficient, cât să nu-mi mai fac griji pentru cheltuieli. Altfel, toate sărbă­torile astea frumoase se transformă într-o corvoadă. Liniștea financiară e un cadou de care mă bucur în fiecare zi. Înainte, eram mai agitat, mă înconjuram de mulți oameni; între timp cercul s-a mai subțiat, prietenii s-au cernut. E mult mai bine așa, câțiva prieteni, dar buni, pe care mă pot baza. O să fac Cră­ciunul cu mama, fratele meu e plecat din țară, tata nu mai e. Nu e nimic trist în asta, cred că sunt îm­păcat. O să mănânc ceva bun, o să beau un pahar cu vin, o să mănânc iar, de fapt, cea mai mare provo­care de sărbători ar fi să nu mă îngraș, asta ca să și glumesc un pic. Îmi amintesc că anul trecut a fost o vreme incredibilă, cu mult soare, aveam impresia că e Paștele. Am fost la niște prie­teni în vizită, am stat în curte, am făcut grătar, am râs. E mare lucru să fii înconjurat de oameni cu care te simți în largul tău, oameni care te iubesc. Și vre­mea aia a fost in­credibilă! Primăvară în plin de­cembrie! Soare, mult soare! Uite, asta îmi doresc de la Crăciunul ăsta: să fie soare!"


Rodica Dumitru, 67 de ani, pensionară
"Îngerașul vine și acum, îl simt"


(Doamna Rodica este vecina mea. Cea care udă în­totdeauna florile de la etajul patru. Cele mai fru­moase flori din tot blocul. Am rugat-o să-mi spună cum așteaptă Crăciunul, mi-a răspuns că mai bine îmi scrie. Am găsit bilețelul ăsta în cutia poștală.)
Crăciunul sunt eu, cu trăirile mele, cu sentimen­tele mele. Și acum, la fel ca înainte, în anii copi­lăriei, Crăciunul îmi tre­zește aceeași emoție, aceeași trăire. Nimic nu s-a schimbat în ființa mea, în sensul că tot ceea ce simt este la intensitate maximă. Mă emoționez și trăiesc la fel, exact ca în copilărie. Atunci când mă rugam la îngeraș să-mi aducă liniște, împlinire, bucu­rie. Îngerașul vine și acum, îl simt. E o stare de pace care mă face feri­cită. Crăciunul îmi dă niște trăiri cum nu am în altă perioadă a anului. Ascult și primesc colindători, tră­iesc și retrăiesc perioada asta cu o emoție greu de descris. Cel mai frumos pom de Cră­ciun rămâne primul meu brăduț, care avea numai globuri, bomboane și ornamente făcute de mine. Mă văd copil, mă văd la săniuș, mă văd la joacă în ză­padă, mă văd zburdând și zburând într-o lume a mea care mă împlinește și mă face fericită. Eu în­sămi sunt o zi de iarnă: rece, friguroasă, în aparență, dar vreau să cred că am un suflet cald, gata să dă­ruiască dragoste oricui are nevoie de ea.