Generaţiile de studenţi care au avut ce învăţa de la el timp de 45 de ani, dar şi cititorii celor 20 de cărţi ce-i poartă semnătura îl apreciază şi îndrăgesc pe profesorul Şt.Cazimir pentru erudiţia cuplată cu umor şi năstruşnicie - o combinaţie rară în lumea academică. Specialist în Caragiale, d-l profesor a fondat, din spirit ludic, în 1990, o formaţiune politică sub egidă caragialeană, Partidul Liber-Schimbist, cu care au votat alegători cu umor, astfel încât a ajuns în Parlament. Nonconformismul, formele simpatic-histrionice în care participa la viaţa politică atât de încrâncenată a tranziţiei i-au asociat apariţiile publice cu un zâmbet amuzat. Cu atât mai surprinzătoare e noua carte a profesorului octogenar, scrisă în cu totul alt registru decât ne-am fi aşteptat şi care conţine şase biografii ale unor personalităţi ce au marcat în secolul trecut destinele ţărilor lor prin asumarea puterilor statului în împrejurări grave. Ce au în comun aceşti bărbaţi? Toţi sunt militari, toţi au trecut din ordonatul, strict reglementatul domeniu al armatei în viaţa politică prin "forţarea regulilor" în momente de criză. Toţi sunt educaţi în spiritul disciplinei, supunerii cazone, şi toţi depăşesc, în situaţii dramatice, rigiditatea codului în care s-au format, asumându-şi rolul de "salvator al naţiei". Şt. Cazimir vrea să surprindă şi să explice mecanismele ce guvernează trecerea de la un om "destinat prin formaţie să execute" la unul "investit să ordone", sugerând că toate aceste personaje au un "complex mesianic". De la Pilsudski, cel ce a generat renaşterea Poloniei moderne, la Atatürk, întemeietorul statului laic al Turciei, de la Mannerheim, creatorul Finlandei independente, la De Gaulle, restauratorul Franţei contemporane - toţi au această vocaţie şi acest complex, concretizate într-o autoproclamată identificare cu societatea şi comunitatea căreia îi aparţin. ("Eu sunt Turcia" - afirma, de exemplu, Mustafa Kemal în momentul lansării necruţătoarelor reforme de modernizare a nucleului fostului Imperiu Otoman - "a voi să mă distrugi înseamnă a voi să distrugi însăşi Turcia"). Celor patru personaje istorice care au reuşit în "misiunea" lor li se adaugă în volum mareşalii Hindenburg şi Pétain, chemaţi şi ei la funcţia supremă în Germania şi Franţa, după înfrângerile suferite de ţările lor în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Şi ei sunt percepuţi în acele împrejurări ca "salvatori", fiecare impunându-se prin prestigiul uniformei şi faptele de arme, dar amândoi eşuând în stabilirea direcţiei spre care trebuia să se îndrepte ţara lor: Hindenburg e cel care îl acceptă pe Hitler drept cancelar, devenind apoi prizonierul acestuia, iar Pétain vrea "să redea onoarea Franţei învinse" acceptând armistiţiul cu Germania nazistă şi ajungând la colaboraţionismul ce a caracterizat regimul de la Vichy. Cei doi au în comun cu ceilalţi "militari la cârma statului" caracterul autoritar al regimurilor impuse de ei, aceeaşi supraestimare de sine şi a direcţiei de evoluţie a societăţilor pe care le reprezintă. Ştefan Cazimir povesteşte cu farmec biografia fiecăruia, stăruind asupra particularităţilor şi împrejurărilor ce le forjează personalitatea şi îi pregătesc pentru viitoarele "ore astrale". Cititorul va descoperi multe amănunte captivante şi intersectări ciudate ale destinelor celor şase personaje ce şi-au găsit autorul (de exemplu, De Gaulle a fost la un moment dat subordonatul lui Pétain, care l-a promovat în carieră, s-a întâlnit cu Pilsudski, pe care l-a consiliat în "bătălia de la Varşovia", ce a salvat în 1920 Polonia de ocupaţie bolşevică, a fost coleg de prizonierat în Primul Război cu Tuhacevski, cel care a condus armata sovietică asupra Varşoviei, împotriva lui Pilsudski ş.a.). Există şi-o altă idee unificatoare a biografiilor din "Sabia şi Imperiul", şi anume că prezentul deformează totdeauna imaginea pe care protagoniştii lui o proiectează despre ei. Abia viitorul, Istoria, poate cerne meritele şi greşelile.
Selecţia "Formula AS"
* Ştefan Cazimir, "Sabia şi Imperiul. Militari la cârma statului", Editura Humanitas, colecţia "Istorie", 168 p.
Generaţiile de studenţi care au avut ce învăţa de la el timp de 45 de ani, dar şi cititorii celor 20 de cărţi ce-i poartă semnătura îl apreciază şi îndrăgesc pe profesorul Şt.Cazimir pentru erudiţia cuplată cu umor şi năstruşnicie - o combinaţie rară în lumea academică. Specialist în Caragiale, d-l profesor a fondat, din spirit ludic, în 1990, o formaţiune politică sub egidă caragialeană, Partidul Liber-Schimbist, cu care au votat alegători cu umor, astfel încât a ajuns în Parlament. Nonconformismul, formele simpatic-histrionice în care participa la viaţa politică atât de încrâncenată a tranziţiei i-au asociat apariţiile publice cu un zâmbet amuzat. Cu atât mai surprinzătoare e noua carte a profesorului octogenar, scrisă în cu totul alt registru decât ne-am fi aşteptat şi care conţine şase biografii ale unor personalităţi ce au marcat în secolul trecut destinele ţărilor lor prin asumarea puterilor statului în împrejurări grave. Ce au în comun aceşti bărbaţi? Toţi sunt militari, toţi au trecut din ordonatul, strict reglementatul domeniu al armatei în viaţa politică prin "forţarea regulilor" în momente de criză. Toţi sunt educaţi în spiritul disciplinei, supunerii cazone, şi toţi depăşesc, în situaţii dramatice, rigiditatea codului în care s-au format, asumându-şi rolul de "salvator al naţiei". Şt. Cazimir vrea să surprindă şi să explice mecanismele ce guvernează trecerea de la un om "destinat prin formaţie să execute" la unul "investit să ordone", sugerând că toate aceste personaje au un "complex mesianic". De la Pilsudski, cel ce a generat renaşterea Poloniei moderne, la Atatürk, întemeietorul statului laic al Turciei, de la Mannerheim, creatorul Finlandei independente, la De Gaulle, restauratorul Franţei contemporane - toţi au această vocaţie şi acest complex, concretizate într-o autoproclamată identificare cu societatea şi comunitatea căreia îi aparţin. ("Eu sunt Turcia" - afirma, de exemplu, Mustafa Kemal în momentul lansării necruţătoarelor reforme de modernizare a nucleului fostului Imperiu Otoman - "a voi să mă distrugi înseamnă a voi să distrugi însăşi Turcia"). Celor patru personaje istorice care au reuşit în "misiunea" lor li se adaugă în volum mareşalii Hindenburg şi Pétain, chemaţi şi ei la funcţia supremă în Germania şi Franţa, după înfrângerile suferite de ţările lor în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Şi ei sunt percepuţi în acele împrejurări ca "salvatori", fiecare impunându-se prin prestigiul uniformei şi faptele de arme, dar amândoi eşuând în stabilirea direcţiei spre care trebuia să se îndrepte ţara lor: Hindenburg e cel care îl acceptă pe Hitler drept cancelar, devenind apoi prizonierul acestuia, iar Pétain vrea "să redea onoarea Franţei învinse" acceptând armistiţiul cu Germania nazistă şi ajungând la colaboraţionismul ce a caracterizat regimul de la Vichy. Cei doi au în comun cu ceilalţi "militari la cârma statului" caracterul autoritar al regimurilor impuse de ei, aceeaşi supraestimare de sine şi a direcţiei de evoluţie a societăţilor pe care le reprezintă. Ştefan Cazimir povesteşte cu farmec biografia fiecăruia, stăruind asupra particularităţilor şi împrejurărilor ce le forjează personalitatea şi îi pregătesc pentru viitoarele "ore astrale". Cititorul va descoperi multe amănunte captivante şi intersectări ciudate ale destinelor celor şase personaje ce şi-au găsit autorul (de exemplu, De Gaulle a fost la un moment dat subordonatul lui Pétain, care l-a promovat în carieră, s-a întâlnit cu Pilsudski, pe care l-a consiliat în "bătălia de la Varşovia", ce a salvat în 1920 Polonia de ocupaţie bolşevică, a fost coleg de prizonierat în Primul Război cu Tuhacevski, cel care a condus armata sovietică asupra Varşoviei, împotriva lui Pilsudski ş.a.). Există şi-o altă idee unificatoare a biografiilor din "Sabia şi Imperiul", şi anume că prezentul deformează totdeauna imaginea pe care protagoniştii lui o proiectează despre ei. Abia viitorul, Istoria, poate cerne meritele şi greşelile.
Generaţiile de studenţi care au avut ce învăţa de la el timp de 45 de ani, dar şi cititorii celor 20 de cărţi ce-i poartă semnătura îl apreciază şi îndrăgesc pe profesorul Şt.Cazimir pentru erudiţia cuplată cu umor şi năstruşnicie - o combinaţie rară în lumea academică. Specialist în Caragiale, d-l profesor a fondat, din spirit ludic, în 1990, o formaţiune politică sub egidă caragialeană, Partidul Liber-Schimbist, cu care au votat alegători cu umor, astfel încât a ajuns în Parlament. Nonconformismul, formele simpatic-histrionice în care participa la viaţa politică atât de încrâncenată a tranziţiei i-au asociat apariţiile publice cu un zâmbet amuzat. Cu atât mai surprinzătoare e noua carte a profesorului octogenar, scrisă în cu totul alt registru decât ne-am fi aşteptat şi care conţine şase biografii ale unor personalităţi ce au marcat în secolul trecut destinele ţărilor lor prin asumarea puterilor statului în împrejurări grave. Ce au în comun aceşti bărbaţi? Toţi sunt militari, toţi au trecut din ordonatul, strict reglementatul domeniu al armatei în viaţa politică prin "forţarea regulilor" în momente de criză. Toţi sunt educaţi în spiritul disciplinei, supunerii cazone, şi toţi depăşesc, în situaţii dramatice, rigiditatea codului în care s-au format, asumându-şi rolul de "salvator al naţiei". Şt. Cazimir vrea să surprindă şi să explice mecanismele ce guvernează trecerea de la un om "destinat prin formaţie să execute" la unul "investit să ordone", sugerând că toate aceste personaje au un "complex mesianic". De la Pilsudski, cel ce a generat renaşterea Poloniei moderne, la Atatürk, întemeietorul statului laic al Turciei, de la Mannerheim, creatorul Finlandei independente, la De Gaulle, restauratorul Franţei contemporane - toţi au această vocaţie şi acest complex, concretizate într-o autoproclamată identificare cu societatea şi comunitatea căreia îi aparţin. ("Eu sunt Turcia" - afirma, de exemplu, Mustafa Kemal în momentul lansării necruţătoarelor reforme de modernizare a nucleului fostului Imperiu Otoman - "a voi să mă distrugi înseamnă a voi să distrugi însăşi Turcia"). Celor patru personaje istorice care au reuşit în "misiunea" lor li se adaugă în volum mareşalii Hindenburg şi Pétain, chemaţi şi ei la funcţia supremă în Germania şi Franţa, după înfrângerile suferite de ţările lor în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Şi ei sunt percepuţi în acele împrejurări ca "salvatori", fiecare impunându-se prin prestigiul uniformei şi faptele de arme, dar amândoi eşuând în stabilirea direcţiei spre care trebuia să se îndrepte ţara lor: Hindenburg e cel care îl acceptă pe Hitler drept cancelar, devenind apoi prizonierul acestuia, iar Pétain vrea "să redea onoarea Franţei învinse" acceptând armistiţiul cu Germania nazistă şi ajungând la colaboraţionismul ce a caracterizat regimul de la Vichy. Cei doi au în comun cu ceilalţi "militari la cârma statului" caracterul autoritar al regimurilor impuse de ei, aceeaşi supraestimare de sine şi a direcţiei de evoluţie a societăţilor pe care le reprezintă. Ştefan Cazimir povesteşte cu farmec biografia fiecăruia, stăruind asupra particularităţilor şi împrejurărilor ce le forjează personalitatea şi îi pregătesc pentru viitoarele "ore astrale". Cititorul va descoperi multe amănunte captivante şi intersectări ciudate ale destinelor celor şase personaje ce şi-au găsit autorul (de exemplu, De Gaulle a fost la un moment dat subordonatul lui Pétain, care l-a promovat în carieră, s-a întâlnit cu Pilsudski, pe care l-a consiliat în "bătălia de la Varşovia", ce a salvat în 1920 Polonia de ocupaţie bolşevică, a fost coleg de prizonierat în Primul Război cu Tuhacevski, cel care a condus armata sovietică asupra Varşoviei, împotriva lui Pilsudski ş.a.). Există şi-o altă idee unificatoare a biografiilor din "Sabia şi Imperiul", şi anume că prezentul deformează totdeauna imaginea pe care protagoniştii lui o proiectează despre ei. Abia viitorul, Istoria, poate cerne meritele şi greşelile.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- Obiectele grăitoare - Cu ŞTEFAN CÂLŢIA, printre amintiri şi vise
- La pas, prin Bucureştiul de altădată - Casa din str. Polonă, nr. 8