Ca editor care coordonează colecția de literatură străină "Biblioteca Polirom", în care apar mii de cărți, cronicar în presa culturală al altor câteva sute, traducător al unor prozatori și poeți americani, e de presupus că Bogdan-Alexandru Stănescu a învățat multe despre modul cum poate da literatura corp și sens sentimentelor și ideilor, chiar și celor mai confuze. Știe care sunt trucurile de efect ale prozei contemporane și totuși, în suita de 12 povestiri pe care vi-o recomand azi, nu lasă deloc impresia că ar recurge la rețete literare second hand. Nimic nu pare confecționat în textele lui cu personaje recurente și fire epice înnodate de la o poveste la alta. Știu că sinceritatea, autenticitatea nu sunt în sine criterii de apreciere a literaturii de ficțiune, că prozatorul care te minte adevărat ajunge la ele printr-un soi de GPS al talentului nutrit cu propria experiență de viață și lectură. Paradoxala basculă în care ponderea bagajului cultural ține la înălțime naturalețea povestirii funcționează de minune la B.A. Stănescu. Trimiterea din titlu la Kaspar Hauser, legendarul copil crescut de lupi, este un artificiu livresc, o metaforă pentru lumea marginală și violentă în care își petrece anii de formare și deformare personajul narator Bobiță. Dar în afară de asta, fiecare povestire despre copilăria, adolescența și tinerețea lui în Bucureștiul anilor 1980-2000 adaugă, ca într-un documentar expresionist, o altă dimensiune lumii re-create de scriitor. Părăsit de tată, crescut de o mamă prin viața căreia trec mai mulți bărbați în care el caută un substitut de părinte, copilul și apoi adolescentul neglijat e modelat de lumea dură a găștilor de cartier și a cârciumilor, o umanitate mizeră portretizată excepțional, inclusiv prin limbajul specific, înregistrat fidel. (Copilăria personajului alter-ego Bobiță se aseamănă surprinzător cu aceea a lui Dan C. Mihăilescu, a lui Ștefan Agopian, a Tiei Șerbănescu - toți ajunși, ca și Bogdan-Alexandru Stănescu, scriitori de prima mână prin pasiunea înnăscută, vocația pentru carte, deși ar fi putut atât de ușor să se piardă în mediul trivial). Povestirile ne arată un Bobiță student, jurnalist cultural, agent literar, cu nevastă și copil - luptându-se mereu cu dependența de alcool, dezamăgirea de sine, depresia cu distorsiuni și contorsiuni pe marginea vidului. Cu o luciditate sfâșiată de contradicții, Bogdan-Alexandru Stănescu dezbracă până la piele o realitate trăită pentru a îmbrăca în fraze ce reverberează emoțional în orice cititor, fiindcă reușesc să sugereze și indicibilul. De aceea, "Copilăria lui Kaspar Hauser" mi se pare o carte de top.