* Beţia - poate lua forme foarte grave, excesul de alcool ducând la stări de intoxicaţie acută, manifestată prin stare de rău general, pierderea echilibrului şi a simţului orientării, manifestări violente, paroxistice etc. Mulţi beţivi de toate vârstele, profesionişti sau începători, ajung la spital cu salvarea, din cauza pierderii măsurii la băuturi alcoolice. Ce e de făcut, dacă deja dezastrul s-a produs? Să împiedicăm amplificarea lui. În primul rând, va fi provocată voma prin administrarea unui ceai obţinut prin opărirea a patru linguri de sunătoare cu un litru de apă, vreme de zece minute, după care se adaugă o lingură de sare. De regulă, reflexul vomitiv apare imediat ce a fost administrat acest preparat (în doză unică). Alcoolul din stomac se elimină împiedicând o intoxicare mai puternică. Odată rezolvată această problemă, se va administra ceai verde fierbinte şi tinctură de propolis (50 de picături) pe puţină pâine uscată - ambele grăbesc trezirea din beţie.
* Mahmureala - pentru a o trata, în nici un caz să nu vă "dregeţi" cu vreo băutură alcoolică, deoarece puteţi ajunge la spital cu probleme nervoase şi vegetative grave. (Mahmureala avansată se manifestă la fel ca boala Alzheimer.) Apoi, aplicaţi trei remedii româneşti tradiţionale: beţi borş cât de mult, pentru eliminarea stării de greaţă, de sete şi a durerii de cap; consumaţi 1-2 linguriţe de drojdie de bere, pentru a lua o doză zdravănă de vitamine din complexul B; luaţi 1-2 linguriţe de pulbere de ţintaură sau de anghinare, pentru a ajuta ficatul să-şi revină după acţiunea ucigaşă a alcoolului în exces.
* Supraîncărcarea stomacului, indigestia - primul pas este acelaşi de la intoxicaţia alcoolică: vomaţi, folosind un litru de infuzie de sunătoare, la care s-a adăugat o lingură de sare. Odată ce aţi eliminat toate resturile alimentare nedigerate din stomac (proces pe cât de neplăcut, pe atât de necesar), aşteptaţi vreme de jumătate de oră, apoi beţi un pahar de limonadă preparată din sucul a jumătate de lămâie şi două linguriţe de miere lichidă.
* Criza biliară - se manifestă prin stare continuă de greaţă, senzaţie de presiune sau de greutate în zona ficatului, inapetenţă, uneori şi prin dureri de cap greu de suportat. Se tratează cu un macerat obţinut dintr-o lămâie cu tot cu coajă, tăiată în felii cât mai fine şi lăsată într-o jumătate de litru de apă, vreme de 2 ore. Se mai iau 1-2 linguriţe de bitter suedez (care trebuie să fie foarte amar), diluate într-un pahar de apă.
* Arsuri stomacale, criză de gastrită - odată ce aţi digerat alimentele care au provocat aceste probleme, intraţi rapid la regim alimentar, pentru câteva zile, oricât v-ar da ghes bunătăţile de pe masă. Mâncaţi cu predilecţie alimentele care ştiţi că vă fac bine la stomac şi care sunt diferite de la un om la altul. De regulă, cel mai bine sunt tolerate de stomac: laptele, mămăliga, pâinea prăjită şi, în general, făinoasele uscate (gen covrigi, sticks-uri cu puţină sare), brânza de vaci, iaurtul bifidus, piureurile de cartofi, supele de legume (morcov, pătrunjel, ţelină, cartofi) pasate, orezul fiert simplu. Bolnavii de ulcer ar fi bine să aibă la îndemână câteva plante pe care să le ia sub formă de pulbere, câte un gram de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Aceste plante care protejează stomacul sunt: obligeana, teiul, lemnul-dulce.