În ședința festivă a Parlamentului, ținută marți, 27 martie 2018, exact la un secol de când Sfatul Țării din Basarabia a adoptat Declarația de Unire cu România, liderii la putere ai coaliției PSD-ALDE au rostit cuvinte mari, prin care îndemnau la repetarea marelui act istoric. Și Liviu Dragnea, liderul PSD și președinte al Camerei Deputaților, și Călin Popescu-Tăriceanu, șeful ALDE și președinte al Senatului României, au afirmat cu tărie că doresc să își pună semnăturile pe un Act al Unirii prin care Basarabia (Republica Moldova) ar reveni la patria-mamă. Vorbele frumoase și apelurile vibrante ale celor doi lideri (la care s-au adăugat discursurile principesei Margareta, al prim-ministrului Viorica Dăncilă și al vicepreședintelui PD din Moldova, Adrian Candu) au dat impresia că reunificarea Basarabiei cu țara e o chestiune de zile. "Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o națiune democratică, liberă și indivizibilă ne poate împiedica...", a afirmat Popescu-Tăriceanu, reducând situația geopolitică complexă a orei actuale la o simplă manifestare de voință. "Dacă vrem, putem!", a sugerat, pe linia afirmațiilor tot mai apăsate, în ultima vreme, ale PSD-ALDE pe tema autonomizării României în raport cu UE și NATO, organizațiile de siguranță din care țara face parte.
Discursurile din ședința festivă a Parlamentului confirmă constatarea celor mai mulți analiști politici, că gruparea PSD-ALDE, care a confiscat treptat, în numele "voinței suverane" a Parlamentului pe care îl controlează total, întreaga administrație a țării, vrea să scape - după modelul Poloniei și Ungariei - de "tutela" UE și SUA, partenerii noștri occidentali. Intervenind la derapajele politice, juridice sau economice ale actualei administrații, UE și NATO ne tratează ca pe o colonie, ne exploatează doar în interesul lor. România poate (cred șefii PSD-ALDE), să se descurce și singură, fără "amestec în treburile interne". PSD-ALDE au găsit, altfel spus, prilejul favorabil pentru a strecura Occidentului amenințarea că, dacă imixtiunea în problemele interne ale României continuă (prin criticarea modificărilor legislației juridice, a politicilor economice și a blocajelor impuse statului de drept), țara își poate căuta o altă direcție de evoluție, independentă. Amenințarea e gravă, în primul rând chiar pentru România, pentru că, în actualul context geopolitic, de revenire la manifestările de tipul "războiului rece", nicio țară europeană nu poate evolua absolut independent. O retragere din sfera UE și a parteneriatul NATO ar împinge, automat, România în zona de influență a Rusiei, cu toate servituțile presupuse de ea. Or, memoria istorică a românilor nu este chiar atât de slabă încât să uite "beneficiile" aduse de numeroasele ocupații rusești din ultimele trei secole. "Făcătura" PSD-ALDE (care a demonstrat încă o dată că liderii săi pun interesele lor personale înaintea interesului național) a avut mai multe "slăbiciuni". Mai întâi, că o astfel de celebrare ar fi trebuit să aibă loc în Parlamentul de la Chișinău, locul în care, în martie 1918, s-a adoptat Declarația de Unire. Or, Parlamentul moldovean, chiar dacă este (încă) dominat de partide unioniste, este extrem de divizat în problema unirii cu România. Partidele unioniste se luptă între ele, în avantajul celor prorusești și rusofone, care - prin președintele antiunionist, Dodon, și mediile înfeudate - le amintesc mereu basarabenilor de stabilitatea și relativa bunăstare "din timpul imperiului". Pe fondul sărăciei de moment și al corupției generalizate, partidele unioniste au ajuns să depindă în mai toate acțiunile lor de bunăvoința unor oligarhi care, după schema privatizărilor din Rusia post-sovietică, au reușit să confiște toate resursele nedezvoltatei economii basarabene. "Stăpânii" republicii provinciale nu au nevoie de o unire care ar aduce în Basarabia regulile și legislația Occidentului, principiile limitative pentru putere ale democrației acestuia. Ca și "baronii" României, ei vor "independență" între Rusia și Occident, deși o asemenea poziție este absolut iluzorie. În plus, slăbiciunea economică a Basarabiei face reticent electoratul față de posibila reunificare cu țara, România fiind, din această perspectivă, mai puțin atractivă decât Rusia, care oferă locuri de muncă și alte facilități celor defavorizați de tranziție. Aproape o treime din populația fostei Moldove sovietice a migrat în străinătate. Puterea de la București ar fi putut, în locul discursurilor "vibrante", să finalizeze acele proiecte menite să asigure independența energetică a Basarabiei și, în consecință, crearea unor noi locuri de muncă, pentru stoparea masivei emigrații. Politicienii români nu au reușit să rezolve, însă, nici problema plecării tinerilor români din patria-mamă.
"Propunerile" pentru o unire rapidă din Parlamentul României sunt aventuroase și formale. Un referendum organizat în Basarabia la propunerea Bucureștiului ar pune UE și NATO în dificultate, pentru că ar fi calchiat după cel organizat de Rusia după anexarea Crimeei. Și chiar dacă el s-ar finaliza pozitiv pentru România, rezultatul ar fi potențarea Rusiei să intervină (prin Armata a XIV-a din Transnistria) pentru protejarea minorității rusofone. La o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu țara, singura soluție pentru România este sprijinirea politicienilor din Moldova în depășirea dezbinărilor ce-i macină și în găsirea soluțiilor care să ducă la redresarea economică. O Moldovă atractivă pentru UE și (eventual) NATO, convinsă intern că Occidentul este singura ei cale de păstrare a identității, se poate reuni în mod real cu țara. Cu condiția, desigur, ca România însăși să nu ajungă între exclusele familiei europene.