Ca editor care coordonează colecţia de literatură străină "Biblioteca Polirom", în care apar mii de cărţi, cronicar în presa culturală al altor câteva sute, traducător al unor prozatori şi poeţi americani, e de presupus că Bogdan-Alexandru Stănescu a învăţat multe despre modul cum poate da literatura corp şi sens sentimentelor şi ideilor, chiar şi celor mai confuze. Ştie care sunt trucurile de efect ale prozei contemporane şi totuşi, în suita de 12 povestiri pe care vi-o recomand azi, nu lasă deloc impresia că ar recurge la reţete literare second hand. Nimic nu pare confecţionat în textele lui cu personaje recurente şi fire epice înnodate de la o poveste la alta. Ştiu că sinceritatea, autenticitatea nu sunt în sine criterii de apreciere a literaturii de ficţiune, că prozatorul care te minte adevărat ajunge la ele printr-un soi de GPS al talentului nutrit cu propria experienţă de viaţă şi lectură. Paradoxala basculă în care ponderea bagajului cultural ţine la înălţime naturaleţea povestirii funcţionează de minune la B.A. Stănescu. Trimiterea din titlu la Kaspar Hauser, legendarul copil crescut de lupi, este un artificiu livresc, o metaforă pentru lumea marginală şi violentă în care îşi petrece anii de formare şi deformare personajul narator Bobiţă. Dar în afară de asta, fiecare povestire despre copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui în Bucureştiul anilor 1980-2000 adaugă, ca într-un documentar expresionist, o altă dimensiune lumii re-create de scriitor. Părăsit de tată, crescut de o mamă prin viaţa căreia trec mai mulţi bărbaţi în care el caută un substitut de părinte, copilul şi apoi adolescentul neglijat e modelat de lumea dură a găştilor de cartier şi a cârciumilor, o umanitate mizeră portretizată excepţional, inclusiv prin limbajul specific, înregistrat fidel. (Copilăria personajului alter-ego Bobiţă se aseamănă surprinzător cu aceea a lui Dan C. Mihăilescu, a lui Ştefan Agopian, a Tiei Şerbănescu - toţi ajunşi, ca şi Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitori de prima mână prin pasiunea înnăscută, vocaţia pentru carte, deşi ar fi putut atât de uşor să se piardă în mediul trivial). Povestirile ne arată un Bobiţă student, jurnalist cultural, agent literar, cu nevastă şi copil - luptându-se mereu cu dependenţa de alcool, dezamăgirea de sine, depresia cu distorsiuni şi contorsiuni pe marginea vidului. Cu o luciditate sfâşiată de contradicţii, Bogdan-Alexandru Stănescu dezbracă până la piele o realitate trăită pentru a îmbrăca în fraze ce reverberează emoţional în orice cititor, fiindcă reuşesc să sugereze şi indicibilul. De aceea, "Copilăria lui Kaspar Hauser" mi se pare o carte de top.
Selecţia "Formula AS"
* Bogdan-Alexandru Stănescu, "Copilăria lui Kaspar Hauser", Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 254 p.
Ca editor care coordonează colecţia de literatură străină "Biblioteca Polirom", în care apar mii de cărţi, cronicar în presa culturală al altor câteva sute, traducător al unor prozatori şi poeţi americani, e de presupus că Bogdan-Alexandru Stănescu a învăţat multe despre modul cum poate da literatura corp şi sens sentimentelor şi ideilor, chiar şi celor mai confuze. Ştie care sunt trucurile de efect ale prozei contemporane şi totuşi, în suita de 12 povestiri pe care vi-o recomand azi, nu lasă deloc impresia că ar recurge la reţete literare second hand. Nimic nu pare confecţionat în textele lui cu personaje recurente şi fire epice înnodate de la o poveste la alta. Ştiu că sinceritatea, autenticitatea nu sunt în sine criterii de apreciere a literaturii de ficţiune, că prozatorul care te minte adevărat ajunge la ele printr-un soi de GPS al talentului nutrit cu propria experienţă de viaţă şi lectură. Paradoxala basculă în care ponderea bagajului cultural ţine la înălţime naturaleţea povestirii funcţionează de minune la B.A. Stănescu. Trimiterea din titlu la Kaspar Hauser, legendarul copil crescut de lupi, este un artificiu livresc, o metaforă pentru lumea marginală şi violentă în care îşi petrece anii de formare şi deformare personajul narator Bobiţă. Dar în afară de asta, fiecare povestire despre copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui în Bucureştiul anilor 1980-2000 adaugă, ca într-un documentar expresionist, o altă dimensiune lumii re-create de scriitor. Părăsit de tată, crescut de o mamă prin viaţa căreia trec mai mulţi bărbaţi în care el caută un substitut de părinte, copilul şi apoi adolescentul neglijat e modelat de lumea dură a găştilor de cartier şi a cârciumilor, o umanitate mizeră portretizată excepţional, inclusiv prin limbajul specific, înregistrat fidel. (Copilăria personajului alter-ego Bobiţă se aseamănă surprinzător cu aceea a lui Dan C. Mihăilescu, a lui Ştefan Agopian, a Tiei Şerbănescu - toţi ajunşi, ca şi Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitori de prima mână prin pasiunea înnăscută, vocaţia pentru carte, deşi ar fi putut atât de uşor să se piardă în mediul trivial). Povestirile ne arată un Bobiţă student, jurnalist cultural, agent literar, cu nevastă şi copil - luptându-se mereu cu dependenţa de alcool, dezamăgirea de sine, depresia cu distorsiuni şi contorsiuni pe marginea vidului. Cu o luciditate sfâşiată de contradicţii, Bogdan-Alexandru Stănescu dezbracă până la piele o realitate trăită pentru a îmbrăca în fraze ce reverberează emoţional în orice cititor, fiindcă reuşesc să sugereze şi indicibilul. De aceea, "Copilăria lui Kaspar Hauser" mi se pare o carte de top.
Ca editor care coordonează colecţia de literatură străină "Biblioteca Polirom", în care apar mii de cărţi, cronicar în presa culturală al altor câteva sute, traducător al unor prozatori şi poeţi americani, e de presupus că Bogdan-Alexandru Stănescu a învăţat multe despre modul cum poate da literatura corp şi sens sentimentelor şi ideilor, chiar şi celor mai confuze. Ştie care sunt trucurile de efect ale prozei contemporane şi totuşi, în suita de 12 povestiri pe care vi-o recomand azi, nu lasă deloc impresia că ar recurge la reţete literare second hand. Nimic nu pare confecţionat în textele lui cu personaje recurente şi fire epice înnodate de la o poveste la alta. Ştiu că sinceritatea, autenticitatea nu sunt în sine criterii de apreciere a literaturii de ficţiune, că prozatorul care te minte adevărat ajunge la ele printr-un soi de GPS al talentului nutrit cu propria experienţă de viaţă şi lectură. Paradoxala basculă în care ponderea bagajului cultural ţine la înălţime naturaleţea povestirii funcţionează de minune la B.A. Stănescu. Trimiterea din titlu la Kaspar Hauser, legendarul copil crescut de lupi, este un artificiu livresc, o metaforă pentru lumea marginală şi violentă în care îşi petrece anii de formare şi deformare personajul narator Bobiţă. Dar în afară de asta, fiecare povestire despre copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui în Bucureştiul anilor 1980-2000 adaugă, ca într-un documentar expresionist, o altă dimensiune lumii re-create de scriitor. Părăsit de tată, crescut de o mamă prin viaţa căreia trec mai mulţi bărbaţi în care el caută un substitut de părinte, copilul şi apoi adolescentul neglijat e modelat de lumea dură a găştilor de cartier şi a cârciumilor, o umanitate mizeră portretizată excepţional, inclusiv prin limbajul specific, înregistrat fidel. (Copilăria personajului alter-ego Bobiţă se aseamănă surprinzător cu aceea a lui Dan C. Mihăilescu, a lui Ştefan Agopian, a Tiei Şerbănescu - toţi ajunşi, ca şi Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitori de prima mână prin pasiunea înnăscută, vocaţia pentru carte, deşi ar fi putut atât de uşor să se piardă în mediul trivial). Povestirile ne arată un Bobiţă student, jurnalist cultural, agent literar, cu nevastă şi copil - luptându-se mereu cu dependenţa de alcool, dezamăgirea de sine, depresia cu distorsiuni şi contorsiuni pe marginea vidului. Cu o luciditate sfâşiată de contradicţii, Bogdan-Alexandru Stănescu dezbracă până la piele o realitate trăită pentru a îmbrăca în fraze ce reverberează emoţional în orice cititor, fiindcă reuşesc să sugereze şi indicibilul. De aceea, "Copilăria lui Kaspar Hauser" mi se pare o carte de top.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
