Agenţi clasici de frumuseţe, cu efect fulgerător şi durabil (dacă sunt aplicate consecvent), măştile de frumuseţe reprezintă un soi de vacanţă pentru pielea obrazului, oferindu-i ocazia să se regenereze prin vitamine.
Sfaturi de respectat
* Înainte de a aplica o mască de frumuseţe, faţa, gâtul şi decolteul trebuie curăţate minuţios. Ca mijloc de demachiere, folosiţi un lapte demachiant sau smântână (proaspătă), apoi aplicaţi câteva tampoane de tifon sau un prosopel înmuiat în apă fierbinte, pentru ca porii să se deschidă la maximum. Acum, obrazul va resimţi din plin efectul măştilor.
* E bine ca măştile să fie aplicate seara, înainte de a ne culca, pentru ca substanţele active să lucreze şi noaptea.
* Măştile se întind mai întâi pe obraz, apoi pe gât şi pe decolteu. Zona ochilor şi buzele nu trebuie acoperite.
* Pe gât, masca se întinde de jos în sus, de-a lungul circuitului limfei. Mişcarea întăreşte ţesutul de pe gât şi împiedică formarea bărbiei duble.
* Masca se lasă să acţioneze 20 de minute. Pentru un efect maxim, staţi culcate pe spate sau aşezate într-un fotoliu sau, şi mai bine, faceţi concomitent o baie. Aburii calzi umezesc aerul şi pielea se va simţi minunat.
* Măştile cu fructe e bine să conţină iaurt natural, un aliment care hrăneşte şi linişteşte obrazul.
* Înlăturarea măştilor se face cu apă călduţă, iar ultima limpezire cu apă rece sau cu o vată umezită în apă minerală sau sifon.
Pentru tenul gras
Mască cu suc de măr
Mască cu pepene galben şi oţet
Curăţaţi de seminţe un pepene galben şi luaţi două-trei linguri din miezul zemos de la mijloc. Zdrobiţi-l cu o furculiţă şi adăugaţi 3 linguri de oţet de mere (neindustrial, de la apicultori). Lăsaţi amestecul să se pătrundă o oră, apoi strecuraţi lichidul şi întindeţi-l imediat pe obraz. Lăsaţi-l să acţioneze şi peste noapte, spălându-vă pe faţă abia a doua zi dimineaţa.
Pentru tenul uscat
Mască cu struguri
Două linguri de iaurt se amestecă bine cu must sau suc de struguri, până ce se obţine o pastă moale. Se întinde pe piele, se lasă să acţioneze 20 de minute, apoi se clăteşte cu apă călduţă şi la urmă cu apă rece.
Mască de dovleac
Patru linguri de miez de dovleac tăiat mărunt se fierb la flacără mică cu o ceaşcă de smântână, până ce pulpa se înmoaie. Se adaugă o lingură de tărâţe de grâu, se amestecă repede şi se aplică pe faţă, cât masca e încă (aproape) fierbinte. Se lasă să acţioneze 25 de minute, apoi se spală.
Mască de mere şi miere pentru ten îmbătrânit
Daţi pe răzătoare un măr cu coajă cu tot, amestecaţi-l bine cu două linguriţe de miere, până ce pulpa fructului se încorporează complet. Întindeţi spuma obţinută pe piele şi lăsaţi să acţioneze 20 de minute, după care spălaţi-vă.
Pentru toate tipurile de ten
Mască cu miez de piersici
Alegeţi două piersici foarte bine coapte. Cojiţi-le, tăiaţi-le mărunt, apoi striviţi-le într-o casoletă (vas mic) de sticlă sau porţelan (niciodată într-un vas de metal). Amestecaţi miezul zdrobit cu 2-3 linguri de iaurt. Întindeţi conţinutul pe obraz, pe gât şi pe decolteu.