Tot atunci, cu o precizie de ceasornic, aterizează din zbor, venind de peste mări şi ţări o micuţă pasăre. A sosit doi ani la rând. Nu ştiu cum o cheamă, din ce specie este, dacă este fetiţă sau băiat, dar am să o descriu. Este de mărimea unui graur. Se remarcă printr-un cioculeţ galben, iar trupuşorul îi este îmbrăcat cu nişte pene negre presărat cu puncte aurii. Ochişorii mici, negri, ce amintesc de boabele de piper.
Locuiesc la bloc, la etajul 2, iar în faţa blocului se înalţă un tei de pe ramurile căruia mă pândesc abonaţii permanenţi ai cantinei: vrăbiuţe, guguştiuci şi porumbei, ca să vadă când mâncarea este pusă pe pervazul geamului de la bucătărie. Micuţa pasăre a îndrăznit să vină şi ea să se ospăteze, dar nu din ce mâncau ceilalţi abonaţi. Nu dorea decât desertul, acesta fiind pasca (mai precis, brânza din pască). Brânza simplă nu-i plăcea. De aceea, eu am botezat-o Păscuţă.
Ca să n-o deranjeze celelalte înaripate, am lăsat geamul de la bucătărie deschis în permanenţă, iar pe chiuvetă i-am pus o farfurie cu desertul preferat.
Vine grăbită, îşi umple cioculeţul până la refuz şi pleacă. Nu are timp de pierdut. Trebuie să-şi construiască cuibuşorul, să-şi crească puişorii care să fie pregătiţi pentru lunga călătorie de întoarcere. După ce au luat lecţii de zbor, cei 4 puişori sunt aduşi în teiul din faţa geamului, ca să-i văd şi eu cât sunt de frumoşi, cam gălăgioşi (doar sunt copii), pentru a le ura drum bun atunci când vor pleca.
Anul acesta au venit Sfintele sărbători ale Paştelui, dar Păscuţa nu a apărut. M-a încercat un sentiment de tristeţe. Oare ce ai păţit, Păscuţă? De ce nu ai venit? Tristeţea mea a fost de scurtă durată, deoarece la câteva zile după Sfintele Paşti, păsăruica a apărut.
De teamă că anul ăsta o să rămână fără mâncarea ei preferată, a aterizat direct pe pervazul ferestrei, urmărindu-mi mişcările. Când aveam de gând, oare, să mă apropii de frigider? Ei bine, când a văzut că-l deschid, a sărit de pe fereastră pe masă, iar când i-am pus în faţă pasca păstrată dinadins pentru ea, a dat din aripi, a scos un ciripit de triumf şi s-a apucat să ciugulească cu lăcomie. Scena asta m-a impresionat foarte mult. Depăşea orice închipuire despre prietenia dintre o pasăre şi un om. Căile Domnului sunt cu adevărat neştiute, pline de mistere pe care n-o să le dezlegăm niciodată.
Cu multă dragoste pentru toate creaţiile lui şi pentru revista dvs.,
C. J. - Vaslui
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
