Spre sfârşitul verii, aproape în fiecare seară vedem, de ani buni, reportaje TV cu mistreţi distrugând culturile agricole, în special porumbul, dar şi ţărani cu feţe triste şi, deseori, schimonosite de muncă şi de trecerea anilor, cerând public autorităţilor să aibă milă şi respect faţă de munca lor.
Cu trei ani în urmă, citindu-mi plângerea ce se referea la faptul că mistreţii îmi distruseseră grădina (satul Hârşa), doamna Rodica Paraschiv, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova la acea vreme, m-a asigurat (pe adresa mea de e-mail) că, citez: (...) "Legea, în forma actuală, este inaplicabilă. (...) s-au făcut demersurile necesare pentru ca legea respectivă să fie modificată...". De ani buni, primari de comune şi preşedinţi de Consilii Judeţene caută (dar se fac că nu găsesc!) soluţii pentru ca mistreţii să nu le mai distrugă culturile proprietarilor.
Domnilor edili, nu vă mai chinuiţi să deschideţi o uşă care-i deja dată de perete, veniţi în satul Hârşa (Prahova) şi ţăranii de aici vă vor da soluţia: reduceţi numărul mistreţilor, aşa cum era cu 10-15 ani în urmă, şi asiguraţi-le acestora suficientă hrană. O dată ce aceste două cerinţe vor fi îndeplinite (atât pe hârtie, cât şi pe teren!), mistreţii vor sta liniştiţi şi sătui acolo unde le este locul: PĂDUREA.
Mi-amintesc, stimaţi cititori, cum din puţinul porumb adunat de pe "lotul ajutător'", biata mea mamă oprea o parte pentru mămăligă (pentru că la ţară nu se găsea mereu pâine), iar cu restul, creştea păsări şi un porc pe care-l ţinea legat cu o frânghie de un picior şi de un copac (ca să ţină umbră). Şi pentru ca să nu râme terenul care-i era destinat, îi băga porcului sârmă-n nas (rât).
Ing. ALEXANDRU DUMITRU - e-mail: joc_matematic@yahoo.com