Deosebit de longeviv, el trăiește în jur de 300 de ani (uneori chiar și până la 500). Pădurile de fag sunt adevărate fabrici de oxigen. Un singur copac evaporă, într-o zi frumoasă și caldă de vară, până la 200 litri de apă, iar frunzele lui trimit în aer circa 7.000 litri de oxigen.
Frunzișul căzut pe pământ toamna târziu ameliorează calitatea solului, fiind considerat de către specialiști un bun formator de humus. Astfel, florile de primăvară, cum sunt viorelele, vinarița sau floarea-paștelui, găsesc în preajma fagului un lăcaș primitor și se grăbesc să-și scoată la iveală frunzele și florile, încă înainte ca frunzișul să se îndesească prea mult și să nu mai permită razelor de soare să-l străbată, ajungând până jos, la firul ierbii. În cursul verii, florile primăvăratice se retrag treptat în rădăcinile lor perene și rămân acolo în așteptare, aflându-se în deplină siguranță, apărate sub coroana înfrunzită a copacului.
Fructele fagului, jirul, constituie hrana predilectă a porcilor mistreți. Se prezintă sub forma unor achene brun-roșcate cu trei muchii, închise într-o cupă lemnoasă, de culoare ruginie. Arborele începe să le producă pe la 70-80 de ani, cantitatea fiind variabilă. Anii cu belșug de jir se succed într-un ritm capricios, pe care oamenii de știință nu sunt deocamdată în măsură să-l explice. Despre măr, de exemplu, pomicultorii știu că el le oferă o recoltă bună din doi în doi ani, iar alternativ, una mai slabă, ca și cum ar avea nevoie de o pauză de odihnă, înainte de a face din nou un efort. În schimb, fagul fructifică la intervale neregulate, cuprinse între 4 și 6 ani, timp în care jirul e aproape inexistent.
Istoric
Arborele este cunoscut încă din antichitate. Denumirea latină "fagus", întâlnită la Iulius Cezar și la Vergiliu, provine din limba greacă, de la cuvântul "phegos", un derivat al verbului "phagein" (care înseamnă "a mânca", făcând trimitere la faptul că fructul este comestibil).
Sacerdoții triburilor celtice, druizii, obișnuiau să-și confecționeze din crengile de fag rune, gravate cu diverse simboluri, pe care le întrebuințau ca instrument de divinație. Ele erau scuturate, ca să se amestece, iar apoi lăsate să cadă pe o pânză albă. Din modul cum se poziționau în cădere, druidul avea să deslușească un răspuns la întrebarea care îi fusese pusă.
În zilele noastre, oamenii sunt avertizați că nu este prudent să se adăpostească sub copaci, atunci când îi surprinde o furtună. Altădată, însă, ei căutau protecție împotriva șuvoaielor de ploaie și a fulgerelor, sub umbrela generoasă a fagului, pe care îl preferau stejarului, de pildă, pentru un motiv care li se părea logic: având rădăcinile mai scurte, el riscă mai puțin să vină în contact cu pânza de apă freatică, prin urmare, se presupunea că nu va atrage fulgerul.
Utilizări - odinioară și astăzi
Faimoasa vindecătoare medievală, călugărița Hildegard von Bingen, s-a folosit de virtuțile curative ale acestui arbore, pentru a trata crampele, febra și icterul. Fagul are numeroase efecte binefăcătoare asupra organismului uman: relaxante, răcoritoare, antiinflamatoare, dezinfectante. El scade febra, tonifică și înviorează.
* Decoctul preparat din scoarța mărunțită poate opri diareea (se beau 1-2 căni pe zi).
* Infuzia de muguri combate litiaza urinară (2 căni zilnic).
* Infuzia de frunze reduce inflamațiile, putând fi de ajutor și la ochii umflați.
* Băile cu o fiertură din frunze și ramuri tinere calmează durerile reumatice.
* Pulberea de frunze uscate, presărată pe rănile care întârzie să se cicatrizeze, grăbește procesul de vindecare.
* Negii dispar, dacă sunt tamponați de mai multe ori pe zi cu leșie obținută prin fierberea cenușii de fag. Cu gudronul extras din lemn se pot trata unele boli de piele și afecțiuni respiratorii.
* Chiar și numai inspirarea aromei degajate de frunze și de rumegușul proaspăt ne ajută să respirăm mai ușor. Cândva, exista obiceiul de a umple niște saci de iută cu frunze uscate și de a-i întrebuința ca saltele, deoarece acțiunea calmantă a frunzelor asigura un somn liniștit și odihnitor.
* Cenușa rezultată din arderea lemnului de fag se utiliza, mai demult, la frecarea podelelor, precum și a vaselor de lemn din bucătărie. Astfel, ele nu erau doar curățate, ci și dezinfectate. De asemenea, cenușa era foarte prețuită și ca îngrășământ natural. Presărată pe câmp, ea reușea să îmbunătățească fertilitatea solului, cu marele avantaj de a nu conține chimicale toxice.
* Unele gospodine mai întrebuințează și astăzi frunzele fragede la prepararea salatelor, a supelor, dar și a lichiorului și oțetului de fag.
* Din jir se extrage, prin presare, un ulei foarte gustos. Prăjit, capătă un gust delicios și poate fi adăugat în salate sau müsli. Trebuie însă consumat cu măsură, fiindcă, în cantitate mare, poate provoca dureri de cap.
Rețete cu fag
Salată cu jir
Ingrediente: 1 salată verde, 5 cartofi de mărime mijlocie, 2 linguri de achene de fag (jir), 2 linguri de cubulețe de slănină, 4 linguri de ulei de măsline, 4 linguri de oțet de cătină, 2 linguri de miere, sare.
Mod de preparare:
1. Spălați salata, lăsați-o la scurs, apoi tăiați-o mărunt. Fierbeți cartofii în coajă, curățați-i și tăiați-i în rondele.
2. Rumeniți ușor jirul și slănina într-o tigaie antiaderentă. Pregătiți un dressing din uleiul de măsline, oțetul de cătină, miere și sare.
3. Amestecați bine toate ingredientele. Cel mai bine va fi să serviți salata cât încă mai e caldă.
Delicatesă de întins pe pâine
Ingrediente: 1 mână de frunze tinere și proaspete de fag, 5-6 flori de păpădie, 200 g brânză de vaci, 100 g smântână, zeamă de lămâie, piper și sare, puțină miere de păpădie.
Mod de preparare:
1. Tăiați mărunt cam 8-10 frunze de fag. Smulgeți una câte una petalele florilor de păpădie.
2. Amestecați brânza de vaci, smântâna, zeama de lămâie (nu prea multă), piperul și sarea, adăugând apoi frunzele de fag și petalele de păpădie.
3. Aranjați decorativ petalele rămase pe o farfurioară de desert și puneți în mijlocul lor pasta de brânză de vaci. Prelingeți deasupra puțină miere de păpădie.
Dacă nu aveți în casă miere de păpădie, o puteți înlocui cu sirop de arțar sau cu nectar de pere.
Compresă cu efect antiinflamator
Ce vă trebuie: 15 frunze proaspete de fag, 1/2 l de apă, comprese.
Cum procedați:
1. Turnați apă clocotită peste frunzele de fag și lăsați-le la infuzat aproximativ 10 minute.
2. Strecurați lichidul. Înmuiați o compresă în infuzia de fag, stoarceți-o și așteptați să se răcească până la temperatura corpului. Așezați-o pe locul inflamat și lăsați-o să acționeze atâta timp cât nu vă provoacă disconfort. Pentru pleoapele umflate, va fi mai bine să întrebuințați discuri demachiante în loc de comprese.