DAN BITTMAN - Solistul vocal al trupei Holograf şi întreprinzător de succes - "Sunt un spirit liber şi nu-mi pare rău: aş plăti oricât ca să fiu lăsat în pace!"

"Paşa Bittman" de la Sulimanu

- Dan Bittman, fără vreo altă introducere pentru cititorii revistei noastre, vă întreb de ce sunteţi atât de greu de "convocat" la un interviu: în afara concertelor cu trupa Holograf, ce v-a ocupat agenda în ul­tima vreme?

- Am fost mai mereu plecat din Bucu­reşti în ultimele două luni, fiind foarte preocupat de "lansarea la apă" a unui proiect personal: e vorba de parcul nautic-acvatic "A2 Wake", amenajat în jurul lacului Sulimanu, aflat în judeţul Călăraşi, dar foarte aproape de Bucu­reşti. Proiectul era început încă de anul trecut, e un vis al familiei mele, pentru că ne-am dorit foarte mult, eu şi parte­nera mea de viaţă, Liliana Ştefan, îm­preună cu cei trei băieţi ai noştri, să avem o asemenea oază în apropierea Bucu­reştiului, pentru a ne petrece timpul liber în natură. Anul acesta, am vrut să îmbunătăţim baza nautică, şi pentru asta a trebuit să muncesc câteva luni bune, însă a me­ritat efortul: la deschiderea oficială a sezonului, la început de mai, am avut satisfacţia ca vremea să ţină cu noi, să avem mulţi vizitatori, o atmosferă plină de entuziasm şi voie bună, întreţinută şi de o trupă de rock alternativ foarte în vogă, care mie îmi place foarte mult, "The Mono Jacks". De asemenea, cu ocazia deschiderii, i-am invitat şi pe Nick Davies, triplul campion mon­dial la wakeboard (care este, în principiu, un fel de teleski pe apă), dar şi pe olandezul Da­niel Rutten, unul din cei mai spectaculoşi pro-rideri din parcu­rile de wakeboarding, care au stat timp de trei zile cu noi şi au făcut de­mons­traţii foarte gustate de public.

- E foarte bine că avem aproape de Bucureşti un asemenea loc de evadare, dar ce e atât de grozav acolo? Po­ves­tiţi-ne!

- Cei care ar dori să petreacă o zi de­parte de aglomeraţia oraşelor, pot în­cerca acest sport extrem, wakeboard, foarte practicat în străinătate. Am înfiinţat chiar şi o şcoală, condusă de Ioa­na Goncea, cam­pioana Ro­mâ­niei la această disci­pli­nă a sporturilor nautice. Ea poate învăţa pe oricine şi într-un timp foarte scurt, cum să se urce pe o placă şi, ţinându-se de o pa­râ­mă de sigu­ranţă, să fie tras pe apă de cablurile an­trenate de un motor electric de pe stâlpii instalaţi la înălţime, alegând un traseu simplu sau unul cu obstacole, pentru avansaţi. În restul timpului, pot bea o ră­coritoare la barul de pe plajă, se pot plim­ba cu bar­ca pe lac, pot pescui, având posi­bilitatea de a face grătar sau de a servi preparate pescăreşti la terasa special deschisă pe malul la­cului, unde se pregătesc saramură şi borş de peşte, scoici, midii, sau burgerii speciali ai lui Chef Scăr­lătescu (poate, în viitor, vom avea acolo un res­tau­rant ceva mai so­fisticat, unde el, să gă­tească în stilul lui. Avem şi o plajă, se poate sta la soare pe şezlong, se poate înota în lac, pentru că apa e foarte curată (avem peşti şi raci care ne indică tot timpul pH-ul normal şi faptul că apa nu e poluată, iar izvoarele naturale de pe fundul lacului îl alimentează continuu cu apă proaspătă). Avem un teren de sport, pe care se poate juca fot­bal sau baschet. Sunt şi câteva căsuţe de vacanţă, cu aer condiţionat şi wireless, pentru cei care vor să petreacă acolo mai multe zile. Şi să vă fac o descriere sumară, dar, sper, convin­gătoare, şi a naturii înconjurătoare: lacul e într-o vale, încon­jurat de nişte coline domoale, printre care şerpu­ieşte Vânăta, un râu leneş, de şes, cu malurile pli­nă de sălcii, aşa că peisajul e foarte frumos şi ge­ne­ros, populat de păsări şi animale mici, specifice zonelor mlăştinoase şi de deltă. E o mică arcă a lui Noe acolo, sunt raţe săl­batice, pescăruşi, berze, egrete, cor­morani, chiar şi un pelican, care atunci când vine din ţările calde face o escală prelungită şi la noi şi se îndoapă pe să­turate cu peşte din lac, lăsând pes­carii cu undiţele goale - dar, asta e! Avem şi niş­te familii de nutrii, iepuri, vulpi, arici, pârşi, iar pe coaste, pasc mici turme de oi, poţi să auzi când e linişte clopoţeii de la gâtul mieilor, sunând vesel în înserare. Când apune soarele peste lac, nuanţele de roşu care se aprind şi se sting una în alta sunt atât de spectaculoase, încât fru­mu­seţea lor nu are cum să nu te co­ple­şească. Lacul Sulimanu are şi o legendă frumoasă - se pare că poartă acest nume deoarece a fost dăruit, împreună cu tot domeniul din jur, unei tinere domniţe de prin partea locului, de către însuşi Soli­man Magnificul. O fi o fărâmă de ade­văr, căci istoria neştiută zace de multe ori sub picioarele noastre, trebuie doar să scor­monim un pic ţărâna, ca să o scoa­tem la ivea­lă. Poveşti ca aceasta mă anco­rează şi mai mult cu ini­ma de locul acesta.

Inginerul hidrotehnist la lucru

- Vă simţi ca un paşă, aşadar, răs­fă­ţat de soartă şi de natură...

- Pe când alţii şi-au luat case la mare sau la munte, eu recunosc că am fost no­rocos şi inspirat să caut un loc ca acesta, în afara Bucureştiului. Şi da, mă simt ca un paşă, dar ca unul cu responsabilităţi! Fac totul ca să conserv ecosistemul na­tural de acolo şi încerc să-i învăţ lucrul acesta şi pe locuitorii din apropiere (Să­ruleşti), deoarece protejarea naturii e ne­cesară pentru chiar supravieţuirea noas­tră. Men­talitatea că ne permitem noi, oa­me­nii, să facem orice cu natura, este dis­tructivă, şi asta pe termen nu chiar foarte lung. Eu am învăţat acest respect pentru natură şi din familie, dar şi din anii de facultate (am terminat "Construcţii Hi­dro­­teh­nice"). Trebuie să înţelegem că apa e o resursă li­mitată, şi de aceea trebuie să avem grijă de ea, să o păstrăm nepoluată şi, mai ales, să nu o ri­sipim, pentru că altfel, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ea va deveni foarte preţioasă şi va fi ra­ţionalizată. Şi cu această conştiinţă ecologică încerc să ad­mi­nistrez lacul şi împrejurimile lui, cât se poate de onest faţă de natură. Iniţial, parcul nautic a fost aşa, un fel de proiect al meu personal, făcut de dra­gul familiei, al băieţilor mei, dar acum l-am des­chis şi publicului, şi dincolo de investiţia uriaşă făcută şi pe care nu ştiu când şi cum o voi re­cupera, toate aceste preocupări îmi umplu tim­pul. Pentru că sunt la o vârstă la care încerc să-mi do­vedesc că în­că mai pot să construiesc lucruri şi să las ceva în urma mea, în afară de muzică. Poate că e şi o cri­ză a vârstei, haaa... să vedem, sunt crize în viaţa unui bărbat la 30, la 40, dar acum, la 56 de ani... hmmm, cam târziu! Sau poate că abia acum în­cepe, ha-ha?!...

- V-aţi păstrat întreagă, şi pentru tot restul vieţii, libertatea pe care aţi afişat-o ca pe o aro­ganţă, în tinereţe, şi ca pe un bun de mare preţ, la maturitate. E greu să iei mereu lumea în răspăr, să fii un rebel, chiar şi la 56 de ani?

- Eu m-am simţit întotdeauna un spirit liber şi am să fiu mereu partizanul libertăţii de orice na­tură ar fi ea, de la libertatea de exprimare şi de a gândi, până la libertatea rasială sau sexuală. Nu îmi plac constrângerile, deşi multe dintre ele ne sunt impuse de societatea în care trăim. Această în­cercare a mea de a-mi păstra libertatea are un cost, şi încă unul foarte mare, dar nu-mi pare rău: aş plăti oricât ca să fiu lăsat în pace! S-au speculat multe amănunte ale vieţii mele private în presa de can-can, dar trăim foarte "la vedere" cu toţii, oa­meni obişnuiţi sau persoane publice, şi a devenit un fel de mândrie să fii tot timpul în pagina de Face­book, de Instagram, ori în reviste. Eu nu am fost întotdeauna pentru lucrul acesta, pentru că supraexpunându-te public, începi să-ţi cam pierzi din umor, să nu mai fii amuzant, proaspăt. Poate şi eu am fost "luat de val", atunci când am început să realizez şi să prezint emisiuni de televiziune şi să constat câtă notorietate îţi aduc, dar acum nu aş mai face asta doar de dragul de a mă "da pe sticlă". Oricum, am foarte multe alte lucruri de făcut şi mă simt bine când am agenda încărcată.

"Tot timpul mi-e dor de copiii mei"

- Care e cel mai frumos lucru pe care îl faceţi împreună cu familia dvs?

- Faptul că împărţim un cămin, că îm­părtăşim un spirit de familie, că sun­tem uniţi şi că ne iubim cu ade­vă­rat. Mie mi se face dor de copii tot tim­pul, nu numai când sunt plecat în tur­nee, dar şi în timpul zilei, când lipsesc de di­mi­neaţa până seara de acasă, prins cu di­verse treburi. Dacă ei pleacă de­vreme la şcoa­lă, iar eu vin târziu acasă, se în­tâmplă să nu ne vedem de­loc, dar când ne întâlnim, fie şi mă­car pentru cinci minute, atunci asta mă linişteşte, mă bucură. Nu ştiu cât de mult îi bucură şi pe ei, dar eu am ne­voie de asta, e o constantă a zilelor mele bune, frumoase, împlinite. În proiectul "A2 Wake", l-am avut mereu alături pe Alex, fiul meu cel mare. Are 19 ani, este stu­dent la Biotehno­lo­gie, în cadrul Fa­cul­tăţii de Agronomie, dar e pa­sio­nat şi de muzică şi are o grămadă de proiecte sub numele de scenă "Sybro". Face mu­zică elec­tro­nică, remixează, compune, are un studio cu câţi­va prieteni şi îşi petrece mult timp acolo, pro­movându-se pe net, pe you-tube sau fiind invitat în concerte. Ziua e operator la "A2 Wake", iar noaptea e DJ în club. Mijlociul, Pa­trick Noah, are 14 ani, face fotbal şi nu vede de­cât asta în faţa ochi­­lor. E în clasa a noua, la Şcoala Europeană. Iar mezinul, Mark Nicolas, în vârstă de 11 ani, a fă­­­cut şi el fotbal, dar s-a lăsat, anun­ţân­­du-ne că vrea să fie artist. Şi cred că "ne scoa­tem" cu el, pentru că s-a apucat de chitară şi cântă foarte bine, iar cu vocea, este extraordinar, plus că e blond cu ochii albaştri! Ce mai, Hol­lywood scrie pe el! Deo­camdată, are emoţii să cânte în faţa mea, sper să nu îl intimideze faptul că are un tată mai ce­lebru (deocamdată!) decât el. Mark e mai răz­vră­tit ca mine şi asta nu mă bucură foarte tare, dar, în fine, sper ca ceilalţi doi fii ai mei să semene mai mult cu mama lor şi să fie mai calmi, mai domoli, mai temperaţi! Fiecare din ei are pro­blemele vârstei lui, dar orice criză în­cercăm să o sur­montăm, discu­tând. Împre­ună cu mama lor, Liliana Ştefan, în virtutea unei relaţii pe care o avem de mai bine de 26 de ani, încercăm să gă­sim soluţii de co­mun acord şi să apla­năm eventua­lele ten­siuni. Im­portant este că sun­tem prieteni, că mă străduiesc să înţeleg problemele gene­raţiei lor şi îmi sunt dragi toţi tinerii, pentru en­tu­ziasmul şi energia lor, aşa cum îi văd şi la concertele noastre.

40 de ani de Holograf

- Înţeleg că parcul nautic e acum noua dumneavoastră "jucă­rie", dar nu pot să nu vă întreb cum conjugaţi aceste preocupări cu scena, studioul de înre­gistrări şi repe­tiţiile cu Holograf?

- E timp pentru toate! Am avut multe concerte prin ţară cu Holograf, vor fi şi de aici înainte, mai ales că vara s-a înstăpânit şi poţi adulmeca deja aromele vacanţei, iar muzica e o idee ce i se aso­cia­ză întotdeauna. Trupa Holograf a trecut şi prin bune, şi prin mai puţin bune în ultimii ani - unul dintre membrii trupei s-a dus în lumea de Dincolo, în urmă cu exact un an, eu am suferit o intervenţie chirurgicală la ni­velul carotidei, în urma căreia mi-a fost greu să îmi recuperez vocea, şi mă gândeam chiar să re­nunţ la scenă, dar, iată, suntem încă în faţa publi­cului. Am învăţat cu toţii să mergem mai departe şi să trăim cu suferinţa pe care ţi-o lasă o ase­­me­nea des­păr­ţire, ca cea de Mihai Coman, dra­gul nos­tru clăpar, care ne-a în­soţit mai bine de 20 de ani şi care, sunt sigur, de acolo de Sus, se bucu­ră că mergem înainte şi că ne ţinem de pro­iectul nostru de o via­ţă.

- Aţi strâns rândurile şi v-aţi ridicat din nou pe val: anul acesta, trupa Holograf împlineşte 40 de ani de la înfiinţare! Cum îi veţi aniversa?

- Am început o serie de concerte prin care marcăm această aniversare şi vrem ca în toamnă să facem la Bucureşti un spectacol mai amplu, în care să ne întâlnim cu foşti membri, cu prietenii noştri, ne gândim deja la o formulă. Ne gândim şi la un alt album, compunem în continuare şi în­re­gistrăm, avem deja pregătite mai multe piese şi vrem să ne găsim timp ca să lansăm un single nou, com­pus special pentru aniversarea noastră, să pre­zentăm o melodie nouă în premieră, la concertul din toamnă. Nu aş spune că am emoţii, ci, mai de­grabă, că am nostalgii legate de această aniversare. Avem foarte multe amintiri frumoase care ne leagă de Holograf şi mă bucur că a trecut viaţa împărţind scena cu colegii mei de trupă, care îmi sunt şi prie­teni dragi şi de nădejde, oameni nemaipomeniţi, ca­ractere nobile, cu adevărat. Eu sunt un pic mai "puşti" faţă de ei, dar deşi sunt uşor trecuţi de 60 de ani, după cum îi ştiu de plini de energie, şi pe Mu­gurel Vrabete, şi pe Edy Petroşel, şi pe Tino Fur­tu­nă, şi pe Romeo Dediu, nu ar fi exclus ca pro­iectul "Holograf", dacă vom fi sănătoşi, să continue şi dincolo de 50 de ani de existenţă. Deşi uneori e bine să ştii când să te opreşti, cu mare drag mă uit la monştrii sacri ai rockului american sau occi­dental care şi-au dus cariera până la finalul vieţii. Vom vedea cum va fi! Oricum, "Holograf" are un loc bine marcat pe scena pop-rockului românesc. Sunt atâtea albume, atâtea piese, atâţia oameni care ne iubesc şi care leagă momente din propriile lor vieţi de muzica noastră, e o istorie întreagă, aşadar, care nu se va pierde şi nu va fi uşor uitată. Iată, în aceste zile, a început lucrul la primul mu­sical bazat pe muzica şi textele cân­tecelor noastre - "Dacă noi ne iubim", imaginat şi coor­do­nat de Ju­lieta Geo­ro­iu, scris de doi ado­lescenţi: Anastasia Jin­ga şi Rareş Fota, pe muzica "Holograf". Este primul musical de tip "generation fusion" din Ro­mânia, şi 50 de adoles­cenţi, premiaţi la cele mai importante festivaluri de tea­tru sau de muzică din ţară, au fost se­lec­taţi să joace în acest musical original de/cu/despre ado­lescenţi, şi ilustrat doar cu piese apar­ţinând trupei "Holograf". Sperăm că va fi gata pentru public la sfâr­şitul lunii ­iu­nie, iar apropierea premierei ne face foar­te curioşi şi nerăbdători. Luna tre­cută, piesa lui Romeo Dediu "I Need your love" a fost declarată câştigătoarea lo­cului întâi la International Songwriting Com­pe­tition: iarăşi, un lucru de care suntem mândri! Pe de altă parte, colegul nostru, Iulian "Mugurel" Vra­bete a făcut şi un radio pe internet, www. radioholograf. ro, care difuzează timp de 12 ore pe zi numai piese de-ale noastre, şi chiar ne miram că s-au strâns în playlist, cu totul, 170 de melodii, care se derulează fără ca să se repete. Postul înre­gis­trea­ză mulţi as­cul­tători, ceea ce înseamnă că sunt nişte generaţii care se identifică cu muzica noastră, iar asta ne face să privim cu optimism viitorul.

- Vă gândiţi la vacanţă? Ce vă place să faceţi ca să vă încărcaţi bateriile cu energie?

- Nu am reuşit în ultimii ani să am o vacanţă aşa cum mi-aş dori, am "furat" doar vara trecută câteva weekenduri la mare, şi nu întotdeauna cu toţii, pen­tru că acum Alex merge cu prietenii lui în vacanţă. Iubesc marea, obişnuiam să mergem verile în Gre­cia, pe insula Thassos, îmi plăcea să stau, pur şi sim­plu, pe plajă şi să contemplu orizontul. Dar re­găsesc aproximativ acelaşi sentiment şi la Suli­ma­­nu, unde e de ajuns să privesc lacul, în lumina de la ori­ce oră a zilei, ca să mă detaşez de toate pro­ble­mele coti­die­ne. Nu ştiu cum vom face cu vacan­ţele anul acesta, deocamdată, ne-am creat propriul uni­vers de vacanţă la "A2 Wake" şi ne adunăm cu toţii acolo.