În 2006, când i s-a acordat Premiul Nobel pentru literatură, Orhan Pamuk avea 54 de ani şi şapte cărţi publicate. Doar cu un an înainte stârnise furia guvernului de la Ankara, fiindcă vorbise într-un ziar elveţian de genocidul armenilor din 1915, subiect tabu în Turcia. (Tot el fusese şi primul intelectual musulman care-i luase apărarea lui Salman Rushdie, condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, pentru "Versetele satanice".) Doar protestele lumii literare internaţionale au determinat justiţia turcă să-i retragă lui Pamuk inculparea de "insultă a naţiunii", care i-ar fi adus ani grei de închisoare. Probabil că şi asta a contat în voturile juriului Nobel, care i-au adus popularitate mondială şi l-au pus la adăpost de represalii, astfel încât şi azi are curajul să-şi exprime public dezacordul cu regimul islamo-conservator, dictatorial al lui Erdogan. Celebritatea datorată traducerii cărţilor lui în multe ţări a demonstrat şi că e un foarte bun scriitor, aflat în puterea vârstei creatoare: din 2006 încoace a mai publicat opt volume. Toată opera lui o avem, foarte bine tradusă de Luminiţa Munteanu, în seria de autor de la Polirom şi cine i-a citit romanele a putut observa că există în ele teme recurente, pe fundalul istoriei otomane şi al Turciei moderne, iar una dintre ele este relaţia tată-fiu într-o societate patriarhală. Pentru Pamuk, obsesia legăturilor paternale şi filiale are o rădăcină autobiografică: propriul tată, un burghez stambuliot francofil, cu veleităţi literare, şi-a abandonat soţia şi cei doi copii, fiindcă viaţa familială în comunitatea strict reglată din Turcia îl plictisea şi a dispărut fără urmă la Paris. Suferind de absenţa tatălui, de lipsa de încredere şi modele la vârsta dificilă a adolescenţei, Pamuk şi-a construit o lume romanescă pornind de la propriile răni secrete, o lume impregnată cu un soi de melancolie-tristeţe specific turcească, numită hüzün, un fel de dor care doare. Împreună cu temele relaţiei tată/fiu, maestru/ discipol, culpă/pedeapsă, predestinare/libertate de opţiune, melancolia asta e perceptibilă şi în frumosul roman pe care vi-l recomand azi. Ca şi Rushdie, Pamuk se inspiră din "marea de poveşti" orientale, dar are şi conştiinţa realităţii istorice turceşti de ieri şi de azi, precum şi o bună cunoaştere a culturii europene. Integrând în urzeala epică mitul grecesc-occidental al lui Oedip şi legenda persană a lui Rostam şi Sohab din "Cartea Şahilor" a lui Ferdousi (anul 1000), orientalul occidentalizat Pamuk spune povestea lui Cem Celic, un băiat părăsit de tată, din anii '80 ai secolului trecut şi până prin 2014. Licean, Cem visează să devină scriitor, dar sărăcia familiei de după plecarea tatălui îl determină în vacanţă să muncească pentru un meşter fântânar, Mahmut, un înţelept tenace, mare povestitor de pilde din folclorul coranic. Încrederea şi admiraţia pe care i-o inspiră îl fac pe băiat să vadă în el o autoritate paternă. În aceeaşi vacanţă de la 16 ani Cem descoperă şi dragostea în persoana unei actriţe de teatru ambulant, care are dublul vârstei lui. Construit ca o dramă în trei părţi plină de întorsături spectaculoase, romanul, cu o profunzime de teme imbricate, excelează mai ales prin scriitura de o mare forţă narativă, foarte vizuală, dar fără exotisme de carton.
Selecţia "Formula AS"
* Orhan Pamuk, "Femeia cu Părul Roşu", traducere şi note de Luminiţa Munteanu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 272 p.
În 2006, când i s-a acordat Premiul Nobel pentru literatură, Orhan Pamuk avea 54 de ani şi şapte cărţi publicate. Doar cu un an înainte stârnise furia guvernului de la Ankara, fiindcă vorbise într-un ziar elveţian de genocidul armenilor din 1915, subiect tabu în Turcia. (Tot el fusese şi primul intelectual musulman care-i luase apărarea lui Salman Rushdie, condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, pentru "Versetele satanice".) Doar protestele lumii literare internaţionale au determinat justiţia turcă să-i retragă lui Pamuk inculparea de "insultă a naţiunii", care i-ar fi adus ani grei de închisoare. Probabil că şi asta a contat în voturile juriului Nobel, care i-au adus popularitate mondială şi l-au pus la adăpost de represalii, astfel încât şi azi are curajul să-şi exprime public dezacordul cu regimul islamo-conservator, dictatorial al lui Erdogan. Celebritatea datorată traducerii cărţilor lui în multe ţări a demonstrat şi că e un foarte bun scriitor, aflat în puterea vârstei creatoare: din 2006 încoace a mai publicat opt volume. Toată opera lui o avem, foarte bine tradusă de Luminiţa Munteanu, în seria de autor de la Polirom şi cine i-a citit romanele a putut observa că există în ele teme recurente, pe fundalul istoriei otomane şi al Turciei moderne, iar una dintre ele este relaţia tată-fiu într-o societate patriarhală. Pentru Pamuk, obsesia legăturilor paternale şi filiale are o rădăcină autobiografică: propriul tată, un burghez stambuliot francofil, cu veleităţi literare, şi-a abandonat soţia şi cei doi copii, fiindcă viaţa familială în comunitatea strict reglată din Turcia îl plictisea şi a dispărut fără urmă la Paris. Suferind de absenţa tatălui, de lipsa de încredere şi modele la vârsta dificilă a adolescenţei, Pamuk şi-a construit o lume romanescă pornind de la propriile răni secrete, o lume impregnată cu un soi de melancolie-tristeţe specific turcească, numită hüzün, un fel de dor care doare. Împreună cu temele relaţiei tată/fiu, maestru/ discipol, culpă/pedeapsă, predestinare/libertate de opţiune, melancolia asta e perceptibilă şi în frumosul roman pe care vi-l recomand azi. Ca şi Rushdie, Pamuk se inspiră din "marea de poveşti" orientale, dar are şi conştiinţa realităţii istorice turceşti de ieri şi de azi, precum şi o bună cunoaştere a culturii europene. Integrând în urzeala epică mitul grecesc-occidental al lui Oedip şi legenda persană a lui Rostam şi Sohab din "Cartea Şahilor" a lui Ferdousi (anul 1000), orientalul occidentalizat Pamuk spune povestea lui Cem Celic, un băiat părăsit de tată, din anii '80 ai secolului trecut şi până prin 2014. Licean, Cem visează să devină scriitor, dar sărăcia familiei de după plecarea tatălui îl determină în vacanţă să muncească pentru un meşter fântânar, Mahmut, un înţelept tenace, mare povestitor de pilde din folclorul coranic. Încrederea şi admiraţia pe care i-o inspiră îl fac pe băiat să vadă în el o autoritate paternă. În aceeaşi vacanţă de la 16 ani Cem descoperă şi dragostea în persoana unei actriţe de teatru ambulant, care are dublul vârstei lui. Construit ca o dramă în trei părţi plină de întorsături spectaculoase, romanul, cu o profunzime de teme imbricate, excelează mai ales prin scriitura de o mare forţă narativă, foarte vizuală, dar fără exotisme de carton.
În 2006, când i s-a acordat Premiul Nobel pentru literatură, Orhan Pamuk avea 54 de ani şi şapte cărţi publicate. Doar cu un an înainte stârnise furia guvernului de la Ankara, fiindcă vorbise într-un ziar elveţian de genocidul armenilor din 1915, subiect tabu în Turcia. (Tot el fusese şi primul intelectual musulman care-i luase apărarea lui Salman Rushdie, condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, pentru "Versetele satanice".) Doar protestele lumii literare internaţionale au determinat justiţia turcă să-i retragă lui Pamuk inculparea de "insultă a naţiunii", care i-ar fi adus ani grei de închisoare. Probabil că şi asta a contat în voturile juriului Nobel, care i-au adus popularitate mondială şi l-au pus la adăpost de represalii, astfel încât şi azi are curajul să-şi exprime public dezacordul cu regimul islamo-conservator, dictatorial al lui Erdogan. Celebritatea datorată traducerii cărţilor lui în multe ţări a demonstrat şi că e un foarte bun scriitor, aflat în puterea vârstei creatoare: din 2006 încoace a mai publicat opt volume. Toată opera lui o avem, foarte bine tradusă de Luminiţa Munteanu, în seria de autor de la Polirom şi cine i-a citit romanele a putut observa că există în ele teme recurente, pe fundalul istoriei otomane şi al Turciei moderne, iar una dintre ele este relaţia tată-fiu într-o societate patriarhală. Pentru Pamuk, obsesia legăturilor paternale şi filiale are o rădăcină autobiografică: propriul tată, un burghez stambuliot francofil, cu veleităţi literare, şi-a abandonat soţia şi cei doi copii, fiindcă viaţa familială în comunitatea strict reglată din Turcia îl plictisea şi a dispărut fără urmă la Paris. Suferind de absenţa tatălui, de lipsa de încredere şi modele la vârsta dificilă a adolescenţei, Pamuk şi-a construit o lume romanescă pornind de la propriile răni secrete, o lume impregnată cu un soi de melancolie-tristeţe specific turcească, numită hüzün, un fel de dor care doare. Împreună cu temele relaţiei tată/fiu, maestru/ discipol, culpă/pedeapsă, predestinare/libertate de opţiune, melancolia asta e perceptibilă şi în frumosul roman pe care vi-l recomand azi. Ca şi Rushdie, Pamuk se inspiră din "marea de poveşti" orientale, dar are şi conştiinţa realităţii istorice turceşti de ieri şi de azi, precum şi o bună cunoaştere a culturii europene. Integrând în urzeala epică mitul grecesc-occidental al lui Oedip şi legenda persană a lui Rostam şi Sohab din "Cartea Şahilor" a lui Ferdousi (anul 1000), orientalul occidentalizat Pamuk spune povestea lui Cem Celic, un băiat părăsit de tată, din anii '80 ai secolului trecut şi până prin 2014. Licean, Cem visează să devină scriitor, dar sărăcia familiei de după plecarea tatălui îl determină în vacanţă să muncească pentru un meşter fântânar, Mahmut, un înţelept tenace, mare povestitor de pilde din folclorul coranic. Încrederea şi admiraţia pe care i-o inspiră îl fac pe băiat să vadă în el o autoritate paternă. În aceeaşi vacanţă de la 16 ani Cem descoperă şi dragostea în persoana unei actriţe de teatru ambulant, care are dublul vârstei lui. Construit ca o dramă în trei părţi plină de întorsături spectaculoase, romanul, cu o profunzime de teme imbricate, excelează mai ales prin scriitura de o mare forţă narativă, foarte vizuală, dar fără exotisme de carton.
Alte articole din acest numar
- VIOREL ILIŞOI, un nume pentru marele reportaj - "Nu-mi place să vorbesc despre mine. Sunt un ins retras"
- Bunica şi vecinele ei
- O lumină în disperare...
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
