- Faptul că principalii candidaţi la conducerea PNL sunt Cristian Buşoi şi Ludovic Orban este o dovadă că acest partid nici nu poate, nici nu merită să fie relansat. De altfel, el ar trebui reformat din temelii, înainte de a se relansa, dar acest lucru nu-l poate face nici unul din cei doi, pentru că ambii au acceptat, pe vremea USL, sacrificarea valorilor liberale pe altarul cârdăşiei cu PSD, de dragul accesului la funcţii şi la resursele financiare ale statului. În plus, nici unul din ei nu se poate lăuda că a realizat ceva când a deţinut o funcţie de conducere. Cristian Buşoi nu a rezolvat nici o problemă din sănătate, câtă vreme a fost preşedintele CNAS; în schimb, a fost interceptat în dosarul baronului PSD de Mehedinţi Adrian Duicu, cu care, de altfel, avea relaţii excelente. Scandalul este bine cunoscut. Totodată, averea sa impresionantă este greu de justificat prin veniturile de parlamentar şi chiar de europarlamentar. Nu întâmplător, Cristian Buşoi a fost nevoit să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei, anul trecut, pentru că nu depăşea 9% în sondaje, în ciuda susţinerii din partea preşedintelui Iohannis. Nici din mandatul de ministru al transporturilor al lui Ludovic Orban nu se reţine nimic remarcabil - nici măcar un metru de autostradă. Doar un accident de circulaţie, de la locul căruia a fugit. De proiecte politice sau iniţiative legislative, de convingeri sau principii, nu are rost să-l întrebăm pe nici unul din cei doi. De fapt, aceasta este problema generală a PNL: a uitat cu totul de liberalism şi s-a înstrăinat de electoratul anti-PSD, fiind incapabil să valorifice energiile descătuşate, de pildă, de protestele din februarie. De altfel, lupta anti-corupţie, pentru care electoratul liberal a ieşit în stradă, nu este susţinută, nici de Cristian Buşoi, nici de Ludovic Orban, în moţiunile propuse pentru congres, pentru că amândoi ştiu că baronii PNL sunt ostili faţă de această temă. În aceste condiţii, congresul PNL este un eşec din start şi numele viitorului preşedinte nu contează. El poartă deja pe frunte stigmatul eşecului.
- "Centristul" Macron a devenit preşedintele Franţei. Bruxelles-ul a reacţionat pozitiv în speranţa întăririi UE. Cum se poate produce ea? După duioasa prietenie cu fostul preşedinte Hollande, îl va convinge Merkel şi pe Macron să se lase pupat? Bagheta de dirijor se află în mâna Germaniei...
- Să nu uităm că "bagheta de dirijor" a Germaniei se datorează performanţei sale economice, cu care nu se poate lăuda nici o altă ţară europeană. În timp ce Franţa şi Italia gâfâie şi sunt incapabile să-şi reducă deficitele şi şomajul, economia Germaniei creşte an de an, iar bugetul înregistrează constant un surplus. Emmanuel Macron a înţeles că este mai util să emuleze Germania în acest sens, decât să se plângă de ea, şi că relansarea economică este cheia salvării UE. O fi fost el ministru într-un guvern socialist, dar legea care-i poartă numele a liberalizat economia şi a ajutat mediul de afaceri, cu preţul reducerii puterii sindicatelor. Socialiştii nu au susţinut-o, şi ea a trecut prin asumarea răspunderii guvernului, la solicitarea preşedintelui Hollande. Totodată, să nu uităm că preşedintele Macron a propus un premier din partidul de centru-dreapta al Republicanilor. Succesul lui Emmanuel Macron nu este conjunctural, ci a fost pregătit de o serie de membri ai elitei intelectuale şi politice franceze, conştienţi de falimentul partidelor tradiţionale şi de necesitatea de a reface "centrul" politic. În rezumat, strategia lui Macron de relansare a UE se bazează pe asanarea economiei, prin reducerea imenselor cheltuieli cu administraţia publică, introducerea disciplinei bugetare şi liberalizarea vieţii economice, dublată de măsuri de protecţie socială. Dacă va reuşi, atunci rezerva Germaniei faţă de adâncirea integrării economice în zona euro se va reduce şi Berlinul va accepta să-şi ajute partenerii cu probleme, având garanţia că banii contribuabilului german nu vor fi irosiţi de politicienii iresponsabili din alte ţări. Iar dacă economia se relansează şi şomajul se reduce, atunci UE se poate întări şi relansa. Deşi Franţa şi UE au nevoie de reformele propuse de Macron, birocraţii şi sindicatele din Hexagon vor încerca să le blocheze, pentru a-şi conserva privilegiile. Lupta va fi grea şi succesul nu este garantat. În tot cazul, dacă Macron eşuează, nu Germania va fi de vină.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
