- Pericolul există, pentru că Liviu Dragnea aplică deja modelul de comportament politic al lui Viktor Orban. De altfel, România a fost inclusă de comentatori politici europeni de prestigiu, în "periferia putredă a Europei", alături de Ungaria, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Malta, sau Republica Cehă. Acest "putregai" - care constă în subminarea statului de drept, a instituţiilor independente, a societăţii civile şi a presei libere, apărarea corupţilor şi protejarea crimei organizate, riscă să distrugă treptat comunitatea de valori a UE, mai ales că, o spun mai mulţi comentatori politici, Comisia Europeană, în frunte cu preşedintele ei, Jean Claude Juncker, nu a făcut absolut nimic pentru a-l stăvili. Astfel, deşi se vorbeşte despre condiţionarea repartizării fondurilor europene, în funcţie de respectarea statului de drept, nu s-a întreprins nimic concret în acest sens. Totodată, Viktor Orban este apărat de Partidul Popular European din care face parte şi care închide ochii la toate excesele sale, şi nici socialiştii europeni nu au reuşit să-l pună la punct pe Liviu Dragnea. Există însă o diferenţă notabilă între România şi Ungaria, datorată abilităţii lui Orban de a asigura o politică fiscală coerentă, un mediu de afaceri favorabil investitorilor şi o absorbţie exemplară a fondurilor europene. Totodată, echipa sa guvernamentală este alcătuită din oameni în general bine pregătiţi, care pot sta de vorbă cu omologii lor de la Bruxelles. Or, România este un dezastru la toate aceste capitole, fiind condusă de o echipă guvernamentală submediocră. Ea va fi mult mai vulnerabilă la eventualele sancţiuni europene, atunci când CE, asaltată deja de critici, se va decide, totuşi, să le aplice. Riscăm să pierdem nu numai câştigurile democratice ale ultimilor 13 ani, ci să şi sărăcim. Dezastrul nu este inevitabil, însă dacă găsim resurse interne pentru a stăvili ofensiva iliberală şi iresponsabilă a prietenului lui Viktor Orban din fruntea PSD.
- Revenit din vacanţa de Paşti, Liviu Dragnea a anunţat o listă de priorităţi a PSD, constând din modificarea Codurilor Penale şi a legilor siguranţei naţionale. Sunt oare acestea şi priorităţile românilor?
- În 2016, românii nu au votat subminarea statului de drept, ci promisiunile de bunăstare făcute de PSD. Nimeni nu a cerut, de pildă, modificarea Codurilor Penale, în afara penalilor asociaţi cu coaliţia PSD-ALDE. În schimb, mai multe categorii de angajaţi au ajuns să protesteze în stradă împotriva diminuării veniturilor rezultată din legea salarizării, impusă chiar de partidul care le promitea majorări fabuloase. Impactul nefast al acestei legi se va accentua în curând, ca urmare a inflaţiei care progresează neabătut, ceea ce înseamnă, practic, că preţurile cresc constant, anulând creşterile de pensii şi salarii. Nu trebuie să fii doctor în economie ca să-ţi dai seama că, dacă, aşa cum spune ministrul Lia Olguţa Vasilescu, salariile majorităţii bugetarilor cresc cu 3-4%, dar inflaţia a ajuns deja la peste 4%, înseamnă că veniturile şi puterea de cumpărare de fapt scad. Şi situaţia se va înrăutăţi, pentru că nu reuşim să acoperim importurile cu exporturi, ceea ce duce la deprecierea leului şi, din nou, la inflaţie. Aşadar, dacă PSD ar guverna în interesul cetăţenilor, prioritatea sa ar trebui să fie dezvoltarea economică sănătoasă, pentru a asigura sporirea reală a nivelului de trai, realibilitarea infrastructurii, care se prăbuşeşte, şi reformarea sistemului sanitar şi a educaţiei. Domnii Dragnea şi Tăriceanu sunt obsedaţi însă de salvarea penalilor şi acapararea controlului asupra serviciilor de informaţii şi telecomunicaţii speciale, şi aceasta, pentru că strategia lor pe termen lung urmăreşte anularea construcţiei democratice post-decembriste printr-o restauraţie, dacă nu explicit neo-comunistă, cert de tip autoritar. Reorientarea ţării dinspre Vest spre Est va fi doar o consecinţă previzibilă a acestui restauraţii. Văzând, aşadar, care sunt priorităţile domnului Dragnea, ar fi cazul să ne întrebăm şi noi care sunt priorităţile noastre ca naţiune, şi să găsim o formă de a le realiza înainte să fie prea târziu.