Puterea vindecătoare a copacilor - FAGUL

Gilda Fildan
Fagul (Fagus sylvatica) este un arbore răs­pândit pe tot continentul european.

Deosebit de longeviv, el trăiește în jur de 300 de ani (uneori chiar și până la 500). Pădurile de fag sunt adevărate fabrici de oxigen. Un singur copac evaporă, într-o zi frumoasă și caldă de vară, până la 200 litri de apă, iar frunzele lui trimit în aer circa 7.000 litri de oxigen.
Frunzișul căzut pe pământ toamna târziu ame­liorează calitatea solului, fiind considerat de către specialiști un bun formator de humus. Ast­fel, florile de primăvară, cum sunt viorelele, vinarița sau floa­rea-paștelui, găsesc în preajma fagului un lăcaș primitor și se grăbesc să-și scoată la iveală frunzele și florile, încă înainte ca frunzișul să se îndesească prea mult și să nu mai permită razelor de soare să-l străbată, ajungând până jos, la firul ier­bii. În cursul verii, florile pri­mă­văratice se retrag treptat în rădăcinile lor perene și rămân acolo în așteptare, aflându-se în deplină siguranță, apărate sub co­roana înfrunzită a copacului.
Fructele fagului, jirul, constituie hrana predi­lectă a porcilor mistreți. Se prezintă sub forma unor achene brun-roșcate cu trei muchii, închise într-o cupă lemnoasă, de culoare ruginie. Arborele începe să le producă pe la 70-80 de ani, cantitatea fiind variabilă. Anii cu belșug de jir se succed într-un ritm capricios, pe care oamenii de știință nu sunt deocamdată în măsură să-l explice. Despre măr, de exemplu, pomicultorii știu că el le oferă o recoltă bună din doi în doi ani, iar alternativ, una mai slabă, ca și cum ar avea nevoie de o pauză de odihnă, înainte de a face din nou un efort. În schimb, fagul fructifică la intervale neregulate, cuprinse între 4 și 6 ani, timp în care jirul e aproa­pe inexistent.

Istoric

Arborele este cunoscut încă din antichitate. Denumirea latină "fagus", întâlnită la Iulius Cezar și la Vergiliu, provine din limba greacă, de la cu­vântul "phegos", un derivat al verbului "pha­gein" (care înseamnă "a mânca", făcând trimitere la faptul că fructul este comestibil).
Sacerdoții triburilor celtice, druizii, obișnuiau să-și confecționeze din crengile de fag rune, gra­vate cu diverse simboluri, pe care le întrebuințau ca instrument de divinație. Ele erau scuturate, ca să se amestece, iar apoi lăsate să cadă pe o pânză albă. Din modul cum se poziționau în cădere, druidul avea să deslușească un răs­puns la întreba­rea care îi fusese pusă.
În zilele noastre, oamenii sunt aver­tizați că nu este prudent să se adă­pos­tească sub copaci, atunci când îi sur­prin­­de o furtună. Altădată, însă, ei cău­tau protecție împotriva șuvoaielor de ploaie și a fulgerelor, sub umbrela gene­roasă a fagului, pe care îl preferau steja­rului, de pildă, pentru un motiv care li se părea logic: având rădăcinile mai scur­te, el riscă mai puțin să vină în con­tact cu pânza de apă freatică, prin urma­re, se presupunea că nu va atrage fulgerul.

Utilizări - odinioară și astăzi

Faimoasa vindecătoare medievală, călugărița Hildegard von Bingen, s-a folosit de virtuțile cu­rative ale acestui arbore, pen­tru a trata crampele, febra și icterul. Fagul are nu­meroase efecte bine­făcătoare asupra organis­mu­lui uman: relaxante, răcoritoare, antiinflama­toare, dezinfectante. El scade febra, tonifică și în­vio­rează.
* Decoctul preparat din scoarța mărunțită poate opri diareea (se beau 1-2 căni pe zi).
* Infuzia de muguri combate litiaza urinară (2 căni zilnic).
* Infuzia de frunze re­duce inflamațiile, putând fi de ajutor și la ochii um­flați.
* Băile cu o fiertură din frunze și ramuri tinere calmează durerile reu­matice.
* Pulberea de frun­ze uscate, presă­rată pe rănile care în­târzie să se cica­tri­ze­ze, grăbește procesul de vin­decare.
* Negii dispar, da­că sunt tamponați de mai multe ori pe zi cu leșie obținută prin fierberea cenușii de fag. Cu gudronul extras din lemn se pot trata unele boli de piele și afecțiuni respiratorii.
* Chiar și numai inspirarea aromei degajate de frunze și de rumegușul proaspăt ne ajută să respirăm mai ușor. Cândva, exista obiceiul de a umple niște saci de iută cu frunze uscate și de a-i în­trebuința ca saltele, deoarece acțiu­nea calmantă a frunzelor asigura un somn liniștit și odihnitor.
* Cenușa rezultată din arde­rea lemnului de fag se utiliza, mai de­mult, la frecarea podelelor, pre­cum și a vaselor de lemn din bu­cătărie. Astfel, ele nu erau doar curățate, ci și dezinfectate. De aseme­nea, cenu­șa era foarte prețuită și ca îngrășă­mânt natural. Presărată pe câmp, ea reușea să îmbunătățească fertilitatea solului, cu marele avantaj de a nu conține chimicale toxice.
* Unele gospodine mai între­buin­țează și astăzi frunzele fragede la prepararea salatelor, a supe­lor, dar și a lichiorului și oțetului de fag.
* Din jir se extrage, prin presare, un ulei foar­te gustos. Prăjit, capătă un gust delicios și poate fi adăugat în salate sau müsli. Trebuie însă con­sumat cu măsură, fiindcă, în cantitate mare, poate pro­voca dureri de cap.

Rețete cu fag

Salată cu jir
Ingrediente:
1 salată verde, 5 cartofi de mă­ri­me mijlocie, 2 linguri de achene de fag (jir), 2 linguri de cubulețe de slănină, 4 linguri de ulei de măsline, 4 linguri de oțet de cătină, 2 linguri de miere, sare.
Mod de preparare:
1.
Spălați salata, lăsați-o la scurs, apoi tăiați-o mărunt. Fierbeți cartofii în coajă, curățați-i și tă­iați-i în rondele.
2. Rumeniți ușor jirul și slănina într-o tigaie antiaderentă. Pregătiți un dressing din uleiul de măsline, oțetul de cătină, miere și sare.
3. Amestecați bine toate ingredientele. Cel mai bine va fi să serviți salata cât încă mai e caldă.

Delicatesă de întins pe pâine
Ingrediente:
1 mână de frunze tinere și proas­pete de fag, 5-6 flori de păpădie, 200 g brân­ză de vaci, 100 g smântână, zeamă de lămâie, piper și sare, puțină miere de păpădie.
Mod de preparare:
1.
Tăiați mărunt cam 8-10 frunze de fag. Smul­geți una câte una petalele florilor de păpădie.
2. Amestecați brânza de vaci, smântâna, zea­ma de lămâie (nu prea multă), piperul și sarea, adău­gând apoi frunzele de fag și petalele de păpădie.
3. Aranjați decorativ petalele rămase pe o farfurioară de desert și puneți în mijlocul lor pasta de brânză de vaci. Pre­lin­geți deasupra puțină miere de păpădie.
Dacă nu aveți în casă miere de pă­pădie, o puteți înlocui cu sirop de arțar sau cu nectar de pere.

Compresă cu efect antiinflamator
Ce vă trebuie: 15 frunze proas­pete de fag, 1/2 l de apă, comprese.
Cum procedați:
1. Turnați apă clocotită peste frunzele de fag și lăsați-le la infuzat aproximativ 10 minute.
2. Strecurați lichidul. Înmuiați o compresă în infuzia de fag, stoarceți-o și așteptați să se răceas­că până la temperatura corpului. Așezați-o pe lo­cul inflamat și lăsați-o să acționeze atâta timp cât nu vă provoacă discon­fort. Pentru pleoapele um­flate, va fi mai bine să în­trebuințați discuri dema­chiante în loc de comprese.