- Sistemul de învăţământ este deja un eşec naţional, dacă ne gândim că românii cheltuiesc cel mai puţin pe cărţi din toată UE - în medie, 3,15 euro pa an, faţă de 12,5 euro în Ungaria, de pildă, şi că un sfert dintre tinerii între 24-30 de ani, nici nu muncesc, nici nu învaţă, ceea ce ne plasează pe locul patru în UE la acest nedorit parametru. Dar unde să înveţe copiii României, când însuşi ministrul educaţiei, Liviu Pop, le-a recomandat părinţilor să nu-i ducă la şcoli care nu au aviz de funcţionare? Cum 80% din şcoli sunt în această situaţie, rezultă că doar 20% din copii ar trebui să meargă la şcoală. Este concluzia logică a unei declaraţii aberante, făcute de un ministru depăşit de exigenţele funcţiei, membru al unui guvern preocupat de stadioane, mai mult decât de şcoli. Mai iresponsabil şi mai slab pregătit decât oricare dintre antecesorii săi, ministrul PSD, Liviu Pop, nu s-a ocupat nici el de şcoli, ci aproape exclusiv de epurarea politică a inspectoratelor, demiţând prin fax 13 inspectori generali, numiţi prin concurs de guvernele anterioare. Potrivit presei, ei vor fi înlocuiţi de oameni aleşi personal de ministru, fără implicarea departamentelor de evaluare sau resurse umane. Şi aceasta, după ce, imediat după alegeri, PSD i-a readus pe funcţii pe directorii de şcoli care căzuseră la concursul organizat de guvernul Cioloş, asigurându-se, astfel, că tot clientela partidului domină funcţiile de conducere din educaţie, reforma fiind deja îngropată de guvernul Ponta, după masacrarea Legii educaţiei, prin ordonanţă de urgenţă. Totul pentru a salva mediocritatea şi impostura clientelei politice, protagonistă a scandalurilor de plagiat. Nu ne mirăm deci că, la început de an, elevii din clasa a V-a nu au manuale - cu excepţia, desigur, a manualului de sport! Politizarea excesivă, clientelismul şi incompetenţa managerială nu pot duce decât la compromiterea generaţiilor aflate acum în şcoli şi facultăţi, în plină eră a economiei bazate pe cunoaştere. O eră în care România nici nu a intrat şi, atâta vreme cât este guvernată de politruci semidocţi, nici nu va dori să intre.
- Sărbătorirea centenarului Marii Uniri în 2018 se anunţă marcată de festivism, lipsită de proiecte relevante pentru naţiune şi umbrită de atitudinea provocatoare a UDMR. Riscăm oare să ratăm acest moment istoric?
- În nici un caz centenarul nu va fi salvat de guvernul Tudose, cu un ministru al culturii provenit din presa tabloidă şi cu un deficit bugetar care s-a triplat în ultimele opt luni. Bani pentru proiecte de anvergură nu vor fi, iar proiecte de calitate nu are cine alege. Este de-a dreptul comic să citeşti în programul PSD, despre proiectul unei "autostrăzi culturale", între cele trei provincii istorice, în condiţiile în care construcţia unei autostrăzi rutiere care să lege Vechiul Regat de Transilvania s-a dovedit un eşec al tuturor guvernelor post-decembriste. Vom întâmpina, deci, centenarul Marii Uniri mergând la Alba Iulia pe aceleaşi drumuri ca în vremea lui Ceauşescu. Cu PSD şi ALDE blocate într-o retorică naţionalistă fără acoperire, şi depăşite de problemele economice pe care le-au generat, singura dezbatere pe tema Marii Uniri i s-a datorat liderului UDMR, Kelemen Hunor, care, într-o Europă fără frontiere interne, a ţinut să reînvie concepţia anacronică şi urât mirositoare a incompatibilităţii între interesele maghiarilor şi interesele românilor. Deasupra acestei provocări planează umbra lui Putin, căci Rusia a stimulat tot timpul tensiunile interetnice în Transilvania, chiar dacă atitudinea liderului UDMR este dictată prin intermediarul Kremlinului de la Budapesta, Viktor Orban. Cât de uniţi vom şti să fim în faţa ameninţării ruseşti, în condiţiile în care o mare parte a populaţiei nici nu este conştientă de ea? Greu de spus, mai ales că ultima sută de ani ne-a dus de la Brătianu la Tudose şi Dragnea, graţie, desigur, celor 45 de ani de comunism, care ne-au distrus elitele, mai drastic decât cele cinci secole de dominaţie otomană. Dacă perseverăm în această direcţie, ar trebui să ne îngrijoreze mai puţin sărbătorirea, probabil neadecvată, a evenimentului de acum o sută de ani, cât soarta ţării în următoarea sută de ani. Dar pentru salvarea unei Românii capturate de corupţi, ostilă faţă de elitele autentice şi indiferentă la exodul forţei de muncă, nimeni nu a prezentat până acum un proiect viabil.