(Scrisoarea: "Ajutați-mă pentru a-mi continua viața, așa cum vrea Dumnezeu", F. AS nr. 1325)
Stimată doamnă directoare Sânziana Pop,
Mulțumesc din suflet că ați publicat și scrisoarea mea. Tocmai împlinisem trei luni de la operație când am început să primesc ajutoare din partea cititorilor. Acum mă simt bine. Atunci când credeam că viața mea va lua sfârșit, am primit ajutorul dvs. și al cititorilor revistei "Formula AS". Mi-am plătit toate datoriile și pot să-mi cumpăr hrană și medicamente. Trebuie să îmi iau un mic serviciu, dar aici în Zimnicea nu găsesc, și am doar un ajutor social de 142 lei pe lună. Îmi va fi foarte greu la iarnă, de aceea orice ajutor primit de la dvs. în continuare îmi va fi de folos.
Mulțumesc în mod special tuturor cititorilor pentru ajutoarele în bani trimise. M-au scos din necaz, dar și bucuria sufletească a fost foarte mare. Boala mi s-a părut mai ușoară, iar singurătatea a dispărut. Sper ca Binele acesta să se vadă și în cer. Mulțumesc încă o dată. Dumnezeu să vă dea sănătate și fericire dvs., colectivului redacțional și cititorilor!
În continuare doresc să menționez numele tuturor cititorilor care m-au ajutat: P. Veturia - Timișoara, M. Maria - Baia Mare, N. Ana - București, I. Maria - Ceahlău, V. Eudochia - Rădăuți, B. Carmen Irina - București, I. Gheorghe - București, D. Georgeta - Vălenii de Munte, G. Ionel - București, D. Niculina - București, P. Lucia - Iași, S. Doina - Craiova, G. Stela - Iași, P. Georgeta - Piatra Neamț, I. Cornel - Oradea, B. Nicolae - Alba Iulia, D. Neculae - Luna (Cluj), Ș. Maria - București, B. Aurel - Râmnicu Vâlcea, S. Jana - Sibiu, M. Sebastian - Timișoara, P. Iulia - Suceava, S. Mihail - Moinești, I. Nicoleta - Brașov, D. Elvira - Râmnicu Vâlcea, S. Mihaiu - București și, nu în ultimul rând, mulțumesc din suflet Fundației "Formula AS" și doamnei Sânziana Pop, pentru ajutorul acordat. Cu stimă și respect,
ȚÎNȚĂREANU LUCREȚIA - str. Călugăreni, bl. 4A, sc. A, et. 2, ap. 11, Zimnicea, jud. Teleorman