Detoxifierea organismului
- În ultima vreme, postul alimentar a fost preluat de medicina ştiinţifică drept tratament de bază în multe boli. Ce-l desparte de postul creştin? În luna asta, ne aflăm în postul Crăciunului. Ce-ar trebui să mâncăm, ca pe lângă valoarea lui de abţinere şi înfrânare, postul să însemne şi sănătate?
- Din punct de vedere religios, posturile sunt considerate perioade mai lungi sau mai scurte de pocăinţă şi rugăciune pentru iertarea păcatelor, de supunere necondiţionată faţă de voinţa lui Dumnezeu, de la care se aşteaptă îndurare, sprijin în viaţă şi mântuirea sufletelor. Postul alimentar, în care se înlocuiesc alimentele de origine animală cu alimente vegetale, pe lângă semnificaţia lui spirituală, de "post al Crăciunului", constituie şi un mijloc de detoxificare a organismului, şi implicit a sângelui, cu rol foarte important pentru sănătate. Prin curăţirea corpului are loc reglarea tranzitului intestinal, facilitarea activităţii ficatului şi a vezicii biliare, reechilibrarea profilului acido-bazic, încetinirea oxidării ţesuturilor, întărirea imunităţii, tonifierea funcţiilor fiziologice vitale şi sporirea vitalităţii organismului în lupta cu bolile în continuă extindere. Deci, paralel cu zidirea curată a trupului şi zidirea spirituală a sufletului, postul are un impact pozitiv asupra îmbunătăţirii sănătăţii depline.
"Nu toţi oamenii pot să postească la fel"
- Există mai multe feluri de post (negru, parţial). Pe care-l recomandaţi?
- Considerate ca înfometări absolut necesare, bine gândite şi organizate pe perioade limitate, posturile alimentare pot avea fie un caracter total (post negru - în care se acceptă numai consumul de apă) fie un caracter parţial (în care se elimină anumite alimente "de dulce"). Ca formă intermediară de post cu lungă durată este "postul uscat", în care se acceptă consumul spre seară numai a mâncărurilor uscate, fără untdelemn, cu pâine, apă, fructe uscate şi seminţe uscate. Dar nu toţi oamenii pot să postească la fel.
Suntem datori să subliniem simptomele care pot să apară la persoanele ce adoptă postul alimentar total sau de lungă durată, dar care nu au un organism suficient de puternic, astfel încât să poată rezista cerinţelor postului. În primele zile simt senzaţii puternice de foame, eventual dureri de cap, vertij, insomnii şi greţuri (mai rar întâlnite la femei decât la bărbaţi). Aceste reacţii sunt datorate catabolizării aminoacizilor, în urma degradării unei părţi din proteinele organismului. În continuare apare o scădere progresivă a forţei musculare, stări de somnolenţă, constipaţii, diminuarea accentuată a diurezei şi reducerea substanţială a randamentului în activitatea fizică şi intelectuală. Aceste reacţii sunt datorate unei carenţe de proteine, care determină ca organismul să-şi digere propriile ţesuturi, începând cu cele bolnave şi îmbătrânite şi ulterior cu ţesuturile sănătoase. Din aceste considerente, sunt scutiţi de post "negru", cu aprobarea preotului, copiii, lăuzele, convalescenţii după operaţii sau bolnavii cronic. Postul creştinesc de 6 săptămâni ar putea fi trecut în condiţii foarte bune de către persoanele sănătoase dacă, prin alimentele de post, se asigură totalitatea principiilor nutritive şi energetice necesare organismului: carbohidraţi (prin pâine integrală, cereale integrale, orez, paste, mămăligă), proteine şi aminoacizi (prin soia, fasole, linte, alte legume şi fructe), uleiuri vegetale, miere şi produse apicole.
"Prin post, creştem rezistenţa în faţa bolilor"
- Care sunt beneficiile imediate ale postului pentru starea de sănătate?
- Din punct de vedere medical, posturile recomandate de religia creştină se ţin, după o alimentaţie necorespunzătoare, adesea excesiv carnară. Astfel, se va asigura o curăţire (depurare) a corpului de impurităţile, grăsimile şi toxinele care se acumulează, treptat, în ficat, rinichi şi, mai ales, în colon, unde blochează procesele de autoînnoire permanentă. Prin post, creştem rezistenţa în faţa bolilor. Posturile alimentare din tot cursul anului, atât postul de Crăciun cât şi postul Paştelui, constituie cele mai eficiente metode de vindecare a unor boli grave declanşate, în principal, de un regim nutritiv necorespunzător, alături de alţi factori de risc. În afară de purificarea şi dezintoxicarea organismului, alimentaţia "de post" contribuie la o autoînnoire a celulelor, o întinerire a ţesuturilor, o intensificare a vitalităţii şi o mărire a rezistenţei la boli, infecţii şi la alţi factori nefavorabili de viaţă. Totodată, scade concentraţia în proteine şi lipide din creier, precum şi doza de zaharuri din sânge şi urină. Acestea explică efectul favorabil al posturilor în remedierea principalelor boli ale civilizaţiei, respectiv cancere, cardiopatii, artrite, scleroză în plăci şi îmbătrânire prematură. De asemenea, are efecte favorabile în unele boli cronicizate ca: diabetul zaharat, ulcerul gastric şi duodenal, ateroscleroza, forme de obezitate şi celulită, boli alergice (astm, poliartrite) şi ale sistemului nervos central, senilitate precoce, intoxicaţii alimentare şi medicamentoase, gută, unele afecţiuni dermatologice.
- Cum se explică aceste modificări spectaculoase?
- Alimentele de origine animală sunt greu digerabile şi lasă cantităţi mari de toxine în mucoasa gastrică şi intestinală. Eliminarea din consum a acestor alimente în timpul posturilor stă la baza reducerii treptate a intoxicaţiilor, inclusiv a cancerelor hepatice, gastrice şi de colon. Indiferent de vârstă, postul devine o metodă sigură şi eficientă care ajută la curăţirea sângelui, ficatului şi rinichilor. Includerea zilelor de post în regimul alimentar influenţează reacţiile de dezintoxicare a organismului, reduce inflamaţiile pe tractul digestiv, asigură circulaţia normală a sângelui şi degradarea lipidelor serice. Energia necesară digestiei va fi folosită la purificarea corpului şi la îndepărtarea toxinelor şi a substanţelor reziduale din colon. Îmbunătăţind funcţiile digestive, se evită intoxicaţiile uşoare sau grave la nivelul ficatului, vezicii biliare, stomacului şi intestinelor. Un colon încărcat este însoţit de dureri de cap, ameţeli, iritabilitate, senzaţie de oboseală, tristeţe, insomnii, confuzii mentale, chiar dureri musculare şi probleme de auz şi de vedere.
"Pentru distrugerea celulelor maligne se recomandă un post de lungă durată"
- Cum ajută postul în bolile grave, cum ar fi cancerul, leucemiile?
- Ce să mâncăm pentru ca postul să fie într-adevăr o cale spre detoxifiere şi însănătoşire?
- Aşa cum am spus, unele recomandări se limitează numai la apă băută din abundenţă, eventual cu puţină miere şi câteva picături de suc de lămâie, din care se beau circa 1,5-2 litri pe zi. Pe toată durata postului, se vor înlocui produsele dăunătoare (cărnuri şi grăsimi animale) cu fructe în stare proaspătă şi legume (salate sau sucuri) care furnizează necesarul de enzime, vitamine, minerale şi fibre ce absorb şi elimină cantităţi mari de deşeuri pentru depurarea ideală a organismului. Salatele de crudităţi, servite cu ulei nerafinat şi oţet de mere sau lămâie, precum şi legumele proaspete care includ morcov, sfeclă roşie, ţelină (rădăcină şi frunze), păstârnac, ridichi, gulii, varză (albă şi roşie), pătrunjel, spanac, salată verde, ceapă, usturoi, tăiate mărunt sau rase, îşi păstrează conţinutul în vitamine, iar celuloza, ca fibră vegetală, uşurează digestia, fiind un bun laxativ natural şi stimulent al tranzitului intestinal, cu efecte bune pentru orice vârstă, începând cu sugarii, în cazuri de anemii, avitaminoze, intoxicaţii, tulburări gastrice, hepatobiliare, stomacale şi cardiace. Consumatorii de varză, conopidă şi tomate reduc riscul îmbolnăvirii de cancere (la stomac, plămâni şi prostată).
Mult indicată este cura de fructe proaspete (mere, pere, prune, struguri, cireşe, caise, piersici, pepene, afine, coacăze, măceşe, zmeură etc). În completarea meniului zilnic se pot adăuga fructe oleaginoase (nuci, arahide, alune) şi seminţe de in, ca surse excelente de fibre, după care se bea multă apă. În afară de salate şi fructe, se mai consumă: supe sau ciorbe de legume (cu dovlecei, morcov, ţelină, varză, conopidă, fasole verde), supă de roşii, fasole iahnie, soia, mâncare de cartofi, varză, mazăre, fasole păstăi şi ciuperci, ghiveci, ardei umpluţi cu orez, sarmale de post, pilaf cu orez, macaroane, mămăligă, pâine neagră şi graham, plăcinte cu nuci şi miere, rulade cu gemuri, compoturi şi ceaiuri aromate.
Având o valoare energetică mai redusă, alimentaţia cu legume şi fructe proaspete favorizează şi curele de slăbire, în caz de obezitate şi celulită. În sânge creează un mediu alcalin, care elimină otrăvurile toxice, acidul uric şi alţi acizi organici şi minerali.
- Aţi vorbit despre alimentele bune. Care sunt cele rele şi de ce trebuie să le evităm?
- Carnea consumată în exces, în timpul iernii, devine o otravă pentru organism. În general, cine mănâncă multă carne trăieşte puţin sau se îmbolnăveşte de afecţiuni grave, întrucât componentele din carne se digeră greu şi rămân mult timp în stomac şi intestine. Efecte similare au şi grăsimile animale, mezelurile (cu conservant - glutamat de sodiu), şunca, afumăturile, vânatul şi margarina. Alimentele de tip "fast-food", "hot-dog", conservanţii şi aditivii alimentari măresc în mod semnificativ incidenţa cancerelor digestive. Această alimentaţie greoaie, într-o perioadă cu consum energetic redus, slăbeşte organismul, care devine obosit, uzat, incapabil să asimileze corect hrana. Unele margarine sunt periculoase datorită conţinutului ridicat în grăsimi sintetice, care nu pot fi "arse" de organism. Acestea au în componenţa lor o serie de aditivi alimentari simbolizaţi prin litera E, unele având efecte cancerigene, provocând îndeosebi cancere gastrice.
Dar consumul zilnic de alimente gătite ori de conserve de carne nu duce doar la degenerarea celulelor, ci şi la apariţia ridurilor (pielea devine flască), a durerilor artrozice la încheieturi şi, astfel, se grăbeşte îmbătrânirea generală.
Fără pâine albă şi sucuri sintetice
- Mulţi oameni postesc doar cu pâine şi apă. Este recomandată o asemenea metodă?
- Trebuie să spun, din păcate, că în zilele noastre, unul dintre cele mai consumate alimente pe perioada postului, şi anume pâinea (mă refer la pâinea albă), provoacă tulburări foarte mari pentru sănătate. Grâul nu mai este ce-a fost odată. Puţini oameni cunosc efectele negative ale consumului de pâine albă. Preparată din făină de trei nule, este lipsită total de vitamine, enzime, săruri minerale şi fibre alimentare, conţinând numai amidon, bun pentru "apretarea stomacului". Adesea, ea, este "albită" de unii brutari prin adaus de E-uri, vitamine sintetice, minerale, conservanţi şi alte substanţe dăunătoare.
Implicaţiile consumului permanent de pâine albă constau în declanşarea unor afecţiuni cardiovasculare, inclusiv a unui posibil infarct cardiac, creşterea glicemiei şi formarea de calculi biliari şi ateroscleroză, deoarece glucidele din pâinea albă (amidonul) pot fi rapid transformate în glucoză, colesterol, lipide şi trigliceride. Mai indicată este pâinea intermediară, neagră sau grahamul care, prin tărâţe şi germeni, aduc organismului multe vitamine nealterate.
Multe persoane s-au obişnuit să consume cantităţi mari de sucuri răcoritoare sintetice, înlocuindu-le pe cele naturale, făcute din fructe de sezon. Multe din aceste sucuri industriale sunt, însă, dăunătoare pentru sănătate, ducând spre leucemie sau cancer de colon, întrucât conţin coloranţi sintetici, aromatizanţi prefăcuţi, aspartam (înlocuitor de zahăr) şi amelioratori de gust şi miros. Colorantul sintetic galben, tartrazina (E-102), interzis pentru produsele alimentare din Norvegia, Suedia, Olanda, Elveţia, Austria şi Marea Britanie, este acceptat în România, provocând unele reacţii caracteristice: edeme ale buzelor, urticarie, rinite, astm bronşic, purpură, şoc anafilactic şi dereglări ireversibile ale ficatului, uneori extrem de grave, mai ales la copii. În mod similar, colorantul galben-apus de soare (E-110), utilizat frecvent în băuturile răcoritoare, poate da alergii, indigestii, dureri abdominale şi chiar tumori.
Este demn de menţionat faptul că postul alimentar cu legume şi fructe proaspete era cunoscut încă din vremuri îndepărtate, fiind recomandat într-un cunoscut argument biblic, în care Dumnezeu le spunea primilor oameni: "Iată, vă dau vouă toată iarba ce face sămânţă şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el; aceasta va fi hrana voastră" (Geneza I-29-30). Cei care au respectat Scriptura au ajuns la vârste matusalemice, de sute de ani. Nerespectarea acestor precepte au constituit abateri care, prin repetare, au dus la "Păcatul lăcomiei".
În plus, pe toată durata postului este binevenită o cură sistematică cu vitamine (A, C, E şi complexul B), care intră în compoziţia unor enzime ce inactivează o serie de compuşi cancerigeni şi protejează organismul de efectele nocive ale radiaţiilor.
- Dar ceaiurile din plante medicinale au vreun rol în perioadele de post?
- În strategia apărării sănătăţii din perioadele de post se recomandă a se consuma, zilnic, câte 2-3 căni cu ceaiuri luate prin înghiţituri rare, din care să nu lipsească florile de arnică, coada-şoricelului, gălbenele, muşeţel, soc, trifoi roşu, frunze de salvie, anghinare, urzică, afin, mentă, mesteacăn, iarba de busuioc, coada-calului, rostopască, sânziene galbene şi sulfină. În consum se mai includ fructele de ienupăr, afin, măceş şi păducel, muguri de plop negru şi rădăcini de valeriană, obligeană, păpădie, tătăneasă.
În cazul bolnavilor de diabet zaharat, cu exces de zahăr în sânge şi urină, precum şi la hipertensivii obezi, care necesită o purificare a sângelui de deşeuri metabolice (toxine, otrăvuri), este indicat un post alimentar de 7-8 zile în care, pe lângă restricţia alimentară, se vor consuma ceaiuri medicinale de afin, salvie, nuc, mentă, dud, fasole (teci).
În bolile de circulaţie periferică (hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, ulcere varicoase, flebite, tromboze), în zilele de post se bea ceai de trifoi roşu, un excelent purificator al sângelui şi detoxifiant al organismului. În paralel se vor face şi câteva băi locale sau aplicaţii de cataplasme, comprese şi frecţii cu infuzii sau decocturi din plante care favorizează circulaţia normală a sângelui şi au proprietăţi antiseptice şi cicatrizante.
- Cum să ne adaptăm stilul de viaţă la perioada posturilor?
- În timpul posturilor, de lungă sau de scurtă durată, este binevenită mişcarea în aer liber (inclusiv mersul pe jos), făcută dimineaţa, pentru oxigenarea normală a creierului şi pentru instalarea unei bune dispoziţii ce va permite trecerea la o muncă plăcută, fără a exagera efortul fizic sau intelectual.
Atât pentru persoanele sănătoase cât şi pentru cele bolnave este indicat ca, pe toată durata postului, să se facă zilnic un masaj uscat, prin periere pe piele, în direcţia inimii, pentru intensificarea circulaţiei sângelui, deschiderea porilor, eliminarea toxinelor şi îndepărtarea celulelor moarte.
Prin această activitate fizică şi printr-un regim alimentar adecvat se asigură o stare de bine sub aspect fizic şi psihic. Pe toată durata postului, respectând o moderaţie în regimul alimentar, se vor cunoaşte efectele benefice prin mai multă energie vitală, creatoare, emoţională şi spirituală, o sănătate mult îmbunătăţită şi creşterea dorinţei de viaţă lungă.
La sfârşitul postului pe care-l străbatem, care premerge Naşterea Domnului Iisus Hristos, vom avea un organism sănătos şi curat, atât fizic cât şi sufletesc, şi vom putea aştepta cu încredere venirea Sărbătorilor.