O reţetă străveche, contra leziunilor sângerânde: Firul roşu de lână
Vă propun un leac din bătrâni, cu putere miraculoasă, pentru care nu există explicaţie. De multe ori, pe tălpile picioarelor sau în pliul degetelor, uneori la toate, alteori doar la degetul mic, apar în piele nişte crăpături foarte dureroase, în adâncimea cărora se vede sângele. Pe când eram copilă, mama mi-a spus să mă leg la degetul respectiv cu un fir de lână roşie, şi-mi va trece. Aşa s-a şi întâmplat. De-a lungul anilor, când leziunile au revenit, m-am tratat cu diferite unguente pe bază de antibiotice sau cu alte soluţii (iod, rivanol), dar n-am scăpat nici de tăieturi, nici de durerile intense. Amintindu-mi de firul roşu al mamei, am recurs la el şi totul s-a rezolvat. E suficient ca degetul să fie legat o noapte sau o zi, şi leziunea dispare. Curioasă, am întrebat pe unii şi alţii dacă există vreo explicaţie pentru această bizară tămăduire, dar n-au ştiut să-mi răspundă. Mama mi-a zis că ştie leacul de la bunica ei, care trăia într-un sat din zona Munţilor Apuseni.
LAURA BUSUIOCEANU - Bucureşti
Tumoră în vezica urinară
Vă propun un tratament naturist, care poate fi o alternativă a operaţiei chirurgicale. Este alcătuit din produse ale stupului şi pe mine "m-a mântuit". Cred că merită să fie încercat, cu condiţia ca preparatele apicole să fie de calitate, procurate chiar de la albinari.
* Beţi zilnic doi litri de infuzie preparată din 25% gălbenele, 25% urzici, 25% coada-calului (jarul-porcului) şi 25% sânziene. Ceaiul se bea neîndulcit.
* Mestecaţi zilnic 1 cm dintr-un baton de propolis natural.
* Înaintea mesei de dimineaţă şi de seară, beţi 30 de picături de tinctură de propolis, diluată cu 50 picături de apă.
* După fiecare masă, mâncaţi o lingură de miere polifloră, în care puneţi câte două picături de extract moale de propolis.
* După masa de dimineaţă, mâncaţi două linguriţe de miere amestecată cu lăptişor de matcă, sau câte trei de miere amestecată cu Apilarnil.
* Dimineaţa, masaţi abdomenul în zona vezicii urinare, cu unguentul Propolis vasogen.
* Seara, la culcare, puneţi comprese cu coada-calului (fiartă în sită, pe aburi, aplicată călduţă şi menţinută minimum 2 ore).
IOANA SIMIONESCU - Galaţi
Păr gras, seboree, calviţie
* Peste 100 de grame de scoarţă de nuc (cât mai tânăr) mărunţită, se toarnă o jumătate de litru de votcă. Se amestecă bine, se pune într-un recipient închis ermetic şi se lasă la macerat într-un loc ferit de lumina soarelui, timp de 14 zile, agitând sticla zilnic. Se strecoară şi se unge cu delicateţe rădăcina părului, o dată pe zi.
* Peste 50 de grame de coajă de ceapă se toarnă o jumătate de litru de apă. Se pune la fiert, la foc mediu, şi după ce apa a dat într-un clocot, se mai fierbe timp de 20 de minute. Vasul se acoperă cu un capac şi se lasă la infuzat o oră, după care se strecoară. Se clăteşte părul cu acest decoct de trei-patru ori pe săptămână, după ce a fost în prealabil spălat cu şampon.
* Peste două linguri de scoarţă de stejar mărunţită, se toarnă o jumătate de litru de apă şi totul se pune la fiert, la foc mediu, timp de 20 de minute. Vasul se trage de pe foc, se acoperă şi se lasă la infuzat o jumătate de oră. Se strecoară şi apoi se adaugă o linguriţă de miere de albine. Cu un tampon îmbibat în acest decoct se fricţionează rădăcina părului, cu două ore înainte de a-l spăla. Procedura se aplică o dată la trei-patru zile.
* Pentru diminuarea seboreei, se poate aplica un strat subţire de chefir. După 20 de minute se clăteşte cu apă călduţă.
* Peste o lingură de bicarbonat de sodiu şi o lingură de glicerină se toarnă o cană de apă clocotită. Se amestecă bine, se lasă să se răcească şi se aplică pe păr, treptat, masând cu degetele scalpul. Se clăteşte părul cu apă (fără şampon). Se poate aplica doar o dată la patru zile. După câteva aplicări, se va observa o ameliorare considerabilă a simptomelor.
Reţetă basarabeană pentru ulcer gastric şi duodenal
Vă propun două leacuri de peste Prut, pe care le-am găsit într-o carte din Basarabia şi care m-au ajutat să-mi potolesc ulcerul.
* Patru linguri de sunătoare se pun la macerat în 20 ml alcool de 90 de grade. Se ţin într-un borcan cu capac 2 săptămâni, după care se adaugă 200 ml ulei de porumb sau floarea-soarelui. Acest amestec se ţine pe baia de aburi 2 ore. Se strecoară şi se ia câte o linguriţă, înainte de masă.
* O lingură de mălai cernut se pune la fiert în apă cât să îl acopere două degete. Se freacă continuu la foc mic, circa un minut. Se ia de pe foc, se adaugă o lingură de miere de albine şi se amestecă până ce se obţine o pastă perfect omogenă. Se consumă călduţă, dimineaţa, pe stomacul gol. Tratamentul durează 21 de zile.
ICĂ SÂMPTION - Dej, jud. Cluj
PSORIAZIS
- Din reţetele lui VALERIU POPA, cu ajutorul cărora s-au făcut bine sute de bolnavi -
* Se prepară un unguent din: 1 litru de ulei din germeni de porumb sau 1 litru de ulei de măsline presat la rece, 50 ml alcool de 48-50 grade, 500 g ceară de albine, 50 g rădăcină de brusture şi 50 g flori de arnică.
Mod de preparare: se râşnesc florile de arnică şi rădăcina de brusture. Peste pulberile de plante se toarnă 50 ml alcool şi se lasă 10 minute. Peste acestea se toarnă uleiul şi se fierbe întregul amestec pe baie de aburi, timp de 3 ore. Se ia amestecul de pe foc şi se lasă 12 ore, după care, încălzindu-l din nou, se stoarce printr-o pânză deasă. Uleiul astfel obţinut se pune într-o sticlă la frigider, lăsându-l la decantat până a doua zi. Se strecoară din nou uleiul, se pune la fiert iarăşi pe baie de aburi, adăugându-se ceara de albine. Se lasă până când compoziţia se topeşte. Se ia preparatul de pe foc şi se amestecă cu o spatulă de lemn, până la răcire, pentru a nu se solidifica în straturi. Se toarnă în cutiuţe mici, care se ţin la frigider.
După fiecare baie, zona bolnavă se unge cu această alifie.
Dacă unguentul a ieşit prea tare, se mai adaugă ulei, dacă e prea moale, se mai adaugă ceară. Pentru a fi şi mai eficient, se mai poate adăuga, odată cu ceara, 50 g răşină de brad sau propolis brut.
* Cremă din 50 g osânză de porc + 5 g suc proaspăt de rostopască.
* Cremă din 50 g osânză de porc + 5 g suc proaspăt de nalbă.
* Se fac băi cu ceai din coada-calului, nalbă, cimbru şi pelin.
* Se spală zonele afectate cu ceai de pelin şi se ung cu ulei de seminţe de in, presat la rece, sau ulei de ricin.
* Băi cu zer de lapte sau, în locurile unde există răni mai adânci, se pun cataplasme cu brânză proaspătă (nesărată) de vaci care se ţin de la 6 ore, până la 2 zile. Acest tratament face să dispară toate rănile, lăsând pielea elastică şi fără cicatrice.
Zerul se obţine dintr-un litru de lapte nefiert, în care se pune sucul de la o jumătate de lămâie. Se lasă 24 de ore, apoi se strecoară. În circa 30 de zile dispar toate rănile psoriazice. Rănile localizate pe cap se vor unge cu ulei de ricin sau ulei de seminţe de in.
ing. VICTOR BOGDAN
Cum puteţi scăpa de monturi
* Se tamponează în fiecare seară monturile de la picioare cu tinctură de iod.
* Se fac băi calde la picioare, cu un pumn de sare de Bazna, la un lighean de apă.
* Într-un borcan se pun 10 lame de ras, peste care se toarnă un pahar de oţet din vin. Se lasă o lună, până când oţetul îşi schimbă culoarea. Seara, se pune pe monturi vată îmbibată în acest preparat şi se fixează cu un leucoplast. Deasupra se încalţă şosete. Se lasă peste noapte. Dimineaţa, vata se aruncă.
Pe durata tratamentului, spălatul picioarelor este interzis.
IANOŞ MARKUS - Aiud