Deosebit de longeviv, el trăieşte în jur de 300 de ani (uneori chiar şi până la 500). Pădurile de fag sunt adevărate fabrici de oxigen. Un singur copac evaporă, într-o zi frumoasă şi caldă de vară, până la 200 litri de apă, iar frunzele lui trimit în aer circa 7.000 litri de oxigen.
Frunzişul căzut pe pământ toamna târziu ameliorează calitatea solului, fiind considerat de către specialişti un bun formator de humus. Astfel, florile de primăvară, cum sunt viorelele, vinariţa sau floarea-paştelui, găsesc în preajma fagului un lăcaş primitor şi se grăbesc să-şi scoată la iveală frunzele şi florile, încă înainte ca frunzişul să se îndesească prea mult şi să nu mai permită razelor de soare să-l străbată, ajungând până jos, la firul ierbii. În cursul verii, florile primăvăratice se retrag treptat în rădăcinile lor perene şi rămân acolo în aşteptare, aflându-se în deplină siguranţă, apărate sub coroana înfrunzită a copacului.
Fructele fagului, jirul, constituie hrana predilectă a porcilor mistreţi. Se prezintă sub forma unor achene brun-roşcate cu trei muchii, închise într-o cupă lemnoasă, de culoare ruginie. Arborele începe să le producă pe la 70-80 de ani, cantitatea fiind variabilă. Anii cu belşug de jir se succed într-un ritm capricios, pe care oamenii de ştiinţă nu sunt deocamdată în măsură să-l explice. Despre măr, de exemplu, pomicultorii ştiu că el le oferă o recoltă bună din doi în doi ani, iar alternativ, una mai slabă, ca şi cum ar avea nevoie de o pauză de odihnă, înainte de a face din nou un efort. În schimb, fagul fructifică la intervale neregulate, cuprinse între 4 şi 6 ani, timp în care jirul e aproape inexistent.
Istoric
Arborele este cunoscut încă din antichitate. Denumirea latină "fagus", întâlnită la Iulius Cezar şi la Vergiliu, provine din limba greacă, de la cuvântul "phegos", un derivat al verbului "phagein" (care înseamnă "a mânca", făcând trimitere la faptul că fructul este comestibil).
Sacerdoţii triburilor celtice, druizii, obişnuiau să-şi confecţioneze din crengile de fag rune, gravate cu diverse simboluri, pe care le întrebuinţau ca instrument de divinaţie. Ele erau scuturate, ca să se amestece, iar apoi lăsate să cadă pe o pânză albă. Din modul cum se poziţionau în cădere, druidul avea să desluşească un răspuns la întrebarea care îi fusese pusă.
În zilele noastre, oamenii sunt avertizaţi că nu este prudent să se adăpostească sub copaci, atunci când îi surprinde o furtună. Altădată, însă, ei căutau protecţie împotriva şuvoaielor de ploaie şi a fulgerelor, sub umbrela generoasă a fagului, pe care îl preferau stejarului, de pildă, pentru un motiv care li se părea logic: având rădăcinile mai scurte, el riscă mai puţin să vină în contact cu pânza de apă freatică, prin urmare, se presupunea că nu va atrage fulgerul.
Utilizări - odinioară şi astăzi
Faimoasa vindecătoare medievală, călugăriţa Hildegard von Bingen, s-a folosit de virtuţile curative ale acestui arbore, pentru a trata crampele, febra şi icterul. Fagul are numeroase efecte binefăcătoare asupra organismului uman: relaxante, răcoritoare, antiinflamatoare, dezinfectante. El scade febra, tonifică şi înviorează.
* Decoctul preparat din scoarţa mărunţită poate opri diareea (se beau 1-2 căni pe zi).
* Infuzia de muguri combate litiaza urinară (2 căni zilnic).
* Infuzia de frunze reduce inflamaţiile, putând fi de ajutor şi la ochii umflaţi.
* Băile cu o fiertură din frunze şi ramuri tinere calmează durerile reumatice.
* Pulberea de frunze uscate, presărată pe rănile care întârzie să se cicatrizeze, grăbeşte procesul de vindecare.
* Chiar şi numai inspirarea aromei degajate de frunze şi de rumeguşul proaspăt ne ajută să respirăm mai uşor. Cândva, exista obiceiul de a umple nişte saci de iută cu frunze uscate şi de a-i întrebuinţa ca saltele, deoarece acţiunea calmantă a frunzelor asigura un somn liniştit şi odihnitor.
* Cenuşa rezultată din arderea lemnului de fag se utiliza, mai demult, la frecarea podelelor, precum şi a vaselor de lemn din bucătărie. Astfel, ele nu erau doar curăţate, ci şi dezinfectate. De asemenea, cenuşa era foarte preţuită şi ca îngrăşământ natural. Presărată pe câmp, ea reuşea să îmbunătăţească fertilitatea solului, cu marele avantaj de a nu conţine chimicale toxice.
* Unele gospodine mai întrebuinţează şi astăzi frunzele fragede la prepararea salatelor, a supelor, dar şi a lichiorului şi oţetului de fag.
* Din jir se extrage, prin presare, un ulei foarte gustos. Prăjit, capătă un gust delicios şi poate fi adăugat în salate sau müsli. Trebuie însă consumat cu măsură, fiindcă, în cantitate mare, poate provoca dureri de cap.
Reţete cu fag
Salată cu jir
Ingrediente: 1 salată verde, 5 cartofi de mărime mijlocie, 2 linguri de achene de fag (jir), 2 linguri de cubuleţe de slănină, 4 linguri de ulei de măsline, 4 linguri de oţet de cătină, 2 linguri de miere, sare.
Mod de preparare:
1. Spălaţi salata, lăsaţi-o la scurs, apoi tăiaţi-o mărunt. Fierbeţi cartofii în coajă, curăţaţi-i şi tăiaţi-i în rondele.
2. Rumeniţi uşor jirul şi slănina într-o tigaie antiaderentă. Pregătiţi un dressing din uleiul de măsline, oţetul de cătină, miere şi sare.
3. Amestecaţi bine toate ingredientele. Cel mai bine va fi să serviţi salata cât încă mai e caldă.
Delicatesă de întins pe pâine
Ingrediente: 1 mână de frunze tinere şi proaspete de fag, 5-6 flori de păpădie, 200 g brânză de vaci, 100 g smântână, zeamă de lămâie, piper şi sare, puţină miere de păpădie.
Mod de preparare:
1. Tăiaţi mărunt cam 8-10 frunze de fag. Smulgeţi una câte una petalele florilor de păpădie.
2. Amestecaţi brânza de vaci, smântâna, zeama de lămâie (nu prea multă), piperul şi sarea, adăugând apoi frunzele de fag şi petalele de păpădie.
3. Aranjaţi decorativ petalele rămase pe o farfurioară de desert şi puneţi în mijlocul lor pasta de brânză de vaci. Prelingeţi deasupra puţină miere de păpădie.
Dacă nu aveţi în casă miere de păpădie, o puteţi înlocui cu sirop de arţar sau cu nectar de pere.
Compresă cu efect antiinflamator
Ce vă trebuie: 15 frunze proaspete de fag, 1/2 l de apă, comprese.
Cum procedaţi:
1. Turnaţi apă clocotită peste frunzele de fag şi lăsaţi-le la infuzat aproximativ 10 minute.
2. Strecuraţi lichidul. Înmuiaţi o compresă în infuzia de fag, stoarceţi-o şi aşteptaţi să se răcească până la temperatura corpului. Aşezaţi-o pe locul inflamat şi lăsaţi-o să acţioneze atâta timp cât nu vă provoacă disconfort. Pentru pleoapele umflate, va fi mai bine să întrebuinţaţi discuri demachiante în loc de comprese.