Cărarea copilăriei

Redactia
- Acum, primăvara, este momentul să redevenim copii. Un prilej extraordinar de a scăpa de tensiunile intime și de a fi bucuroși! -

Ingenuitatea copilăriei face ca lumea să se­mene cu un para­dis. Tot ce ne înconjoară es­te miraculos, începând cu gândăcelul care se ca­țără pe un fir de iarbă ori flu­­turele care se lea­gă­nă pe o floare. Tot ce se petrece în jurul tău te în­car­că de lumină și bucurie, un te­zaur ca­re îți dă putere și te ajută să depă­șești greutățile. Co­pi­lăria este pri­mul cerc al vieții, temelia pe care ne spri­ji­nim, fondul de amin­tiri care ne vor da tot­deauna pu­tere în anii grei de mai târ­ziu. Din păcate, odată ajunși adulți, în­chidem ușa pes­te începu­tul mi­ri­­fic al vieții, deși el ne poate fi de mare folos. Mai ales starea co­pi­lă­riei, pu­te­rea de a te bucu­ra din nimic. Stre­sul, griji­le, ten­siu­nile co­ti­die­ne ne do­mină via­ța, și din ca­uză că închi­dem sub cheie ex­pe­riența în­­ceputului de viață, când, in­di­fe­rent dacă eram bo­gați sau să­raci, ce­rul era tot­­dea­una al­­bastru și soarele era tot­dea­una pe el. Re­con­­ci­lie­rea cu co­pi­lul as­cuns în noi, pen­tru a ne regăsi se­ni­nul su­fle­­tesc și bucu­­ria vie­ții, e una din marile preo­­cu­pări ale psi­­­hologiei și psihia­triei, dar, cu pu­țină bu­nă­­voință, ne pu­tem descurca și sin­guri, în­vă­­țând să ne ascul­tăm și să ne exprimăm emo­țiile. Vor­bind, co­mu­nicând, râzând, plângând, vi­sând...
Faceți un exercițiu de încălzire, privind una din foto­gra­fiile care vă în­fățișează co­­pil. Cine erați? Mai ți­neți min­te ce vă preo­cu­pa pe atunci, ce stare de spi­rit a­veați? E­rați veseli, triști, timizi sau birui­tori? S-a mai păs­trat ce­va din trăsă­turile a­ce­­lea în omul care sun­teți? Ați de­ve­nit ce-ați vi­sat?

Jucați-vă!

Jocul era prin­ci­pa­lul nostru instru­ment de le­gătură cu lumea, să în­cercăm să îl con­tinuăm. A­dică:
l să ne ma­ni­fes­tăm creativitatea - să ne apu­căm de pictat, de cântat, să mer­gem la școli de dans, dacă în co­pilărie ne plăcea să umblăm pe poan­te, să ne apucăm să cântăm la un in­stru­ment fără să ne pese de rezultat, exact așa cum proce­dea­ză copiii. Creația este o descătu­șa­re enormă a in­teriorului o­menesc, în câteva note sau în li­niile unui de­sen ies la su­pra­față apti­tu­dini în­gro­pa­te în subconștient. Și oda­tă cu ele, bucuria de a ne ex­prima.

Mișcați-vă!

Țineți min­te de câte ori ne cer­­ta bu­nica sau ma­ma că "n-avem sta­­re", că aler­gam și mer­geam de colo-colo cât e ziu­lica de ma­re? Miș­carea echi­li­brea­ză în mod ideal ener­giile, le con­­sumă pe cele latente, înlocu­in­­du-le cu alte­le proas­­pete. Miș­­carea în­seam­nă și oxi­gen, să­nă­tate, o stare de bi­ne fizică, la în­ceput, apoi și psihică. Miș­carea ne îm­pru­mută agilitate, îți dă sen­ti­men­tul de bine în pie­lea ta, mergi pe stra­dă cu capul sus, în­cre­zător în puterile tale. De ce n-am păși și prin viață cu capul sus? Și-apoi, mișcarea te pune în le­gătură cu me­diul. E su­ficient să ieși o jumă­tate de oră din ca­să ca să simți mi­resme, să auzi foș­ne­te, să simți pre­zența pei­sajului ver­­de în via­ța ta. Mai ales acum, când arborii se pre­gă­­tesc să înmu­gu­reas­că și florile să te pri­veas­că de peste gard, plim­­ba­rea devine o bu­cu­rie. E o plim­bare prin viul lumii, o plimbare de suflet, un ener­­gizant cu efect ga­rantat.
Plimbați-vă, deci! Dar și dansați, faceți gimnastică zilnic, acasă, în bu­cătărie sau dormitor. Întindeți-vă pe uși și ri­di­cați-vă pi­cioa­rele pe mo­bi­lele afla­te la în­de­mâ­nă, mer­geți cu bi­cicleta... Veți avea e­xact sen­­ti­men­tul pe care îl trăiați în co­pi­lărie, când vă adu­nați, fericiți, de la joa­că, în fața unei bu­căți mari de pâine unse cu mar­me­ladă.
Dacă sunteți părinți, jucați-vă cu copiii. În­cercați să pătrundeți în lu­mea lor. Să parti­cipați efectiv la joc, indiferent dacă înăl­țați împreună o cazemată de ză­padă, dacă declanșați o bătălie cu bulgări sau dacă, în pri­mele zile cu soare, veți înăl­ța un zmeu, împreună cu ei. Bucuria lor este prea sinceră și contaminantă, ca să nu vă lăsați mo­­lipsiți. În plus, jo­curile de azi reme­morează jocu­rile de ieri, când eroul lor erați dvs. Chiar dacă facem atât de rar apel la ea, me­moria a înre­gistrat fotogramă de foto­gramă. Asemeni unei ar­hive, me­moria depo­zitează în ea nu doar ima­gi­nile jocu­rilor concrete - de-a prinselea, de-a baba oarba - ci mai ales liber­tatea aceea ne­măr­gi­nită, de a face ce vrei, când vrei, fără nicio con­strân­­gere. Cel mai scurt drum către fericire este să-l uităm, măcar o dată pe săp­tămână, pe TREBUIE!

Psiholog PATRICIA LALA