Selecţia "Formula AS"

* Hendrik Willem Van Loon, "Istoria Ome­nirii", ediţie actualizată şi introducere de Robert Sullivan, traducere de Cornelia Du­mitru, Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 700 p.

Mă bucur că s-a reeditat această celebră carte pe care am descoperit-o în copilărie, în traducerea lui Ion Totoiu din 1945, şi am tot citit-o şi recitit-o cu plăcere toată adolescenţa (peste ani, a fost şi lectura preferată a fiului meu, căruia i-a trezit de timpuriu pasiunea pentru istorie). Cred că Istoria... lui Van Loon n-ar trebui să lipsească din nici o familie cu copii şi adolescenţi, pentru care a fost anume scrisă şi ilustrată, ceea ce nu înseamnă că nu poate fi la fel de atrăgătoare şi pentru părinţii lor. Dovadă că, din 1921, de când a apărut prima oară, şi până azi, a cunoscut un succes fenomenal în toată lumea, în ediţii succesive aduse la zi în acelaşti stil de alţi specialişti, după moartea lui Van Loon în 1944. Jurnalist, istoric şi autor de cărţi pentru copii ilustrate de el însuşi, olandezo-americanul şi-a dat seama că tendinţa începutului de secol XX, cerută de revoluţia industrială occi­dentală, era specializarea strictă pe domenii, ceea ce ducea la pierderea perspectivei asupra uma­nităţii ca întreg, spre "uitarea rădăcinilor" şi, ine­vitabil, spre punerea în paranteză a întrebă­rilor fundamentale - cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm. De aceea s-a lansat el într-o lucrare de popula­ri­zare, o sin­teză a evenimentelor ce definesc destinul omenirii, povestite şi ilustrate simplu şi simpatic, pe înţelesul ori­cui. Istoria - credea Van Loon - trebuie văzută ca un tot în care faptele se cheamă unele pe altele (deşi acci­dentalul şi neprevăzutul nu sunt ex­clu­se), generează alte şiruri de fapte, alte direcţii de dezvol­ta­re. Umanitatea a avut în timp şi mo­mente cru­ciale ce o puteau trimite într-o direcţie sau alta, spre un tip de civilizaţie sau altul. Spe­cializarea tot mai expertă a istoricilor moderni pe o felie limitată - zice el - nu trebuie să piardă din vedere întreaga înlănţuire care a făcut posibil prezentul. De aceea a scris "Istoria omenirii": ca so­cietatea în ansamblu, şi în special copiii, să în­ţeleagă condiţiile ce au determinat anumite evo­luţii culturale, anumite transferuri de valori defi­ni­torii de la o populaţie la alta, de la o anume co­munitate la lume în genere, marcându-i existenţa. Ştiind cui se adresează, şi-a structurat "povestea" în scurte capitole cu propoziţii clare, în limbaj comun, pe care le-a însoţit cu desene şi ele de o simplitate sugestivă. Mai mult, cunoscând direct ignoranţa americanilor şi impactul asupra lor al genului popular numit "sinopsis", a rezumat şapte milenii de istorie, concentrând idei serioase într-un ambalaj atrăgător. Dovadă că opţiunea lui a fost bună e imensul succes de librărie întins pe aproape un secol, după ce o serie de istorici au continuat povestea de la sfârşitul Primului Răz­boi, unde o lăsase el, şi până azi (completarea lui R. Sullivan din ediţia pe care vi-o recomand merge până în 2014). Influenţa "Istoriei lumii" asupra atâtor generaţii se explică şi prin faptul că Van Loon povesteşte o serie de adevăruri con­diţionate istoric fără să dea sentinţe sau răspun­suri definitive legate de ele. Revine citito­rului să-şi facă propriile conexiuni, propria viziune despre succesiunea evenimentelor din trecut şi să aproximeze o perspectivă. Azi, când Internetul ne dă toate informaţiile despre un fapt istoric sau altul, mi se pare şi mai plăcută sinteza tuturor în viziunea unui autor care pare că se joacă grupându-le, ierarhizându-le şi ilus­trându-le.