(Scrisoarea: "Ajutaţi-mă pentru a-mi continua viaţa, aşa cum vrea Dumnezeu", F. AS nr. 1325)
Stimată doamnă directoare Sânziana Pop,
Mulţumesc din suflet că aţi publicat şi scrisoarea mea. Tocmai împlinisem trei luni de la operaţie când am început să primesc ajutoare din partea cititorilor. Acum mă simt bine. Atunci când credeam că viaţa mea va lua sfârşit, am primit ajutorul dvs. şi al cititorilor revistei "Formula AS". Mi-am plătit toate datoriile şi pot să-mi cumpăr hrană şi medicamente. Trebuie să îmi iau un mic serviciu, dar aici în Zimnicea nu găsesc, şi am doar un ajutor social de 142 lei pe lună. Îmi va fi foarte greu la iarnă, de aceea orice ajutor primit de la dvs. în continuare îmi va fi de folos.
Mulţumesc în mod special tuturor cititorilor pentru ajutoarele în bani trimise. M-au scos din necaz, dar şi bucuria sufletească a fost foarte mare. Boala mi s-a părut mai uşoară, iar singurătatea a dispărut. Sper ca Binele acesta să se vadă şi în cer. Mulţumesc încă o dată. Dumnezeu să vă dea sănătate şi fericire dvs., colectivului redacţional şi cititorilor!
În continuare doresc să menţionez numele tuturor cititorilor care m-au ajutat: P. Veturia - Timişoara, M. Maria - Baia Mare, N. Ana - Bucureşti, I. Maria - Ceahlău, V. Eudochia - Rădăuţi, B. Carmen Irina - Bucureşti, I. Gheorghe - Bucureşti, D. Georgeta - Vălenii de Munte, G. Ionel - Bucureşti, D. Niculina - Bucureşti, P. Lucia - Iaşi, S. Doina - Craiova, G. Stela - Iaşi, P. Georgeta - Piatra Neamţ, I. Cornel - Oradea, B. Nicolae - Alba Iulia, D. Neculae - Luna (Cluj), Ş. Maria - Bucureşti, B. Aurel - Râmnicu Vâlcea, S. Jana - Sibiu, M. Sebastian - Timişoara, P. Iulia - Suceava, S. Mihail - Moineşti, I. Nicoleta - Braşov, D. Elvira - Râmnicu Vâlcea, S. Mihaiu - Bucureşti şi, nu în ultimul rând, mulţumesc din suflet Fundaţiei "Formula AS" şi doamnei Sânziana Pop, pentru ajutorul acordat. Cu stimă şi respect,
ŢÎNŢĂREANU LUCREŢIA - str. Călugăreni, bl. 4A, sc. A, et. 2, ap. 11, Zimnicea, jud. Teleorman