- La drept vorbind, este o rușine pe care o merităm pe deplin, mai ales după ce guvernul a sfidat Comisia de la Veneția prin OUG 92 și prin declanșarea procedurii de revocare a Procurorului general. De altfel, deși Comisia Europeană ne-a cerut să respectăm recomandările Comisiei de la Veneția, Florin Iordache a afirmat că Parlamentul va accepta doar câteva din aceste recomandări. Totodată, Raportul MCV, care va fi făcut public în ajunul discutării în PE a rezoluției referitoare la România, va fi, se pare, devastator, ceea ce va face aproape imposibil ca România să nu fie sancționată de PE. Poate că obrazul României ar putea fi salvat, dar cu alți actori politici. Președintele Iohannis a eșuat penibil în tentativa sa naivă de a drege busuiocul, invitând partidele la Cotroceni, în speranța că PSD și ALDE ar putea accepta, sub patronajul său, un acord cu privire la revizuirea legilor justiției și codurilor penale în spiritul recomandărilor Comisiei de la Veneția. Nu poți însă negocia statul de drept cu un condamnat penal cum este Liviu Dragnea. Ca un adevărat mafiot, liderul PSD a jucat dur și ofensiv, punându-l la colț pe președinte și dându-i și teme de rezolvat. Călin Popescu Tăriceanu a încercat să pară mai echilibrat, propunând o definiție comună a statului de drept, și a reușit doar să fie penibil, căci statul de drept a fost definit demult și foarte clar. Este deci limpede că, fără o schimbare majoră la nivel politic, urmată de acțiuni rapide și eficiente în plan legislativ, nu avem cum să preluăm președinția UE cu fruntea sus. Cum nu avem nici timpul necesar, nici lideri politici cu adevărat atașați valorilor democratice, o eventuală rupere a coaliției de guvernare și formarea unei noi majorități riscă să fie o cârpeală periculoasă. Mai sănătos ar fi să ne asumăm rușinea meritată și să lucrăm la o construcție politică solidă și durabilă, cu oameni noi și necompromiși, capabilă să înlăture de la putere coaliția penalilor, odată pentru totdeauna.
- Aniversarea Centenarului României unite a generat nu numai ostilitate din partea Budapestei și a UDMR, ci și o insistență sporită asupra autonomiei culturale și teritoriale a maghiarilor din Transilvania. Cum se explică lipsa de reacție a guvernului de la București față de aceste provocări?
- Într-adevăr, guvernul Orban nu scapă nici o ocazie pentru a deplânge crearea României Mari în 1918, atacându-l până și pe președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pentru a fi declarat că Centenarul României este și al Europei. Ungaria lucrează însă asiduu și la destabilizarea internă a României. De curând, a trimis-o din nou în Transilvania pe Katalin Szili, însărcinat al prim ministrului Ungariei pentru negocierea autonomiei maghiarilor de peste hotare, care a cerut tuturor partidelor maghiare din România să acționeze unite în vederea realizării autonomiei, deși UDMR și alte două partide maghiare au semnat deja un document prin care cer autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc. Liviu Dragnea nici nu a clipit. Dimpotrivă, s-a arătat dispus la orice concesie față de UDMR, în schimbul votului favorabil proiectelor sale de subordonare politică a justiției. Iar UDMR a votat în dușmănie, de parcă subminarea statului de drept le-ar dăuna doar românilor, nu și maghiarilor. Întrebarea la care nu găsesc răspuns este cum de nu își dau seama maghiarii că sunt doar niște pioni într-un joc politic abject al UDMR, care agită fantasma autonomiei, doar pentru a masca o politică cinică de urmărire a propriilor interese, adesea identice cu ale PSD, și o aliniere totală la interesele Ungariei și ale Moscovei. La o sută de ani de la Tratatul de la Trianon, românii și maghiarii au de fapt o soartă comună, fiind guvernați și unii, și alții, de politicieni cinici și fără scrupule, împotriva cărora ar trebui să se revolte împreună - dar iată că nu o fac, ceea ce face cu adevărat din acest Centenar o aniversare tristă.