1. Anemia - se tratează foarte eficient cu două leacuri simple: urzicile şi gălbenuşul de ou. Primele, adică urzicile, se folosesc în alimentaţie în cure de minimum două săptămâni, perioadă de timp în care se consumă zilnic, de preferinţă fierte, pentru a fi uşor de digerat. Ideal ar fi ca în fiecare zi să se mănânce măcar 150 de grame de urzici. În paralel, se consumă gălbenuşuri de ou crude (separate doar de albuş, care nu se mănâncă), câte două pe zi. Cura cu gălbenuş de ou crud, care este bine să provină de la ouăle de casă sau ecologice, durează vreme de minimum două săptămâni, timp în care se mănâncă câte două gălbenuşuri de ou dimineaţa, de preferinţă împreună cu urzicile.
2. Astenia de primăvară - are multiple cauze, motiv pentru care şi tratamentul nu este întotdeauna foarte uşor de ales. Principala problemă este că în apariţia acestei astenii sunt implicate mai mereu două categorii de factori: fizici şi psihici. Există, oare, un remediu cu o acţiune atât de cuprinzătoare, încât să rezolve simultan ambele categorii de probleme? Ei bine, există şi, mai mult, acest remediu are o eficienţă aproape imediată, deşi este... invizibil. El se numeşte "cură de altitudine", fiind foarte simplu de aplicat. Pur şi simplu, pentru o perioadă de timp de minimum 3 zile, mergem într-o zonă montană şi ne petrecem cea mai mare parte din timp cu lungi plimbări la altitudini care să depăşească 1000 de metri. Cinci kilometri parcurşi în pas vioi în acest mediu ard surplusul de calorii, ne pun sângele în mişcare, ajută plămânii eliberaţi de poluarea oraşelor şi şoselelor să se dilate şi să lase să pătrundă un aer mult mai pur, cu efecte tonice psihice remarcabile. Apoi, ionii negativi din pădurile de conifere situate pe vârfurile versanţilor muntoşi sunt un excepţional echilibrant emoţional şi, totodată, un stimulent al proceselor de regenerare din organism. Aveţi curiozitatea să faceţi o cură de altitudine şi veţi vedea că efectele sale asupra tonusului fizic şi psihic sau chiar asupra aspectului dvs. sunt cu adevărat alchimice.
3. Avitaminoza - este una dintre problemele "clasice" care apar la ieşirea din iarnă, anotimpul cu cea mai săracă alimentaţie. Pentru a compensa deficitul vitaminelor A, C, E, PP şi din complexul B, vă propunem un mic cocktail de sănătate care se obţine foarte uşor: într-un borcan punem de seara trei linguriţe de cătină şi trei linguriţe de măceşe măcinate, peste care adăugăm jumătate de litru de apă de izvor. Se lasă acest amestec să macereze la temperatura camerei de seara şi până dimineaţa, când se adaugă miere după gust şi apoi se bea ca aperitiv. Important este să se consume şi pulberea rămasă pe fundul vasului, nu doar lichidul limpede obţinut după macerare, întrucât sedimentele sunt de asemenea foarte bogate în vitamine.
4. Boli vasculare - deşi bolile vasculare se agravează odată cu venirea primelor călduri de vară, primăvara este anotimpul în care este necesar să începem lupta cu ele. Şi tot primăvara este momentul când avem un aliat foarte puternic contra bolilor cardiovasculare: leurda. Se consumă frunzele sale crude, ca atare sau în salate, cantitatea recomandată zilnic fiind de minimum 50 de grame. O cură de o lună cu leurdă reduce colesterolul, previne scleroza vaselor de sânge, normalizează tensiunea, tonifică venele şi capilarele. Leurda este, de altfel, una din plantele cele mai complexe şi puternice ca acţiune terapeutică împotriva afecţiunilor vaselor de sânge.
5. Cistita - se reactivează frecvent în zilele răcoroase şi umede de primăvară, pe fondul scăderii imunităţii. Se tratează foarte eficient cu răşina care, primăvara, începe să curgă din nou peste ţesuturile cicatriceale ale coniferelor. Din trei linguri de răşină de brad amestecate cu un pahar (200 ml) de alcool de 90 de grade se obţine o tinctură cu efecte antiinfecţioase urinare şi cicatrizante foarte intense. Se administrează din această tinctură câte o linguriţă diluată în puţină apă de 4-6 ori pe zi, tratamentul durând vreme de 10 zile.
6. Dischinezia biliară - apare mai ales în primele săptămâni de primăvară, când sistemul digestiv obosit de excesul de grăsimi şi de proteine din alimentaţie, precum şi de traiul sedentar din timpul iernii, dă semnele cele mai evidente de boală. Fierea leneşă se tratează cel mai simplu şi eficient cu un leac de primăvară: frunzele de păpădie. Se consumă proaspete, pe stomacul gol, cu jumătate de oră înainte de mesele principale. Se recoltează frunzele de păpădie prin tăiere din rozeta bazală a plantei, se spală bine şi se păstrează la frigider într-o pungă de plastic (dar nu mai mult de 3 zile). Cu jumătate de oră înainte de a mânca se mestecă 2-3 frunze de păpădie şi apoi se înghit. Mai ales la început de primăvară, aceste frunze - veţi vedea - au un gust amar teribil, dar efectul lor asupra ficatului şi a vezicii biliare merită din plin efortul de voinţă de a le consuma. O cură cu păpădie durează minimum 21 de zile pentru întreţinerea sănătăţii vezicii biliare şi minimum 45 de zile pentru tratarea unei afecţiuni deja existente.
7. Eczemele alergice - apar primăvara, odată cu pornirea vegetaţiei, cu încălzirea aerului şi cu apariţia diferiţilor alergeni. Se tratează atât intern, cât şi extern, cu o plantă excepţională: trei-fraţi-pătaţi. Pulberea obţinută prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea a părţilor aeriene ale plantei se administrează de 4 ori pe zi, câte o linguriţă. Cura durează 3-4 luni şi începe la sfârşitul lui martie, continuând până în miezul verii. Extern, se pun cataplasme pe zonele afectate. Pulberea de trei-fraţi-pătaţi se amestecă bine cu apă, până când se formează o pastă. Această pastă se aplică pe piele printr-un tifon subţire şi se ţine vreme de 2 ore.
8. Gastrita - este una din marile probleme neplăcute ale venirii primăverii, pe care, din păcate, mai mult de 10% dintre noi o simt şi în... stomac. Din fericire, contra arsurilor şi durerilor gastrice, natura are multiple mijloace de combatere. Şi printre cele mai sigure soluţii naturale este rădăcina de obligeană, un inamic redutabil al gastritei. Această plantă nu doar reglează secreţia de sucuri gastrice şi distruge bacteriile nocive din stomac, ci acţionează chiar ca echilibrant la nivel emoţional. Aceasta, în condiţiile în care este demonstrată influenţa clară a dezechilibrelor emoţionale (traduse în special prin furie, iritare, frustrare) în declanşarea şi în menţinerea acestei afecţiuni. Se administrează pulberea de rădăcină de obligeană, câte o jumătate de linguriţă de patru ori pe zi, în cure de minimum 45 de zile.
9. Guta - este o afecţiune extrem de dureroasă, care se manifestă mai ales la sfârşitul sezonului rece, când hrana este foarte bogată în carne şi în proteine animale în general. Se folosesc împotriva gutei leacuri cu efect depurativ, care se găsesc din belşug primăvara. Dintre acestea, cea mai eficientă este seva de mesteacăn, care se obţine în primele săptămâni de la pornirea vegetaţiei, prin incizarea arborelui. Se beau 2-3 pahare pe zi de sevă de mesteacăn, în cură de minimum 2 săptămâni. Se ţine şi un regim lacto-vegetarian strict, cu multe legume crude şi cu sucuri de legume, pe o perioadă de trei luni.
10. Hipocalcemia (lipsa de calciu) - se recomandă o cură de primăvară cu lapte crud. Primăvara, când majoritatea animalelor au fătat de curând, laptele are cel mai bogat conţinut de calciu, întrucât puii în primele luni de viaţă au creştere accelerată, iar calciul din laptele de mamă susţine impresionanta dezvoltare a sistemului lor osos. Aşadar, consumaţi câte un litru de lapte (obţinut în gospodăriile ţărăneşti) crud pe zi, în cure de minimum 30 de zile. Iar dacă aveţi probleme cu asimilarea calciului, atunci adăugaţi la tratamentul dvs. cât mai multe băi de soare, pentru că stimulat de razele solare, corpul va sintetiza foarte multă vitamina D, esenţială pentru fixarea calciului.
11. Imunitatea - este serios încercată în primele două luni de primăvară. Din cauza scăderii imunităţii în această perioadă, când organismul este obosit de ieşirea din iarnă, apar mai multe infecţii respiratorii în timpul primăverii decât în lunile reci de iarnă. Pentru a vă întări rapid imunitatea, vă recomandăm din nou un leac de sezon: mugurii şi mlădiţele de mesteacăn. Din aceste ţesuturi tinere se obţine un macerat în glicerină şi alcool, pe care îl găsim acum în farmaciile specializate, după denumirea ştiinţifică a plantei: Betula alba sau Betula pubescens. Se iau de trei ori pe zi câte 30-40 de picături din maceratul glicerinat de mlădiţe de mesteacăn, în cure de minimum o lună.
12. Rinita alergică şi catarul alergic - de la începutul polenizării, în luna aprilie, şi până vara, alergia dă bătăi de cap tot mai multor persoane. Nasul înfundat, strănutul, accesele de febră sunt doar câteva din simptomele alergiei respiratorii. Cum o combatem? Tot cu un leac de primăvară: mugurii de coacăz negru (Ribes nigrum). Maceratul glicerinat din aceşti muguri îl găsim în Plafarurile şi farmaciile naturiste. Se administrează câte 30 de picături de patru ori pe zi, în cure de patru săptămâni, cu două săptămâni de pauză. Are puternica acţiune a unui cortizon natural (însă fără efecte adverse), diminuând efectele nocive ale reacţiei alergice.