- Faptul că principalii candidați la conducerea PNL sunt Cristian Bușoi și Ludovic Orban este o dovadă că acest partid nici nu poate, nici nu merită să fie relansat. De altfel, el ar trebui reformat din temelii, înainte de a se relansa, dar acest lucru nu-l poate face nici unul din cei doi, pentru că ambii au acceptat, pe vremea USL, sacrificarea valorilor liberale pe altarul cârdășiei cu PSD, de dragul accesului la funcții și la resursele financiare ale statului. În plus, nici unul din ei nu se poate lăuda că a realizat ceva când a deținut o funcție de conducere. Cristian Bușoi nu a rezolvat nici o problemă din sănătate, câtă vreme a fost președintele CNAS; în schimb, a fost interceptat în dosarul baronului PSD de Mehedinți Adrian Duicu, cu care, de altfel, avea relații excelente. Scandalul este bine cunoscut. Totodată, averea sa impresionantă este greu de justificat prin veniturile de parlamentar și chiar de europarlamentar. Nu întâmplător, Cristian Bușoi a fost nevoit să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei, anul trecut, pentru că nu depășea 9% în sondaje, în ciuda susținerii din partea președintelui Iohannis. Nici din mandatul de ministru al transporturilor al lui Ludovic Orban nu se reține nimic remarcabil - nici măcar un metru de autostradă. Doar un accident de circulație, de la locul căruia a fugit. De proiecte politice sau inițiative legislative, de convingeri sau principii, nu are rost să-l întrebăm pe nici unul din cei doi. De fapt, aceasta este problema generală a PNL: a uitat cu totul de liberalism și s-a înstrăinat de electoratul anti-PSD, fiind incapabil să valorifice energiile descătușate, de pildă, de protestele din februarie. De altfel, lupta anti-corupție, pentru care electoratul liberal a ieșit în stradă, nu este susținută, nici de Cristian Bușoi, nici de Ludovic Orban, în moțiunile propuse pentru congres, pentru că amândoi știu că baronii PNL sunt ostili față de această temă. În aceste condiții, congresul PNL este un eșec din start și numele viitorului președinte nu contează. El poartă deja pe frunte stigmatul eșecului.
- "Centristul" Macron a devenit președintele Franței. Bruxelles-ul a reacționat pozitiv în speranța întăririi UE. Cum se poate produce ea? După duioasa prietenie cu fostul președinte Hollande, îl va convinge Merkel și pe Macron să se lase pupat? Bagheta de dirijor se află în mâna Germaniei...
- Să nu uităm că "bagheta de dirijor" a Germaniei se datorează performanței sale economice, cu care nu se poate lăuda nici o altă țară europeană. În timp ce Franța și Italia gâfâie și sunt incapabile să-și reducă deficitele și șomajul, economia Germaniei crește an de an, iar bugetul înregistrează constant un surplus. Emmanuel Macron a înțeles că este mai util să emuleze Germania în acest sens, decât să se plângă de ea, și că relansarea economică este cheia salvării UE. O fi fost el ministru într-un guvern socialist, dar legea care-i poartă numele a liberalizat economia și a ajutat mediul de afaceri, cu prețul reducerii puterii sindicatelor. Socialiștii nu au susținut-o, și ea a trecut prin asumarea răspunderii guvernului, la solicitarea președintelui Hollande. Totodată, să nu uităm că președintele Macron a propus un premier din partidul de centru-dreapta al Republicanilor. Succesul lui Emmanuel Macron nu este conjunctural, ci a fost pregătit de o serie de membri ai elitei intelectuale și politice franceze, conștienți de falimentul partidelor tradiționale și de necesitatea de a reface "centrul" politic. În rezumat, strategia lui Macron de relansare a UE se bazează pe asanarea economiei, prin reducerea imenselor cheltuieli cu administrația publică, introducerea disciplinei bugetare și liberalizarea vieții economice, dublată de măsuri de protecție socială. Dacă va reuși, atunci rezerva Germaniei față de adâncirea integrării economice în zona euro se va reduce și Berlinul va accepta să-și ajute partenerii cu probleme, având garanția că banii contribuabilului german nu vor fi irosiți de politicienii iresponsabili din alte țări. Iar dacă economia se relansează și șomajul se reduce, atunci UE se poate întări și relansa. Deși Franța și UE au nevoie de reformele propuse de Macron, birocrații și sindicatele din Hexagon vor încerca să le blocheze, pentru a-și conserva privilegiile. Lupta va fi grea și succesul nu este garantat. În tot cazul, dacă Macron eșuează, nu Germania va fi de vină.