DAN BITTMAN - Solistul vocal al trupei Holograf și întreprinzător de succes - "Sunt un spirit liber și nu-mi pare rău: aș plăti oricât ca să fiu lăsat în pace!"

"Pașa Bittman" de la Sulimanu

- Dan Bittman, fără vreo altă introducere pentru cititorii revistei noastre, vă întreb de ce sunteți atât de greu de "convocat" la un interviu: în afara concertelor cu trupa Holograf, ce v-a ocupat agenda în ul­tima vreme?

- Am fost mai mereu plecat din Bucu­rești în ultimele două luni, fiind foarte preocupat de "lansarea la apă" a unui proiect personal: e vorba de parcul nautic-acvatic "A2 Wake", amenajat în jurul lacului Sulimanu, aflat în județul Călărași, dar foarte aproape de Bucu­rești. Proiectul era început încă de anul trecut, e un vis al familiei mele, pentru că ne-am dorit foarte mult, eu și parte­nera mea de viață, Liliana Ștefan, îm­preună cu cei trei băieți ai noștri, să avem o asemenea oază în apropierea Bucu­reștiului, pentru a ne petrece timpul liber în natură. Anul acesta, am vrut să îmbunătățim baza nautică, și pentru asta a trebuit să muncesc câteva luni bune, însă a me­ritat efortul: la deschiderea oficială a sezonului, la început de mai, am avut satisfacția ca vremea să țină cu noi, să avem mulți vizitatori, o atmosferă plină de entuziasm și voie bună, întreținută și de o trupă de rock alternativ foarte în vogă, care mie îmi place foarte mult, "The Mono Jacks". De asemenea, cu ocazia deschiderii, i-am invitat și pe Nick Davies, triplul campion mon­dial la wakeboard (care este, în principiu, un fel de teleski pe apă), dar și pe olandezul Da­niel Rutten, unul din cei mai spectaculoși pro-rideri din parcu­rile de wakeboarding, care au stat timp de trei zile cu noi și au făcut de­mons­trații foarte gustate de public.

- E foarte bine că avem aproape de București un asemenea loc de evadare, dar ce e atât de grozav acolo? Po­ves­tiți-ne!

- Cei care ar dori să petreacă o zi de­parte de aglomerația orașelor, pot în­cerca acest sport extrem, wakeboard, foarte practicat în străinătate. Am înființat chiar și o școală, condusă de Ioa­na Goncea, cam­pioana Ro­mâ­niei la această disci­pli­nă a sporturilor nautice. Ea poate învăța pe oricine și într-un timp foarte scurt, cum să se urce pe o placă și, ținându-se de o pa­râ­mă de sigu­ranță, să fie tras pe apă de cablurile an­trenate de un motor electric de pe stâlpii instalați la înălțime, alegând un traseu simplu sau unul cu obstacole, pentru avansați. În restul timpului, pot bea o ră­coritoare la barul de pe plajă, se pot plim­ba cu bar­ca pe lac, pot pescui, având posi­bilitatea de a face grătar sau de a servi preparate pescărești la terasa special deschisă pe malul la­cului, unde se pregătesc saramură și borș de pește, scoici, midii, sau burgerii speciali ai lui Chef Scăr­lătescu (poate, în viitor, vom avea acolo un res­tau­rant ceva mai so­fisticat, unde el, să gă­tească în stilul lui. Avem și o plajă, se poate sta la soare pe șezlong, se poate înota în lac, pentru că apa e foarte curată (avem pești și raci care ne indică tot timpul pH-ul normal și faptul că apa nu e poluată, iar izvoarele naturale de pe fundul lacului îl alimentează continuu cu apă proaspătă). Avem un teren de sport, pe care se poate juca fot­bal sau baschet. Sunt și câteva căsuțe de vacanță, cu aer condiționat și wireless, pentru cei care vor să petreacă acolo mai multe zile. Și să vă fac o descriere sumară, dar, sper, convin­gătoare, și a naturii înconjurătoare: lacul e într-o vale, încon­jurat de niște coline domoale, printre care șerpu­iește Vânăta, un râu leneș, de șes, cu malurile pli­nă de sălcii, așa că peisajul e foarte frumos și ge­ne­ros, populat de păsări și animale mici, specifice zonelor mlăștinoase și de deltă. E o mică arcă a lui Noe acolo, sunt rațe săl­batice, pescăruși, berze, egrete, cor­morani, chiar și un pelican, care atunci când vine din țările calde face o escală prelungită și la noi și se îndoapă pe să­turate cu pește din lac, lăsând pes­carii cu undițele goale - dar, asta e! Avem și niș­te familii de nutrii, iepuri, vulpi, arici, pârși, iar pe coaste, pasc mici turme de oi, poți să auzi când e liniște clopoțeii de la gâtul mieilor, sunând vesel în înserare. Când apune soarele peste lac, nuanțele de roșu care se aprind și se sting una în alta sunt atât de spectaculoase, încât fru­mu­sețea lor nu are cum să nu te co­ple­șească. Lacul Sulimanu are și o legendă frumoasă - se pare că poartă acest nume deoarece a fost dăruit, împreună cu tot domeniul din jur, unei tinere domnițe de prin partea locului, de către însuși Soli­man Magnificul. O fi o fărâmă de ade­văr, căci istoria neștiută zace de multe ori sub picioarele noastre, trebuie doar să scor­monim un pic țărâna, ca să o scoa­tem la ivea­lă. Povești ca aceasta mă anco­rează și mai mult cu ini­ma de locul acesta.

Inginerul hidrotehnist la lucru

- Vă simți ca un pașă, așadar, răs­fă­țat de soartă și de natură...

- Pe când alții și-au luat case la mare sau la munte, eu recunosc că am fost no­rocos și inspirat să caut un loc ca acesta, în afara Bucureștiului. Și da, mă simt ca un pașă, dar ca unul cu responsabilități! Fac totul ca să conserv ecosistemul na­tural de acolo și încerc să-i învăț lucrul acesta și pe locuitorii din apropiere (Să­rulești), deoarece protejarea naturii e ne­cesară pentru chiar supraviețuirea noas­tră. Men­talitatea că ne permitem noi, oa­me­nii, să facem orice cu natura, este dis­tructivă, și asta pe termen nu chiar foarte lung. Eu am învățat acest respect pentru natură și din familie, dar și din anii de facultate (am terminat "Construcții Hi­dro­­teh­nice"). Trebuie să înțelegem că apa e o resursă li­mitată, și de aceea trebuie să avem grijă de ea, să o păstrăm nepoluată și, mai ales, să nu o ri­sipim, pentru că altfel, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ea va deveni foarte prețioasă și va fi ra­ționalizată. Și cu această conștiință ecologică încerc să ad­mi­nistrez lacul și împrejurimile lui, cât se poate de onest față de natură. Inițial, parcul nautic a fost așa, un fel de proiect al meu personal, făcut de dra­gul familiei, al băieților mei, dar acum l-am des­chis și publicului, și dincolo de investiția uriașă făcută și pe care nu știu când și cum o voi re­cupera, toate aceste preocupări îmi umplu tim­pul. Pentru că sunt la o vârstă la care încerc să-mi do­vedesc că în­că mai pot să construiesc lucruri și să las ceva în urma mea, în afară de muzică. Poate că e și o cri­ză a vârstei, haaa... să vedem, sunt crize în viața unui bărbat la 30, la 40, dar acum, la 56 de ani... hmmm, cam târziu! Sau poate că abia acum în­cepe, ha-ha?!...

- V-ați păstrat întreagă, și pentru tot restul vieții, libertatea pe care ați afișat-o ca pe o aro­ganță, în tinerețe, și ca pe un bun de mare preț, la maturitate. E greu să iei mereu lumea în răspăr, să fii un rebel, chiar și la 56 de ani?

- Eu m-am simțit întotdeauna un spirit liber și am să fiu mereu partizanul libertății de orice na­tură ar fi ea, de la libertatea de exprimare și de a gândi, până la libertatea rasială sau sexuală. Nu îmi plac constrângerile, deși multe dintre ele ne sunt impuse de societatea în care trăim. Această în­cercare a mea de a-mi păstra libertatea are un cost, și încă unul foarte mare, dar nu-mi pare rău: aș plăti oricât ca să fiu lăsat în pace! S-au speculat multe amănunte ale vieții mele private în presa de can-can, dar trăim foarte "la vedere" cu toții, oa­meni obișnuiți sau persoane publice, și a devenit un fel de mândrie să fii tot timpul în pagina de Face­book, de Instagram, ori în reviste. Eu nu am fost întotdeauna pentru lucrul acesta, pentru că supraexpunându-te public, începi să-ți cam pierzi din umor, să nu mai fii amuzant, proaspăt. Poate și eu am fost "luat de val", atunci când am început să realizez și să prezint emisiuni de televiziune și să constat câtă notorietate îți aduc, dar acum nu aș mai face asta doar de dragul de a mă "da pe sticlă". Oricum, am foarte multe alte lucruri de făcut și mă simt bine când am agenda încărcată.

"Tot timpul mi-e dor de copiii mei"

- Care e cel mai frumos lucru pe care îl faceți împreună cu familia dvs?

- Faptul că împărțim un cămin, că îm­părtășim un spirit de familie, că sun­tem uniți și că ne iubim cu ade­vă­rat. Mie mi se face dor de copii tot tim­pul, nu numai când sunt plecat în tur­nee, dar și în timpul zilei, când lipsesc de di­mi­neața până seara de acasă, prins cu di­verse treburi. Dacă ei pleacă de­vreme la școa­lă, iar eu vin târziu acasă, se în­tâmplă să nu ne vedem de­loc, dar când ne întâlnim, fie și mă­car pentru cinci minute, atunci asta mă liniștește, mă bucură. Nu știu cât de mult îi bucură și pe ei, dar eu am ne­voie de asta, e o constantă a zilelor mele bune, frumoase, împlinite. În proiectul "A2 Wake", l-am avut mereu alături pe Alex, fiul meu cel mare. Are 19 ani, este stu­dent la Biotehno­lo­gie, în cadrul Fa­cul­tății de Agronomie, dar e pa­sio­nat și de muzică și are o grămadă de proiecte sub numele de scenă "Sybro". Face mu­zică elec­tro­nică, remixează, compune, are un studio cu câți­va prieteni și își petrece mult timp acolo, pro­movându-se pe net, pe you-tube sau fiind invitat în concerte. Ziua e operator la "A2 Wake", iar noaptea e DJ în club. Mijlociul, Pa­trick Noah, are 14 ani, face fotbal și nu vede de­cât asta în fața ochi­­lor. E în clasa a noua, la Școala Europeană. Iar mezinul, Mark Nicolas, în vârstă de 11 ani, a fă­­­cut și el fotbal, dar s-a lăsat, anun­țân­­du-ne că vrea să fie artist. Și cred că "ne scoa­tem" cu el, pentru că s-a apucat de chitară și cântă foarte bine, iar cu vocea, este extraordinar, plus că e blond cu ochii albaștri! Ce mai, Hol­lywood scrie pe el! Deo­camdată, are emoții să cânte în fața mea, sper să nu îl intimideze faptul că are un tată mai ce­lebru (deocamdată!) decât el. Mark e mai răz­vră­tit ca mine și asta nu mă bucură foarte tare, dar, în fine, sper ca ceilalți doi fii ai mei să semene mai mult cu mama lor și să fie mai calmi, mai domoli, mai temperați! Fiecare din ei are pro­blemele vârstei lui, dar orice criză în­cercăm să o sur­montăm, discu­tând. Împre­ună cu mama lor, Liliana Ștefan, în virtutea unei relații pe care o avem de mai bine de 26 de ani, încercăm să gă­sim soluții de co­mun acord și să apla­năm eventua­lele ten­siuni. Im­portant este că sun­tem prieteni, că mă străduiesc să înțeleg problemele gene­rației lor și îmi sunt dragi toți tinerii, pentru en­tu­ziasmul și energia lor, așa cum îi văd și la concertele noastre.

40 de ani de Holograf

- Înțeleg că parcul nautic e acum noua dumneavoastră "jucă­rie", dar nu pot să nu vă întreb cum conjugați aceste preocupări cu scena, studioul de înre­gistrări și repe­tițiile cu Holograf?

- E timp pentru toate! Am avut multe concerte prin țară cu Holograf, vor fi și de aici înainte, mai ales că vara s-a înstăpânit și poți adulmeca deja aromele vacanței, iar muzica e o idee ce i se aso­cia­ză întotdeauna. Trupa Holograf a trecut și prin bune, și prin mai puțin bune în ultimii ani - unul dintre membrii trupei s-a dus în lumea de Dincolo, în urmă cu exact un an, eu am suferit o intervenție chirurgicală la ni­velul carotidei, în urma căreia mi-a fost greu să îmi recuperez vocea, și mă gândeam chiar să re­nunț la scenă, dar, iată, suntem încă în fața publi­cului. Am învățat cu toții să mergem mai departe și să trăim cu suferința pe care ți-o lasă o ase­­me­nea des­păr­țire, ca cea de Mihai Coman, dra­gul nos­tru clăpar, care ne-a în­soțit mai bine de 20 de ani și care, sunt sigur, de acolo de Sus, se bucu­ră că mergem înainte și că ne ținem de pro­iectul nostru de o via­ță.

- Ați strâns rândurile și v-ați ridicat din nou pe val: anul acesta, trupa Holograf împlinește 40 de ani de la înființare! Cum îi veți aniversa?

- Am început o serie de concerte prin care marcăm această aniversare și vrem ca în toamnă să facem la București un spectacol mai amplu, în care să ne întâlnim cu foști membri, cu prietenii noștri, ne gândim deja la o formulă. Ne gândim și la un alt album, compunem în continuare și în­re­gistrăm, avem deja pregătite mai multe piese și vrem să ne găsim timp ca să lansăm un single nou, com­pus special pentru aniversarea noastră, să pre­zentăm o melodie nouă în premieră, la concertul din toamnă. Nu aș spune că am emoții, ci, mai de­grabă, că am nostalgii legate de această aniversare. Avem foarte multe amintiri frumoase care ne leagă de Holograf și mă bucur că a trecut viața împărțind scena cu colegii mei de trupă, care îmi sunt și prie­teni dragi și de nădejde, oameni nemaipomeniți, ca­ractere nobile, cu adevărat. Eu sunt un pic mai "puști" față de ei, dar deși sunt ușor trecuți de 60 de ani, după cum îi știu de plini de energie, și pe Mu­gurel Vrabete, și pe Edy Petroșel, și pe Tino Fur­tu­nă, și pe Romeo Dediu, nu ar fi exclus ca pro­iectul "Holograf", dacă vom fi sănătoși, să continue și dincolo de 50 de ani de existență. Deși uneori e bine să știi când să te oprești, cu mare drag mă uit la monștrii sacri ai rockului american sau occi­dental care și-au dus cariera până la finalul vieții. Vom vedea cum va fi! Oricum, "Holograf" are un loc bine marcat pe scena pop-rockului românesc. Sunt atâtea albume, atâtea piese, atâția oameni care ne iubesc și care leagă momente din propriile lor vieți de muzica noastră, e o istorie întreagă, așadar, care nu se va pierde și nu va fi ușor uitată. Iată, în aceste zile, a început lucrul la primul mu­sical bazat pe muzica și textele cân­tecelor noastre - "Dacă noi ne iubim", imaginat și coor­do­nat de Ju­lieta Geo­ro­iu, scris de doi ado­lescenți: Anastasia Jin­ga și Rareș Fota, pe muzica "Holograf". Este primul musical de tip "generation fusion" din Ro­mânia, și 50 de adoles­cenți, premiați la cele mai importante festivaluri de tea­tru sau de muzică din țară, au fost se­lec­tați să joace în acest musical original de/cu/despre ado­lescenți, și ilustrat doar cu piese apar­ținând trupei "Holograf". Sperăm că va fi gata pentru public la sfâr­șitul lunii ­iu­nie, iar apropierea premierei ne face foar­te curioși și nerăbdători. Luna tre­cută, piesa lui Romeo Dediu "I Need your love" a fost declarată câștigătoarea lo­cului întâi la International Songwriting Com­pe­tition: iarăși, un lucru de care suntem mândri! Pe de altă parte, colegul nostru, Iulian "Mugurel" Vra­bete a făcut și un radio pe internet, www. radioholograf. ro, care difuzează timp de 12 ore pe zi numai piese de-ale noastre, și chiar ne miram că s-au strâns în playlist, cu totul, 170 de melodii, care se derulează fără ca să se repete. Postul înre­gis­trea­ză mulți as­cul­tători, ceea ce înseamnă că sunt niște generații care se identifică cu muzica noastră, iar asta ne face să privim cu optimism viitorul.

- Vă gândiți la vacanță? Ce vă place să faceți ca să vă încărcați bateriile cu energie?

- Nu am reușit în ultimii ani să am o vacanță așa cum mi-aș dori, am "furat" doar vara trecută câteva weekenduri la mare, și nu întotdeauna cu toții, pen­tru că acum Alex merge cu prietenii lui în vacanță. Iubesc marea, obișnuiam să mergem verile în Gre­cia, pe insula Thassos, îmi plăcea să stau, pur și sim­plu, pe plajă și să contemplu orizontul. Dar re­găsesc aproximativ același sentiment și la Suli­ma­­nu, unde e de ajuns să privesc lacul, în lumina de la ori­ce oră a zilei, ca să mă detașez de toate pro­ble­mele coti­die­ne. Nu știu cum vom face cu vacan­țele anul acesta, deocamdată, ne-am creat propriul uni­vers de vacanță la "A2 Wake" și ne adunăm cu toții acolo.