- Austriecii au reacţionat mai dur pentru că un jurnalist al televiziunii publice austriece a fost bătut cu bastoane de forţele de (dez)ordine de la Bucureşti. Comisia Europeană a condamnat agresiunea la adresa jurnaliştilor, dar a refuzat să comenteze asupra strategiei guvernului de la Bucureşti, probabil pentru a nu fi nevoită să răspundă şi la întrebarea incomodă legată de capacitatea României de a gestiona preşedinţia rotativă a UE. Deşi ar fi de dorit ca UE să dea o lecţie guvernului anti-european şi anti-democratic de la Bucureşti, Comisia Europeană nu pare dispusă să adopte o decizie fără precedent, şi anume - să retragă României această calitate, în speranţa că tensiunile se vor aplana. CE ştie bine că guvernul Dragnea-Dăncilă este incapabil să gestioneze această preşedinţie şi, mai ales, că nu o merită, dar se bazează pe faptul că România nu va avea prea multe probleme de rezolvat, pentru că semestrul ei va fi ocupat cu alegerile pentru parlamentul european din 2019, iar marile decizii se vor lua după acest scrutin şi după Brexit. Astfel, cu sprijin logistic de la Bruxelles, România ar putea să-şi încheie mandatul fără să facă nimic - nici în bine, nici în rău. Dincolo de acest compromis birocratic, rămân totuşi nerezolvate problemele de fond: 1. poate un stat care a ordonat reprimarea sălbatică a unui protest paşnic, vătămând 450 de manifestanţi, să conducă afacerile europene, fie şi temporar? 2. poate UE să permită unui guvern de incompetenţi, care distruge democraţia şi statul de drept, să o reprezinte timp de o jumătate de an? Ruşinea nu este doar a României, ci şi a UE, care, timp de şase luni, va avea chipul Vioricăi Dăncilă. Având în vedere că PSD se bazează pe cultivarea urii şi a dezbinării pentru a rămâne la putere, probabil că tensiunile sociale nu se vor reduce în lunile ce urmează. Compromisul gândit de birocraţii europeni riscă deci să eşueze, generând probleme pentru care Bruxelles-ul nu pare pregătit.
- După acţiunile agresive ale jandarmilor din seara zilei de 10 august, procurorii au fost asaltaţi de plângeri penale la adresa forţelor de ordine, depuse de oameni politici, organizaţii civice şi persoane private. Ce şanse există ca justiţia să-i identifice şi să-i pedepsească în final pe vinovaţi?
- Deşi a trebuit să treacă 27 de ani pentru ca Ion Iliescu şi colaboratorii săi să fie inculpaţi pentru evenimentele din decembrie 1989 şi din iunie 1990, în cazul de faţă este posibil ca justiţia să acţioneze mai rapid. România este astăzi stat membru al UE şi al NATO, succesorii regimului comunist nu mai deţin monopolul asupra informaţiei, mulţi români, mai ales din diaspora, au mai mult curaj în faţa autorităţilor, iar magistraţii luptă pentru independenţa lor împotriva agresiunii politicienilor. Înţelegem acum mai bine miza luptei pentru subordonarea politică a parchetelor, pe care o duce neobosit ministrul Tudorel Toader, şi sensul ameninţărilor senatorului PSD, Şerban Nicolae, la adresa procurorului general Augustin Lazăr, căruia îi recomandă să nu ancheteze, cumva, evenimentele din seara de 10 august. Ştie bine Şerban Nicolae că o anchetă corect condusă ar aduce în boxa acuzaţilor nume importante din Jandarmerie şi din elita politică psd-istă, poate chiar pe ministrul de interne şi pe prefectul Capitalei. Există deja numeroase informaţii, fotografii, filmări şi mărturii care atestă că în interiorul structurilor de forţă, cum ar fi chiar unităţile de luptă anti-teroristă, există reţele de indivizi dubioşi, dispuşi să încalce legea pentru a executa ordinul unor conducători politici pregătiţi să dezbine naţiunea pentru a se menţine la putere. Faţa hâdă a puterii politice psd-iste a ieşit la iveală mai pregnant decât şi-ar fi dorit Liviu Dragnea. Procurorii trebuie însă să se mişte rapid, pentru a-şi încheia cercetările înainte să între în vigoare Codul penal şi Codul de procedură penală, modificate de majoritatea PSD-ALDE-UDMR, care au fost gândite pentru favorizarea infractorului. Rolul-cheie al justiţiei în apărarea democraţiei nu a fost poate niciodată mai limpede decât acum şi apărarea statului de drept, pe ultima sută de metri, nu a avut niciodată o semnificaţie mai dramatică.