Anii au trecut, dar pofta de fotbal a lui Gică Hagi e mai mare ca oricând. Cu cât a investit mai mult, cu cât a riscat mai mult, pariind nebuneşte pe tineri, în detrimentul unor veterani cu experienţă, cu cât a ajuns mai departe, cu cât atacurile adversarilor au fost mai dure, cu cât ironiile la adresa felului său precipitat de a se exprima au fost mai acide, cu atât mai mult a crescut, parcă, pofta de fotbal a lui Gică Hagi şi dorinţa lui de a demonstra cârtitorilor cât de mult s-au înşelat în privinţa calităţilor lui de antrenor şi manager.
E o vorbă care spune că fotbalul îi premiază, adesea, pe cei generoşi. Dacă e chiar aşa - la cât e plină de cinism lumea noastră - premiul pentru Gică Hagi, prin câştigarea campionatului cu Viitorul, echipa pe care o patronează şi o antrenează, a venit exact la timp. Pentru că, spre deosebire de alţii, care continuă să profite o viaţă pe seama numelui lor, Gică a pornit de jos şi a întors foarte mult din ceea ce fotbalul i-a oferit pe vremea când era printre cei mai buni zece fotbalişti din lume ai generaţiei sale. Şi nu a investit veleitar, pe vedete de mucava, cum au făcut-o patronii cu bani din fotbalul nostru, de la Becali la Ioan Niculae şi Porumboiu, ci a investit în copii, în tineri, în educarea lor pentru marea performanţă.
"Visez ca, la un moment dat, Naţionala României să fie formată din 11 jucători care au trecut prin Academia noastră", îi mărturisea Gică Hagi bunului său prieten şi partener de aventură Zoli Iasko, fostul său coleg de la Luceafărul. Iar ceea ce părea curată nebunie e cât pe ce să devină realitate. Doi jucători de la Viitorul sunt deja titulari în trupa lui Christoph Daum, iar alţi nouă-zece dintre copiii cu care Hagi a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, titlul de campion al României, formează deja baza naţionalelor de tineret.
De fapt, victoria lui Gică a venit la timp pentru el, dar a venit la timp şi pentru fotbalul românesc, căruia îi aduce o gură de aer proaspăt şi noi motive de optimism. O demonstrează dragul şi entuziasmul cu care toată lumea fotbalului a salutat succesul lui Gică Hagi.