- Austriecii au reacționat mai dur pentru că un jurnalist al televiziunii publice austriece a fost bătut cu bastoane de forțele de (dez)ordine de la București. Comisia Europeană a condamnat agresiunea la adresa jurnaliștilor, dar a refuzat să comenteze asupra strategiei guvernului de la București, probabil pentru a nu fi nevoită să răspundă și la întrebarea incomodă legată de capacitatea României de a gestiona președinția rotativă a UE. Deși ar fi de dorit ca UE să dea o lecție guvernului anti-european și anti-democratic de la București, Comisia Europeană nu pare dispusă să adopte o decizie fără precedent, și anume - să retragă României această calitate, în speranța că tensiunile se vor aplana. CE știe bine că guvernul Dragnea-Dăncilă este incapabil să gestioneze această președinție și, mai ales, că nu o merită, dar se bazează pe faptul că România nu va avea prea multe probleme de rezolvat, pentru că semestrul ei va fi ocupat cu alegerile pentru parlamentul european din 2019, iar marile decizii se vor lua după acest scrutin și după Brexit. Astfel, cu sprijin logistic de la Bruxelles, România ar putea să-și încheie mandatul fără să facă nimic - nici în bine, nici în rău. Dincolo de acest compromis birocratic, rămân totuși nerezolvate problemele de fond: 1. poate un stat care a ordonat reprimarea sălbatică a unui protest pașnic, vătămând 450 de manifestanți, să conducă afacerile europene, fie și temporar? 2. poate UE să permită unui guvern de incompetenți, care distruge democrația și statul de drept, să o reprezinte timp de o jumătate de an? Rușinea nu este doar a României, ci și a UE, care, timp de șase luni, va avea chipul Vioricăi Dăncilă. Având în vedere că PSD se bazează pe cultivarea urii și a dezbinării pentru a rămâne la putere, probabil că tensiunile sociale nu se vor reduce în lunile ce urmează. Compromisul gândit de birocrații europeni riscă deci să eșueze, generând probleme pentru care Bruxelles-ul nu pare pregătit.
- După acțiunile agresive ale jandarmilor din seara zilei de 10 august, procurorii au fost asaltați de plângeri penale la adresa forțelor de ordine, depuse de oameni politici, organizații civice și persoane private. Ce șanse există ca justiția să-i identifice și să-i pedepsească în final pe vinovați?
- Deși a trebuit să treacă 27 de ani pentru ca Ion Iliescu și colaboratorii săi să fie inculpați pentru evenimentele din decembrie 1989 și din iunie 1990, în cazul de față este posibil ca justiția să acționeze mai rapid. România este astăzi stat membru al UE și al NATO, succesorii regimului comunist nu mai dețin monopolul asupra informației, mulți români, mai ales din diaspora, au mai mult curaj în fața autorităților, iar magistrații luptă pentru independența lor împotriva agresiunii politicienilor. Înțelegem acum mai bine miza luptei pentru subordonarea politică a parchetelor, pe care o duce neobosit ministrul Tudorel Toader, și sensul amenințărilor senatorului PSD, Șerban Nicolae, la adresa procurorului general Augustin Lazăr, căruia îi recomandă să nu ancheteze, cumva, evenimentele din seara de 10 august. Știe bine Șerban Nicolae că o anchetă corect condusă ar aduce în boxa acuzaților nume importante din Jandarmerie și din elita politică psd-istă, poate chiar pe ministrul de interne și pe prefectul Capitalei. Există deja numeroase informații, fotografii, filmări și mărturii care atestă că în interiorul structurilor de forță, cum ar fi chiar unitățile de luptă anti-teroristă, există rețele de indivizi dubioși, dispuși să încalce legea pentru a executa ordinul unor conducători politici pregătiți să dezbine națiunea pentru a se menține la putere. Fața hâdă a puterii politice psd-iste a ieșit la iveală mai pregnant decât și-ar fi dorit Liviu Dragnea. Procurorii trebuie însă să se miște rapid, pentru a-și încheia cercetările înainte să între în vigoare Codul penal și Codul de procedură penală, modificate de majoritatea PSD-ALDE-UDMR, care au fost gândite pentru favorizarea infractorului. Rolul-cheie al justiției în apărarea democrației nu a fost poate niciodată mai limpede decât acum și apărarea statului de drept, pe ultima sută de metri, nu a avut niciodată o semnificație mai dramatică.