Poate că Dumnezeu mi-a dat dinadins să trăiesc suferința, pentru ca să prețuiesc fericirea ca pe un dar ceresc. Surprinsă, speriată puțin și timidă, m-am lăsat atrasă în jocul iubirii, pe care nu-l mai cunoscusem până atunci. Credeam că dragostea se învață, se imită. Mă înșelasem. Totul vine pe nepregătite, spontan. O vrajă care te cuprinde, te amețește, și de care nu poți să scapi. Eu am îmbrăcat iubirea ca pe-o cămașă. O port cu mine în fiece clipă, în fiece loc. E incredibil ce puteri uriașe ne conferă un sentiment de dragoste împărtășit. Viața mi-a fost schimbată în câteva luni de un om minunat, un tânăr care îmi oferă necondiționat sprijin sufletesc, siguranță și înțelegere. Când l-am cunoscut, mi-a dăruit la început zâmbetul, semnul delicat al prieteniei, zâmbetul de care aveam mare nevoie, pentru că eu nu mai știam să zâmbesc. A fost lângă mine, ținându-mă de mână exact atunci când aveam nevoie, atunci când simțeam că nu pot merge mai departe. Dacă la 16 ani, medicii, prin transplantul renal pe care mi l-au făcut, mi-au adăugat ani vieții, EL este cel care îmi dă viață anilor. Îmi înțelege suferința, îmi dă curaj, mă iubește așa cum sunt. Ce tare îmi simt bătând inima când primesc buchetul de flori, în spatele căruia se ascunde chipul celui care îmi este atât de drag! Frumusețea i se vede în ochi, acolo unde este locul dragostei pentru mine. Înainte de a-l cunoaște, mereu eram tristă, anxioasă, pentru că rezervorul sufletului meu era gol. Acum, când acest rezervor a fost umplut cu iubire, tristețea a devenit fericire, iar teama a devenit curaj. Îl iubesc și pentru ceea ce este și pentru ceea ce sunt eu, atunci când sunt alături de el: o luptătoare îndrăgostită. Trăiesc și mă bucur de frumusețea vieții, de frumusețea naturii, de armonia care mă-nconjoară și pe care o înțeleg mai bine ca până acum. Mai profund. Lungile plimbări, cu mâinile unite în încleștarea iubirii, se petrec ca în transă, undeva, într-un alt timp. Acum, când vă scriu frumoasa mea poveste de dragoste, EL, iubitul meu, este alături de mine, pe un pat de spital, încurajându-mă să lupt cu o boală fără sfârșit. Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat posibilitatea de a-mi așterne pe hârtie povestea de dragoste, vă mulțumesc că existați. Vă iubesc.
GEORGIANA - Iași