- Pericolul există, pentru că Liviu Dragnea aplică deja modelul de comportament politic al lui Viktor Orban. De altfel, România a fost inclusă de comentatori politici europeni de prestigiu, în "periferia putredă a Europei", alături de Ungaria, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Malta, sau Republica Cehă. Acest "putregai" - care constă în subminarea statului de drept, a instituțiilor independente, a societății civile și a presei libere, apărarea corupților și protejarea crimei organizate, riscă să distrugă treptat comunitatea de valori a UE, mai ales că, o spun mai mulți comentatori politici, Comisia Europeană, în frunte cu președintele ei, Jean Claude Juncker, nu a făcut absolut nimic pentru a-l stăvili. Astfel, deși se vorbește despre condiționarea repartizării fondurilor europene, în funcție de respectarea statului de drept, nu s-a întreprins nimic concret în acest sens. Totodată, Viktor Orban este apărat de Partidul Popular European din care face parte și care închide ochii la toate excesele sale, și nici socialiștii europeni nu au reușit să-l pună la punct pe Liviu Dragnea. Există însă o diferență notabilă între România și Ungaria, datorată abilității lui Orban de a asigura o politică fiscală coerentă, un mediu de afaceri favorabil investitorilor și o absorbție exemplară a fondurilor europene. Totodată, echipa sa guvernamentală este alcătuită din oameni în general bine pregătiți, care pot sta de vorbă cu omologii lor de la Bruxelles. Or, România este un dezastru la toate aceste capitole, fiind condusă de o echipă guvernamentală submediocră. Ea va fi mult mai vulnerabilă la eventualele sancțiuni europene, atunci când CE, asaltată deja de critici, se va decide, totuși, să le aplice. Riscăm să pierdem nu numai câștigurile democratice ale ultimilor 13 ani, ci să și sărăcim. Dezastrul nu este inevitabil, însă dacă găsim resurse interne pentru a stăvili ofensiva iliberală și iresponsabilă a prietenului lui Viktor Orban din fruntea PSD.
- Revenit din vacanța de Paști, Liviu Dragnea a anunțat o listă de priorități a PSD, constând din modificarea Codurilor Penale și a legilor siguranței naționale. Sunt oare acestea și prioritățile românilor?
- În 2016, românii nu au votat subminarea statului de drept, ci promisiunile de bunăstare făcute de PSD. Nimeni nu a cerut, de pildă, modificarea Codurilor Penale, în afara penalilor asociați cu coaliția PSD-ALDE. În schimb, mai multe categorii de angajați au ajuns să protesteze în stradă împotriva diminuării veniturilor rezultată din legea salarizării, impusă chiar de partidul care le promitea majorări fabuloase. Impactul nefast al acestei legi se va accentua în curând, ca urmare a inflației care progresează neabătut, ceea ce înseamnă, practic, că prețurile cresc constant, anulând creșterile de pensii și salarii. Nu trebuie să fii doctor în economie ca să-ți dai seama că, dacă, așa cum spune ministrul Lia Olguța Vasilescu, salariile majorității bugetarilor cresc cu 3-4%, dar inflația a ajuns deja la peste 4%, înseamnă că veniturile și puterea de cumpărare de fapt scad. Și situația se va înrăutăți, pentru că nu reușim să acoperim importurile cu exporturi, ceea ce duce la deprecierea leului și, din nou, la inflație. Așadar, dacă PSD ar guverna în interesul cetățenilor, prioritatea sa ar trebui să fie dezvoltarea economică sănătoasă, pentru a asigura sporirea reală a nivelului de trai, realibilitarea infrastructurii, care se prăbușește, și reformarea sistemului sanitar și a educației. Domnii Dragnea și Tăriceanu sunt obsedați însă de salvarea penalilor și acapararea controlului asupra serviciilor de informații și telecomunicații speciale, și aceasta, pentru că strategia lor pe termen lung urmărește anularea construcției democratice post-decembriste printr-o restaurație, dacă nu explicit neo-comunistă, cert de tip autoritar. Reorientarea țării dinspre Vest spre Est va fi doar o consecință previzibilă a acestui restaurații. Văzând, așadar, care sunt prioritățile domnului Dragnea, ar fi cazul să ne întrebăm și noi care sunt prioritățile noastre ca națiune, și să găsim o formă de a le realiza înainte să fie prea târziu.