În şedinţa festivă a Parlamentului, ţinută marţi, 27 martie 2018, exact la un secol de când Sfatul Ţării din Basarabia a adoptat Declaraţia de Unire cu România, liderii la putere ai coaliţiei PSD-ALDE au rostit cuvinte mari, prin care îndemnau la repetarea marelui act istoric. Şi Liviu Dragnea, liderul PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Călin Popescu-Tăriceanu, şeful ALDE şi preşedinte al Senatului României, au afirmat cu tărie că doresc să îşi pună semnăturile pe un Act al Unirii prin care Basarabia (Republica Moldova) ar reveni la patria-mamă. Vorbele frumoase şi apelurile vibrante ale celor doi lideri (la care s-au adăugat discursurile principesei Margareta, al prim-ministrului Viorica Dăncilă şi al vicepreşedintelui PD din Moldova, Adrian Candu) au dat impresia că reunificarea Basarabiei cu ţara e o chestiune de zile. "Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o naţiune democratică, liberă şi indivizibilă ne poate împiedica...", a afirmat Popescu-Tăriceanu, reducând situaţia geopolitică complexă a orei actuale la o simplă manifestare de voinţă. "Dacă vrem, putem!", a sugerat, pe linia afirmaţiilor tot mai apăsate, în ultima vreme, ale PSD-ALDE pe tema autonomizării României în raport cu UE şi NATO, organizaţiile de siguranţă din care ţara face parte.
Discursurile din şedinţa festivă a Parlamentului confirmă constatarea celor mai mulţi analişti politici, că gruparea PSD-ALDE, care a confiscat treptat, în numele "voinţei suverane" a Parlamentului pe care îl controlează total, întreaga administraţie a ţării, vrea să scape - după modelul Poloniei şi Ungariei - de "tutela" UE şi SUA, partenerii noştri occidentali. Intervenind la derapajele politice, juridice sau economice ale actualei administraţii, UE şi NATO ne tratează ca pe o colonie, ne exploatează doar în interesul lor. România poate (cred şefii PSD-ALDE), să se descurce şi singură, fără "amestec în treburile interne". PSD-ALDE au găsit, altfel spus, prilejul favorabil pentru a strecura Occidentului ameninţarea că, dacă imixtiunea în problemele interne ale României continuă (prin criticarea modificărilor legislaţiei juridice, a politicilor economice şi a blocajelor impuse statului de drept), ţara îşi poate căuta o altă direcţie de evoluţie, independentă. Ameninţarea e gravă, în primul rând chiar pentru România, pentru că, în actualul context geopolitic, de revenire la manifestările de tipul "războiului rece", nicio ţară europeană nu poate evolua absolut independent. O retragere din sfera UE şi a parteneriatul NATO ar împinge, automat, România în zona de influenţă a Rusiei, cu toate servituţile presupuse de ea. Or, memoria istorică a românilor nu este chiar atât de slabă încât să uite "beneficiile" aduse de numeroasele ocupaţii ruseşti din ultimele trei secole. "Făcătura" PSD-ALDE (care a demonstrat încă o dată că liderii săi pun interesele lor personale înaintea interesului naţional) a avut mai multe "slăbiciuni". Mai întâi, că o astfel de celebrare ar fi trebuit să aibă loc în Parlamentul de la Chişinău, locul în care, în martie 1918, s-a adoptat Declaraţia de Unire. Or, Parlamentul moldovean, chiar dacă este (încă) dominat de partide unioniste, este extrem de divizat în problema unirii cu România. Partidele unioniste se luptă între ele, în avantajul celor proruseşti şi rusofone, care - prin preşedintele antiunionist, Dodon, şi mediile înfeudate - le amintesc mereu basarabenilor de stabilitatea şi relativa bunăstare "din timpul imperiului". Pe fondul sărăciei de moment şi al corupţiei generalizate, partidele unioniste au ajuns să depindă în mai toate acţiunile lor de bunăvoinţa unor oligarhi care, după schema privatizărilor din Rusia post-sovietică, au reuşit să confişte toate resursele nedezvoltatei economii basarabene. "Stăpânii" republicii provinciale nu au nevoie de o unire care ar aduce în Basarabia regulile şi legislaţia Occidentului, principiile limitative pentru putere ale democraţiei acestuia. Ca şi "baronii" României, ei vor "independenţă" între Rusia şi Occident, deşi o asemenea poziţie este absolut iluzorie. În plus, slăbiciunea economică a Basarabiei face reticent electoratul faţă de posibila reunificare cu ţara, România fiind, din această perspectivă, mai puţin atractivă decât Rusia, care oferă locuri de muncă şi alte facilităţi celor defavorizaţi de tranziţie. Aproape o treime din populaţia fostei Moldove sovietice a migrat în străinătate. Puterea de la Bucureşti ar fi putut, în locul discursurilor "vibrante", să finalizeze acele proiecte menite să asigure independenţa energetică a Basarabiei şi, în consecinţă, crearea unor noi locuri de muncă, pentru stoparea masivei emigraţii. Politicienii români nu au reuşit să rezolve, însă, nici problema plecării tinerilor români din patria-mamă.
"Propunerile" pentru o unire rapidă din Parlamentul României sunt aventuroase şi formale. Un referendum organizat în Basarabia la propunerea Bucureştiului ar pune UE şi NATO în dificultate, pentru că ar fi calchiat după cel organizat de Rusia după anexarea Crimeei. Şi chiar dacă el s-ar finaliza pozitiv pentru România, rezultatul ar fi potenţarea Rusiei să intervină (prin Armata a XIV-a din Transnistria) pentru protejarea minorităţii rusofone. La o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu ţara, singura soluţie pentru România este sprijinirea politicienilor din Moldova în depăşirea dezbinărilor ce-i macină şi în găsirea soluţiilor care să ducă la redresarea economică. O Moldovă atractivă pentru UE şi (eventual) NATO, convinsă intern că Occidentul este singura ei cale de păstrare a identităţii, se poate reuni în mod real cu ţara. Cu condiţia, desigur, ca România însăşi să nu ajungă între exclusele familiei europene.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
