Nu îmi aduc aminte exact prima mea întâlnire cu Sfântul. Ceea ce m-a atras a fost faptul că este un sfânt "nou", trăit în zilele noastre, un timp al uitării celor veşnice şi al prăznuirii celor efemere, un timp al negării şi al înstrăinării. Apoi a venit criza... Soţul meu a avut un accident rutier, iar faptul că eu mă aflam peste mări şi ţări, neputincioasă să îmi ajut Sufletul, mă făcea să înnebunesc de spaimă şi neputinţă. Spaima ca el să nu rămână cu un handicap grav, neputinţa faţă de "minunatele" servicii din cadrul spitalelor de urgenţă de la noi. M-am aruncat asupra Acatistului Sfântului Nectarie, cu disperarea soluţiei unice, şi când am ajuns la versul "Bucură-te că ne povăţuieşti să nu căutăm ajutor de la oameni, ci de la Dumnezeu", am înţeles că în timp ce căutam disperată doctorii pământeşti "perfecţi", îl găsisem pe doctorul-fără-de-arginţi din cer, care era acolo, cu mine, ascultându-mi rugăciunea şi mângâindu-mi sufletul cutremurat. Şi da, minunea a venit! După îndelungi cercetări şi consultaţii, s-a ajuns la concluzia că operaţia riscantă, dar care părea inerentă, nu era neapărat necesară şi soţul meu se va recupera fizic, cu un tratament îndelungat. Oare întâmplător, în acatistul Sfântului, nevoia de răbdare este pomenită de atâtea ori?! Părea să fie spus anume pentru mine, obişnuită cu ritmul acut al vieţii moderne.
Câţiva ani mai târziu, am ridicat din nou rugi Sfântului, de data asta pentru mine. O problemă de sănătate îndelung amânată devenise stringentă, operaţia făcută relevase ceva îngrijorător şi vindecarea de după intervenţie nu a venit imediat. Răbdarea şi credinţa din nou îmi erau puse la încercare. Aşa că am început să citesc Acatistul Sfântului în fiecare seară, vreme de 40 de zile, aşa cum mi-am propus, înduplecând sprijin şi îndurare din partea lui. Nu a fost uşor: ca un făcut, eram foarte obosită, adormeam de nenumărate ori în timp ce citeam, gândurile îmi zburau aiurea şi nu mă puteam concentra să mă rog şi cu mintea, nu numai cu vorbele, de parcă ceva sau cineva mi se punea în cale...
Dar Sfântul meu drag a ascultat ruga mea, şi de data aceasta! Şi deşi nu sunt refăcută total, sunt vindecată! Va mai trece ceva vreme până voi reveni aşa cum am fost înainte, dar Sfântul a fost şi este alături de mine în toate clipele vieţii. Şi atunci când doctorul mi-a repetat să nu cad în disperare, dacă revenirea nu este imediată, şi atunci când am găsit remediile naturiste care să susţină vindecarea, şi în suportul soţului meu şi, mai ales, în îmbărbătarea, curajul şi credinţa că va fi bine, gânduri ce răsăreau în minte, parcă venite de undeva din neant. Oare ne dăm seama îndeajuns cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, încât ne dă în dar Stâlpi de sprijin adevăraţi, precum Sfântul Nectarie, sprijin ceresc, ca să ne ridicăm din Căderi? El este acolo de fiecare dată, gata să ne ajute, chiar când Credinţa noastră nu este nici cât o frântură din legendara boabă de muştar...
VERONICA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
