- La drept vorbind, este o ruşine pe care o merităm pe deplin, mai ales după ce guvernul a sfidat Comisia de la Veneţia prin OUG 92 şi prin declanşarea procedurii de revocare a Procurorului general. De altfel, deşi Comisia Europeană ne-a cerut să respectăm recomandările Comisiei de la Veneţia, Florin Iordache a afirmat că Parlamentul va accepta doar câteva din aceste recomandări. Totodată, Raportul MCV, care va fi făcut public în ajunul discutării în PE a rezoluţiei referitoare la România, va fi, se pare, devastator, ceea ce va face aproape imposibil ca România să nu fie sancţionată de PE. Poate că obrazul României ar putea fi salvat, dar cu alţi actori politici. Preşedintele Iohannis a eşuat penibil în tentativa sa naivă de a drege busuiocul, invitând partidele la Cotroceni, în speranţa că PSD şi ALDE ar putea accepta, sub patronajul său, un acord cu privire la revizuirea legilor justiţiei şi codurilor penale în spiritul recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Nu poţi însă negocia statul de drept cu un condamnat penal cum este Liviu Dragnea. Ca un adevărat mafiot, liderul PSD a jucat dur şi ofensiv, punându-l la colţ pe preşedinte şi dându-i şi teme de rezolvat. Călin Popescu Tăriceanu a încercat să pară mai echilibrat, propunând o definiţie comună a statului de drept, şi a reuşit doar să fie penibil, căci statul de drept a fost definit demult şi foarte clar. Este deci limpede că, fără o schimbare majoră la nivel politic, urmată de acţiuni rapide şi eficiente în plan legislativ, nu avem cum să preluăm preşedinţia UE cu fruntea sus. Cum nu avem nici timpul necesar, nici lideri politici cu adevărat ataşaţi valorilor democratice, o eventuală rupere a coaliţiei de guvernare şi formarea unei noi majorităţi riscă să fie o cârpeală periculoasă. Mai sănătos ar fi să ne asumăm ruşinea meritată şi să lucrăm la o construcţie politică solidă şi durabilă, cu oameni noi şi necompromişi, capabilă să înlăture de la putere coaliţia penalilor, odată pentru totdeauna.
- Aniversarea Centenarului României unite a generat nu numai ostilitate din partea Budapestei şi a UDMR, ci şi o insistenţă sporită asupra autonomiei culturale şi teritoriale a maghiarilor din Transilvania. Cum se explică lipsa de reacţie a guvernului de la Bucureşti faţă de aceste provocări?
- Într-adevăr, guvernul Orban nu scapă nici o ocazie pentru a deplânge crearea României Mari în 1918, atacându-l până şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pentru a fi declarat că Centenarul României este şi al Europei. Ungaria lucrează însă asiduu şi la destabilizarea internă a României. De curând, a trimis-o din nou în Transilvania pe Katalin Szili, însărcinat al prim ministrului Ungariei pentru negocierea autonomiei maghiarilor de peste hotare, care a cerut tuturor partidelor maghiare din România să acţioneze unite în vederea realizării autonomiei, deşi UDMR şi alte două partide maghiare au semnat deja un document prin care cer autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Liviu Dragnea nici nu a clipit. Dimpotrivă, s-a arătat dispus la orice concesie faţă de UDMR, în schimbul votului favorabil proiectelor sale de subordonare politică a justiţiei. Iar UDMR a votat în duşmănie, de parcă subminarea statului de drept le-ar dăuna doar românilor, nu şi maghiarilor. Întrebarea la care nu găsesc răspuns este cum de nu îşi dau seama maghiarii că sunt doar nişte pioni într-un joc politic abject al UDMR, care agită fantasma autonomiei, doar pentru a masca o politică cinică de urmărire a propriilor interese, adesea identice cu ale PSD, şi o aliniere totală la interesele Ungariei şi ale Moscovei. La o sută de ani de la Tratatul de la Trianon, românii şi maghiarii au de fapt o soartă comună, fiind guvernaţi şi unii, şi alţii, de politicieni cinici şi fără scrupule, împotriva cărora ar trebui să se revolte împreună - dar iată că nu o fac, ceea ce face cu adevărat din acest Centenar o aniversare tristă.