Poate că Dumnezeu mi-a dat dinadins să trăiesc suferinţa, pentru ca să preţuiesc fericirea ca pe un dar ceresc. Surprinsă, speriată puţin şi timidă, m-am lăsat atrasă în jocul iubirii, pe care nu-l mai cunoscusem până atunci. Credeam că dragostea se învaţă, se imită. Mă înşelasem. Totul vine pe nepregătite, spontan. O vrajă care te cuprinde, te ameţeşte, şi de care nu poţi să scapi. Eu am îmbrăcat iubirea ca pe-o cămaşă. O port cu mine în fiece clipă, în fiece loc. E incredibil ce puteri uriaşe ne conferă un sentiment de dragoste împărtăşit. Viaţa mi-a fost schimbată în câteva luni de un om minunat, un tânăr care îmi oferă necondiţionat sprijin sufletesc, siguranţă şi înţelegere. Când l-am cunoscut, mi-a dăruit la început zâmbetul, semnul delicat al prieteniei, zâmbetul de care aveam mare nevoie, pentru că eu nu mai ştiam să zâmbesc. A fost lângă mine, ţinându-mă de mână exact atunci când aveam nevoie, atunci când simţeam că nu pot merge mai departe. Dacă la 16 ani, medicii, prin transplantul renal pe care mi l-au făcut, mi-au adăugat ani vieţii, EL este cel care îmi dă viaţă anilor. Îmi înţelege suferinţa, îmi dă curaj, mă iubeşte aşa cum sunt. Ce tare îmi simt bătând inima când primesc buchetul de flori, în spatele căruia se ascunde chipul celui care îmi este atât de drag! Frumuseţea i se vede în ochi, acolo unde este locul dragostei pentru mine. Înainte de a-l cunoaşte, mereu eram tristă, anxioasă, pentru că rezervorul sufletului meu era gol. Acum, când acest rezervor a fost umplut cu iubire, tristeţea a devenit fericire, iar teama a devenit curaj. Îl iubesc şi pentru ceea ce este şi pentru ceea ce sunt eu, atunci când sunt alături de el: o luptătoare îndrăgostită. Trăiesc şi mă bucur de frumuseţea vieţii, de frumuseţea naturii, de armonia care mă-nconjoară şi pe care o înţeleg mai bine ca până acum. Mai profund. Lungile plimbări, cu mâinile unite în încleştarea iubirii, se petrec ca în transă, undeva, într-un alt timp. Acum, când vă scriu frumoasa mea poveste de dragoste, EL, iubitul meu, este alături de mine, pe un pat de spital, încurajându-mă să lupt cu o boală fără sfârşit. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat posibilitatea de a-mi aşterne pe hârtie povestea de dragoste, vă mulţumesc că existaţi. Vă iubesc.
GEORGIANA - Iaşi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
