Aflaţi la Budapesta, în călătoria noastră anuală pe urme vechi româneşti, am fost surprinşi, ba chiar intrigaţi, să vedem arborate, la intrarea în Parlamentul ungar, două steaguri: cel al Ungariei şi... cel al Ţinutului Secuiesc. Gestul ne-a fost dezlegat de domnul Marius Dragomir, directorul unui important centru de cercetare media din Budapesta. Interviul pe care ni l-a acordat este o radiografie îngrijorătoare a politicii din ţara vecină, care ne vizează pe noi, românii, în mod direct.
"Omul de rând este prada uşoară a propagandei oficiale"
- Domnule Marius Dragomir, pentru a vă prezenta cititorilor noştri, vă întreb mai întâi cum aţi ajuns să lucraţi într-o agenţie de monitorizare a presei din Ungaria şi ce înseamnă acest lucru?
- Nu suntem o agenţie de monitorizare, ci un "think-tank", un centru de cercetare media, afiliat Universităţii Central Europene. Mi s-a oferit acest job în 2016, presupun, datorită experienţei mele de peste 16 ani în presa de limbă engleză şi cercetare media. Înainte de a veni la Budapesta, vreme de 12 ani, am fost managerul global pe cercetare şi politici media la Open Society Foundations Londra.
- O echipă a revistei "Formula AS" se află zilele acestea la Budapesta şi interlocutorii noştri pe care i-am întâlnit până acum ne-au vorbit despre suprimarea presei maghiare - ziare şi televiziuni închise, jurnalişti marginalizaţi, eliminarea din spaţiul public a vocilor alternative sau critice faţă de guvern. Am fost şocaţi de această realitate, mai ales că românii privesc admirativ către Ungaria. Este reală această situaţie?
- Da, situaţia este îngrijorătoare aici. Am descris fenomenul în mai multe publicaţii, cel mai succint, probabil, pe site-ul London School of Economics. Noi numim fenomenul în engleză "media capture" - o stare în care presa ajunge să fie aproape în totalitate capturată-arestată de către un grup restrâns de politicieni şi oligarhi, care acaparează puterea politică şi care folosesc presa, printre alte instrumente, pentru a-şi menţine această putere în scopuri pur economice, în special pentru acces la resurse publice, la banul public.
- Există o solidaritate intelectuală împotriva acestor derapaje nedemocratice?
- Există, bineînţeles, o solidaritate intelectuală, dar faptul că actuala putere politică din Ungaria are total sub control mass-media îi asigură o longevitate politică de invidiat. În afară de Budapesta şi câteva centre urbane, omul de rând, în Ungaria, este prada uşoară a propagandei iniţiate de către prim-ministrul Viktor Orban, acoliţii săi politici şi susţinătorii săi financiari, un grup de oligarhi care au afaceri în multe domenii, inclusiv în presă. În acest context, acea solidaritate intelectuală despre care vorbiţi este mult prea puţin influentă, lucru văzut în victoria zdrobitoare a partidului lui Orban, Fidesz, în alegerile din aprilie, anul acesta.
- Ne puteţi face, vă rog, o imagine succintă a presei actuale din Ungaria? Ce fel de ziare predomină - cotidiane, săptămânale, presa online?
- Televiziunea este predominantă ca mod de informare. Dar aproape toate televiziunile, inclusiv televiziunea publică, MTVA, şi celelalte canale mari comerciale, sunt controlate de Orban direct, prin guvern sau prin oligarhii care le sunt patroni. Singura excepţie este RTL Klub, post deţinut de concernul de televiziune Bertelsmann, din Germania, care se află, însă, şi el, în vizorul puterii şi probabil va fi cumpărat în curând. Presa scrisă a trecut şi trece, ca peste tot în lume, prin mari probleme financiare, şi foarte multe publicaţii se mută online. În presa scrisă, iarăşi, Orban şi oligarhii săi apropiaţi au cumpărat aproape tot - atât marile cotidiane, cât şi toată presa locală. Au rămas independente câteva publicaţii specializate, "de nişă", cum se spune (de exemplu pe afaceri), deci, cu un public restrâns. Ce nu au putut cumpăra, oligarhii lui Orban au închis. Aşa a fost închis, în 2016, cotidianul Nepszabadsag. Patronii săi au spus la vremea aceea că motivul pentru care au închis ziarul a fost lipsa de profitabilitate. Este adevărat că ziarul nu era teribil de profitabil, dar au fost alţii în situaţii mult mai rele şi n-au capotat. Mai mult decât atât, modul în care a fost făcută închiderea - peste noapte, între vineri şi sâmbătă, după ce jurnaliştilor li se spusese că începând de a doua zi, sâmbătă, se vor muta în alt sediu - arată clar că ziarul a fost închis la ordin politic. Compania care deţinea cotidianul, Mediaworks, era deţinută atunci de un om de afaceri austriac, Heinrich Pecina, căruia, din păcate, îi lipseşte total coloana vertebrală. Pe internet, unde publicul se mută foarte rapid de la o pagină la alta sau de la o publicaţie la alta, gruparea de afacerişti şi politicieni din jurul lui Orban a cumpărat şi acolo aproape tot ce e important. Ultima achiziţie a fost luna aceasta, agenţia de ştiri Index.hu. Singurele organizaţii media cu adevărat independente sunt câteva platforme online de jurnalism independent, ca Atlatszo.hu sau Direkt36. Însă audienţa lor este mult prea mică pentru a schimba ceva.
- Premierul Viktor Orban are o imagine foarte controversată în Europa. Cum este perceput de presa maghiară?
- Foarte bine, pentru simplul motiv că, aşa cum spuneam mai devreme, presa este cam în totalitate în mâinile lui Orban. Atlatszo.hu şi Direkt36 publică investigaţii care scot la iveală cum clanul lui Orban se înfruptă din fondurile europene, dar sunt departe de a influenţa ceva: audienţa lor e mică şi restrânsă la un public elitist, educat, interesat de asemenea investigaţii, în timp ce marea parte a populaţiei consumă propaganda clanului Orban.
"Orban a infiltrat deja Transilvania cu presă aliniată politicii sale"
- Europa este neliniştită din cauza "derapajelor iliberale" ale Ungariei. Din păcate, şi România a fost contaminată cu astfel de opţiuni chiar de la vecinii maghiari. Avem motive să fim îngrijoraţi?
- Da, absolut. În primul rând modelul Orban este copiat din ce în ce mai mult în ţări europene: Polonia este doar un exemplu. Este un model care inspiră foarte mult grupările populiste şi oportuniştii politici - în special pe cei cu proastă sau puţină educaţie. Ei ştiu că nu vor avea niciodată acces la nivelele înalte ale puterii, decât prin populism şi manipulare. Din păcate, sunt foarte mulţi politicieni de felul acesta şi în România. Nu vă lăsaţi păcăliţi! În al doilea rând, oligarhii lui Orban cumpără presă şi în România. Un exemplu este grupul austriac Russmedia, care şi-a vândut şi titlurile din România, iar presa de limbă maghiară din România primeşte fonduri de la guvernul ungar pentru a funcţiona. Orban a inflitrat deja Transilvania cu presă aliniată politicii sale, un lucru extrem de periculos, întrucât îi permite să facă ce doreşte din etnicii maghiari din Transilvania, mulţi dintre ei, cetăţeni cu drept de vot în Ungaria.
- Cum vedeţi relaţiile viitoare ale Ungariei cu Europa?
- Deja există mari tensiuni între Ungaria şi Europa, din cauza modului în care Orban şi familia sa fură din fondurile europene (contribuţii ale întregii populaţii de pe continent). Asta în timp ce critică Uniunea Europeană şi aţâţă populaţia ungară împotriva UE! Este foarte greu de prezis ce se va întâmpla, dar apropierea vădită a Ungariei faţă de Rusia şi toate aceste neînţelegeri la nivel european indică faptul că tensiunile vor creşte şi orice este posibil, inclusiv ieşirea Ungariei din uniune.
- Într-o plimbare prin Budapesta am văzut, stupefiaţi, steagul secuiesc, arborat lângă cel al Ungariei. Ce să înţelegem?
- Presa maghiară, aproape în totalitate dominată de guvern, promovează în aceste zile ideea lui Orban, de a asigura autonomia ţinutului secuiesc. Orban, în mod clar şi deschis, şi-a anunţat sprijinul complet pentru un ţinut autonom în Transilvania. Poate în alte condiţii, ideea de autonomie şi independenţă ar avea cu totul altfel de impact, dar după tensiunile din Catalonia şi instabilitatea generală din Europa, asemenea idei pot crea multe pericole. Cum şi dacă Orban va reuşi în proiectul autonomiei e greu de spus, dar având în vedere toată puterea de manipulare pe care grupul său o exercită prin media, atât din Ungaria cât şi din Transilvania, combinată cu imbecilitatea actualei puteri politice din România, oameni care cu greu leagă două cuvinte, darămite să gândească politică internaţională sau să facă diplomaţie, orice este posibil.